“Petra Chérie”: misterele războiului şi ale oglinzii

În “Petra Chérie”, Attilio Micheluzzi îşi exersează întreaga claviatură a artei sale. Proza grafică reuneşte istoria, misterul, decadentismul, într-o elegie închinată unui univers care se duce. Fastuoasă în tăietura ei alb-negru, proza grafică a lui Micheluzzi evocă, prin anvergura cinematografică a călătoriilor pe care le cartografiază, drumurile lui Corto Maltese. Dar Petra de Karlowitz, enigmatica aristocrată olandeză cu rădăcini poloneze, posesoare a unei colosale averi şi degustătoare a fructului interzis,( cu a ei alură garçon ce aminteşte de Louise Brooks), nu are cinismul de private-eye marin al lui Corto, după cum nu posedă nici tăria sa de argonaut ezoteric. Jocurile Petrei sunt rafinate, asemeni unui vis visat de opiomani, mereu în marginea Creatorului care alege să se ivească, postmodern, în propriul text, spre a-şi interoga fiinţa de fum pe care a zămislit-o.
Micheluzzi_PetraCherie_CVR

Aventura

Petra de Karlowitz este un exemplar din spiţa umană pe care secolul XX o va condamna la extincţie- este acea castă a aventurierilor aristocraţi, ce nu încalcă niciodată regulile jocului pe care îl trăiesc. În anul 1917, a cărui cronică o scrie Micheluzzi, în acest al treilea an de război, Petra este prinsă în ţesătura de intrigi, de crime şi de moarte a unei lupte care nu dă semne că se apropie de sfârşit. Excentricitatea Petrei, ( ereditatea ei culturală orientală trimite, vizibil, la enigmatica Mata Hari), este simbolizată de condiţia sa de neutră. Posesoare a unui paşaport olandez, ea trăieşte, în reşedinţa sa somptuoasă, asemeni unui castelan în turnul din care contemplă carnagiul european. Ca orice personaj al unui roman de mistere, Petra este definită de dubla ei viaţă. Carierei de industriaş îi corespunde destinul subteran de agent secret şi de luptător pentru cauza aliată. Petra este un Ianus Bifrons, a cărui identitate tainică este permanent ascunsă. Enigma ei este enigma feminităţii care refuză să se supună corsetului de moravuri al vremurilor ei. Feminitatea ei este ca un tăiş de Toledo, parfumat şi mortal.

Aripile

Textul lui Micheluzzi este, la începuturile sale, un poem închinat zborului şi acestei confrerii de visători şi de luptători a aviatorilor. Petra întreţine cu zborul o relaţie erotică. De fiecare dată când se ridică în avionul ei nemarcat, spre a trece linia de front în Belgia ocupată, acolo unde se înfruntă cu germanii în văzduh, Petra traversează graniţa, intrând în domeniul libertăţii, al riscului şi al adrenalinei. Rigoarea documentară a lui Micheluzzi este dublată, ca şi la Pratt, de un timbru romantic. Micheluzzi_Petra_4În carlinga lor minusculă, aviatorii sunt avartarurile cavalerilor de altădată , ecoul timpurilor în care spadele se încrucişau pe câmpurile de bătălie, sub semnul unei stranii curtenii. Acolo unde războiul mecanizat reduce la pastă sângerândă trupurile din tranşee, aviatorii conservă aceasta nobleţe a liberului- arbitru. Avionul Petrei se alătură acestei ginte ce sfidează uniformizarea, alegând, asemeni Baronului von Richtofen, moartea în singurătatea văzduhului.

Marea
Ciclul lui Micheluzzi se deschide şi spre ţărmurile Adriatice, acolo unde Italia veneţiană este separată de austriacul Trieste, cosmopolitul oraş a lui Italo Svevo şi patria adoptivă a lui Joyce. Elementului aerian îi urmează cel marin, căci aici înfruntările se duc în navele ce se ivesc din ceaţă şi din spume. Marinarii sunt, ca şi aviatorii, fideli unui cod aristocratic ce evită vărsarea monstruoasă de sânge. Pe nave de suprafaţă sau în submarine, ei sunt în vecinătatea morţii şi a mormântului lor de ape. În acest univers, vocaţia Petrei este aceea de spion ce slujeşte pe Aliaţi, chiar şi în clipele în care evadarea din Trieste conduce la capturarea bărcii sale de către austrieci. Excentricitatea paşaportului neutru, ca şi memoria anilor vienezi, o salvează , încă o dată. tumblr_n965lg4NAh1tg9ynwo1_1280Acasă în acest uriaş salon de aristocraţi germanofoni şi italieni, Petra asistă la agonia Austriei. În curând, din tot acest edificiu grandios nu va mai râmâne decât amintirea invocată de Joseph Roth în romanele sale.

Cruzimea şi moartea

Din Adriatica, Petra se îndreaptă spre Balcani şi spre Orient, prin poarta de acces a Muntenegrului. Cruzimea, barbaria, moartea sunt noile culori din care se desenează noul peisaj. Partizanii sârbi, ca şi ofiţerii turci din Siria, ignoră cavalerismul occidental, preferând execuţiile, tortura şi violul. Tonul prozei lui Micheluzzi devine din ce în ce mai sumbru. Eroina sa pare că se pierde în acest teatru de orori al Estului. Departe de Olanda neutră, Petra este absorbită în acest vârtej al răzbunării şi al exacţiunilor. Postmodermismul lui Micheluzzi alătură documentarului partea de imaginaţie borgesiană. Ca şi la Pratt, banda desenată este un teritoriu al întâlnirilor mirabile. Petra este martora brutalizării sexuale a lui T. E. Lawrence de către turci, dar şi a intrării soldaţilor lui Allenby în Ierusalim. Gustul sângelui şi al urii se simte din ce în ce mai puternic pe buzele sale.

Şi dacă Orientul este o anticameră a morţii, o iniţiere în aceste arcane ale suferinţei şi violenţei, Caucazul prins în vâltoarea războiului civil este infernul din care nu mai există scăpare. Textul lui Micheluzzi se încarcă de un profetism neguros, căci eroina ignoră chemările Creatorului ei de a se feri de acest loc întunecat. Petra alege libertatea propriului destin, eliberându-se de tutela celui care îi scrie viaţa. Pe urmele trecutului ei, Petra devine una cu acest univers terifiant al luptelor fratricide. Aristocrată, excentrică, orgolioasă, fiică a tătălui ei, Petra se află în punctul terminus al drumurilor ei.În Petrovsk, acolo unde pe vremuri petrolul izvora din puţurile familiei de Karlowitz, se află acum trenul blindat al bolşevicilor. “Aurora” este vietatea infernală ce aduce cu sine execuţiile şi teroarea revoluţionară. Femeia-comisar şi comandantul brutal al trenului sunt chipurile acestei noi lumi, al cărui unic astru este sângele. Din acest loc nu se mai poate evada. Temeritatea Petrei este inutilă. În Rusia lui Lenin, locul aristocraţilor este în gropile comune. Destinul Petrei este infinit mai crud decât simpla execuţie- ultima imagine este a femeii înlăcrimate, prizonieră în trenul blindat, captivă a ofiţerului roşu.

Proza grafică a lui Micheluzzi se încheie în această tonalitate dramatică. Eposul conradian al misterelor are ca notă finală revelaţia unei alte istorii. Căci anul 1917 nu este doar al treilea an de război, dar şi anul zero al comunismului. Silueta Petrei se pierde în acest fum al revoluţiei ce devoră o întreagă lume.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *