A la tarde de la vida

E citatul faimos al spaniolului Ioan al Crucii: « A la tarde de la vida te examinarán en el amor”. « În seara vieţii tale, te voi judeca după iubire ».
Multă vreme m-am gândit că e un citat dur, că suntem toţi iremediabil egoişti şi individualişti până sub unghie. Şi că un astfel de citat se aplică doar călugăriţelor din secolele pierdute în istorie.
Dar, să plimbi o fetiţă de o lună care nu vrea să adoarmă, e totuşi ceva făcut de drag. Acuma nu vreau să mă laud şi până la urmă nu e greu lucru să plimbi cea mai drăguţă fetiţă din lume.
Dar, rămâne mereu acel trei la sută de reţinere de sine. Am vrea să facem altceva. Ne reţinem. Te reţii să nu aprinzi televizorul când soţia s-a culcat, să nu îi dai un şut în fund adolescentului de 14 ani care intră în casă fără să te salute. Să nu închizi telefonul în nas bunicului care repetă iar o poveste pe care o ştii deja. Să primeşti pe tipul care vine să ceară o semnătură la birou la ora 17 şi trei minute, deşi toţi colegii tăi au plecat deja de la ora 16. Toate astea, pe care le-am făcut, noi toţi, sunt salvarea noastră pentru examenul de final de viaţă.
Şi nu le-am făcut o dată, nici de o sută de ori, ci de mii de mii de ori.
Acum, contează oare nişte fapte bune faţă de mii de alte fapte… poate nu rele dar ne-bune?
Păi da, despre asta e citatul Sfântului Ioan al Crucii. Dacă traducem în franceză, engleză sau română, avem verbul « a judeca », şi revenim la ce îmi amintesc de la cursurile dominicanului Marie-Dominique Philippe, despre grecescul aristotelic al lui « a judeca », krinein, a separa, a discerne, a pune de o parte. Nu e deci o analiză Swot cum facem azi, cu avantaje şi dezavantaje, e mai simplu şi mai direct: « separăm ». Vom fi puşi de-o parte după iubire.
Adică, nu facem o listă cu momentele de iubire versus momentele de non iubire.
Facem doar lista cu momentele de iubire.
E corect ? Este, pentru că Sfântul Ioan al Crucii era bine inspirat. Adică, partea cu iubirea, de cele mai multe ori cu 97 la sută dorinţă şi 3 la sută voinţă, pe la ora 11 seara, sunt acele momente în care a fost greu dar… am fost oameni compleţi. Am fi vrut să facem altceva, să ne uităm la un film, să fumăm o ţigară. Dar am ales partea cu iubirea de om, de oameni, am ales să rămânem alături de celălalt om, cel de toate zilele, cel de o lună, cel de acum cinci minute.
Restul activităţilor din viaţă le facem din mii de motive mai bune sau mai puţin bune, dar rămân incomplete. Doar ceea ce facem din iubire, şi pentru că completăm cele 3 la sută sau 10 la sută oarecum dureros, neplăcut, dar cu convingere, sunt momentele care rămân în istorie. Clipa minunată, care nu trece, nu e Margareta, ci o putem face noi, în orice clipă, atunci când spunem « Prezent », ca un cercetaş, celui de alături care are nevoie de noi.
E vorba de a fi complet. Momentele în care nu dai, din iubire, tot ce eşti, în prezent, sunt până la urmă frumoase, sau mai puţin frumoase, dar sunt ori individuale, ori simple calcule de strategie. Iubirea, grea uneori, obositoare cel mai des, ne face compleţi.
Şi deci e corect citatul: la finalul vieţii vom fi selectaţi-măsuraţi-priviţi pentru cât (şi de câte ori ) am fost prezenţi, sută la sută, deci din iubire.
Discuţia e mai lungă, în culisele ei teologice. Probabil cel mai mare teolog catolic din secolul XX, Hans Urs von Balthasar are o carte în care spune ceva cam la limită din punct de vedere al doctrinei, anume că infernul există, dar e posibil să fie gol. Ingerii, spirite pure, au trecut testul printr-o singură încercare. Noi oamenii, slabi, nu putem să ne ratăm definitiv printr-un singur act. Dar, partea frumoasă, ar fi că putem să ne salvăm dacă măcar o daţă în viaţă am fost buni, am iubit complet, am fost « acolo ». Şi atunci asta ni se va pune de o parte la socoteală, nu restul.
Toate lucrurle astea zic eu că sunt consolatoare. Acele momente pe care nimeni nu le-a văzut în care plimbam fetiţa de o lună prin casă, noaptea, momentele pe care nimeni nu le-a văzut şi pe care am vrea să le contorizăm totuşi, pe undeva, să ne mândrim cu ele pentru că aşa suntem învăţăţi, se pierd.
Sau poate că nu.
Poate că tocmai acele momente, în care am fost sută la sută prezenţi pentru că din iubire şi fără vreo posibilitate de a ne mândri pentru că fără martori, să fie salvarea noastră, în seara vieţii noastre. Iată un tablul consolator, care în plus ne dă curaj să acceptăm mâine mai mult şi mai cu convingere pe omul (fetiţă, copil, partener, coleg, client) care aparent vine să ne deranjeze… pentru a ne pune în mână, de fapt, cheia vieţii, a înţelepciunii şi a fericirii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *