E foarte ciudată formula asta de salut a românilor, şi foarte tristă, după părerea mea. Dacă e ceva adevărat în resemnarea mioritică, acel ceva răzbate în permanentul “Sănătate!”.
De ce nu ne-am dori fericire, “pace şi bine” cum spun franciscanii, sau Peace, sau altele care ţin de suflet? De ce ne scrutăm la orice clipire dacă nu cumva avem vreo investigaţie proastă, nişte analize ameninţătoare, vreun simptom ascuns pe undeva?
Se ştie deja sau se ştie tot mai bine: “Don’t think about elephants, you will think elephants”. Dacă te gândeşti la ce e rău, primeşti rău, în mintea ta, iar apoi în realitate.
Nu e doar asta, e şi faptul că e înjositor să relaţionezi cu ceilalţi la nivel de carcasă umană, de celule, de biologie. De… tot ceea ce nu controlăm, până la urmă. Tot ceea ce în timp îl face pe om neom, sau neputincios, sau tot ceea ce nu e ceea ce omul a făcut cu el, trecând prin viaţă.
Şi tot corolarul de litanii: „Sănătate, că e mai bună ca toate, Noi să fim sănătoşi, Sănătoşi să fim că restul merge”.
Nu, restul nu merge. Când vezi ce decide depăşirea unei boli cronice la doi oameni diferiţi, când vezi ce decide ieşirea din depresie, din episoade de tristeţe, când vezi cât de mult curajul, atitudinea, spiritul, optimismul, încercările, tot ce nu are legătură cu arterele şi venele şi acidul gastric în viaţa asta, când vezi că lucrurile astea fac istoria lumii şi a oamenilor, ei bine la un moment dat te decizi că restul nu merge.
Sănătatea, e singurul rest.
Fericiţi să fim, că vom fi şi sănătoşi. Veseli, prietenoşi, cu prieteni, şi vom fi şi sănătoşi.
E ceva absolut deprimant când cineva te salută cu « Sănătate ». Mai întâi, pentru că o face aparent pentru tine, dar şi pentru el. Lansează o invocaţie tânguitoare care nu are decât darul de a ne lega împreună în această comunitate a fiinţelor blestemate cu artere şi colesterol, dar nu aduce nimic nou, care să poată schimba lucrurile. Dacă acel om ar dori într-adevăr sănătate, pentru mine sau pentru el, mi-ar ura de exemplu Sport, să fie, Jogging, curaj la schimbat regimul, la una sau alta. Sau, dacă nu, Doamne-Ajută să fie sănătate, sau mult noroc. Dacă tot cerem ceva imposibil de realizat. Da, cineva care ar vrea să schimbe lucrurile asta ar spune, Curaj, Perseverenţă, Dă-i înainte, Nu te lăsa.
“Sănătatea” la care visezi e deja o aşteptare a morţii. Ştim că vom fi într-o zi bolnavi şi apoi vom muri, şi atunci ne dorim să nu vină asta azi, sau mâine, şi ne dorim sănătate. E un sentiment oribil de a bate pasul pe loc în această invocaţie de salut.
Prefer orice, « Hai să fii iubit, Hai noroace », puneţi ce vreţi aici, de la cele mai religioase până la cele mai porcoase, dar nu mai vreau să aud de Sănătate. În plus, mai vine şi un Card de Sănătate să ne fericească, cât de horror poate suna asta? Un card cică de sănătate, care e plin de boli!
Dacă o avem sănătatea, e jalnic să stăm cu mâinile în sân rugându-ne, ca femeile din povestea cu drobul de sare, să nu ne pice în cap boala. Iar când vom avea boala, cum ne vom mai saluta?
Când vom avea boala, nu va conta din fiecare dintre noi tocmai ce trebuia să conteze şi de azi, adică ce îl face pe fiecare om demn şi de onoare şi vesel, adică tot ce ţine de spirit, de marile cauze care te inspiră sau te umplu de mândrie?
Când nu o să mai ai sănătatea, oare nu tocmai ce nu are legătură cu sănătatea o să te ajute să revii la sănătate?
Week-End plăcut, e mult mai bine. „Hai pa pa pa”. Vă doresc orice, dar nu „Sănătate”.