Vorbeşti uşor despre cultură când statul îţi umflă buzunarul!

O idee preconcepută despre cultură bântuie minţile multor români. Şi asta nu de ieri, de azi! Pentru a justifica eşecul tranziţiei sau eşecul propriu, elita intelectuală românească (indiferent cât de pestriţă este), a prezentat publicului un motiv fundamental (din punctul lor de vedere) pentru a-şi scuza modesta lor prestaţie din ceea ce numim noi generic “cultură”, şi anume, lipsa de fonduri alocate la Ministerul Culturii.

În principiu, statul ar fi de vină pentru situaţia actuală a culturii române, caracterizată simplu de corupţie, plafonare intelectuală şi multă auto-suficienţă.

Mai crede cineva că ”Politica trece, cultura rămâne!”?

Dacă adăugăm în această descriere câteva clanuri bine înfipte prin redacţii şi institute/organizaţii culturale, sprijinite în mod transparent sau mai puţin transparent din fonduri guvernamentale, în frunte cu câţiva, obţinem o elită. Ce are în comun această presupusă elită cu societatea? Mai nimic, în principiu.

Românii nu îi cunosc pe majoritatea acestor clienți ai sistemului cultural cu S mare şi nu îi recunosc pe unii care şi-au dovedit valoarea şi competenţa în nenumărate rânduri, dar s-au discreditat iremediabil prin complicităţile lor politice. Gurile rele spun că această categorie a reinventat apa caldă, mai exact aplecarea aproape firească a intelectualului român de a-şi apăra politicianul. PR-ul este simplu: ”Politica trece, cultura rămîne!”. Deci un pic de cenuşă în cap nu strică dacă scopul este cinstit, onest şi mai ales moral. Curat PR!

Cameleoni fără public!

Acest tip de intelectual ştie că dacă îşi dovedeşte loialitatea mereu (prin apariţii TV şi articole prin presă), va avea acces la nişte fonduri, funcţii sau sinecuri! Doar un concurs imprevizibil de împrejurări îl poate face pe acest intelectual să schimbe macazul. În fond, el îşi va justifica flexibilitatea prin faptul că expertiza sa nu are culoare politică, mai ales că face şi un bine cetăţii sale prin consilierea guvernanţilor. Noi ar trebui să ne solidarizăm cu el şi să-l susţinem în cruciada sa de rezistenţă în faţa politicului. Sau cel puţin asta îşi doreşte el. Vrea să ne convingă că are o coloană vertebrală, că nu se afişează cu oricine în public, dar în defintiv rămâne un cameleon dispus la compromisuri. Când rămâne fără resurse, vine şi se plânge pe la televizor sau prin redacţii de lipsa de fonduri guvernamentale în cultură. Aproape convinge prin natura sa caleidoscopică.

Ideea este că sunt mulţi bani în cultură (la fel cum cred că sunt şi în sănătate, spre exemplu), dar nu sunt pentru toată lumea ci doar pentru lumea bună a intelighenţiei bucureştene şi naţionale care prin virtutea meseriei (banii lunar de la stat fără o obligaţie calitativă a actului artistic) nu a depins niciodată de public.

Nici bani fără muncă, nici muncă fără bani!

Din acest motiv nu mai citeşte aprope nimeni revistele culturale de la noi. Intelectualii care scriu pe acolo nu-şi cunosc publicul şi mă tem că nu au dorit să-l cunoască vreodată. Succesul unor blogări care scriu pe domeniul culturii se datorează în mare acestui aspect. Aceştia scriu în baza unei cunoaştere permanente, al unui feedback constant de care depind. Ei cunosc bine geografia publicului lor deoarece depind de ea dacă vor vizulizări şi eficienţă în online. Aceştia se feresc deseori de cuvinte precum: rebarbativ, patibular, pauper, calp, ubicuu, ecolalie, verderescent şi adoptă o scriitură mai liberă şi mai accesibilă unui public larg. În principiu sună a meserie de intelectual public. O meserie reală care se contureză în România foarte mult în mediul online, unde Da, există şi multe uscăciuni, dar şi valoare. Important e că valoarea, răsfirată prin online, nu se teme să se ia la trântă cu trolii de pe net. Mai pe scurt, pe ei îi dă civismul afară din casă!

În încheirea articolului, aş vrea să subliniez că lucratul la stat (profesor, cercetător etc.) nu te face în mod necesar un intelectual menit execrării şi oprobiului public desprins din descrierile de mai sus. Problema constă nu în lipsa de bani, cum se grăbesc unii să ne convingă, ci în corupţie, plafonare intelectuală şi multă auto-suficienţă.

Cine ştie, fără ei poate apar şi banii!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *