Bucharest Housing Stories. Zone de tip „ghetou”

Să trăieşti în ghetou nu este uşor. Cartierul este sărac şi, de multe ori, cei care locuiesc aici au datorii şi restanţe la plata facturilor. Elena spune că situaţia aceasta îi face pe vecinii de bloc să se ajute reciproc cu orice pot: gătesc unii pentru ceilalţi şi împart mâncarea, îşi împrumută ce au nevoie oricând.

Cristina locuieşte în ghetou de 24 de ani. Deşi spune că nu este un cartier sigur şi condiţiile de trai sunt grele, cel mai important este că are o locuinţă, „un acoperiş deasupra capului” pentru ea şi fiica ei pe care o creşte singură.

Cei 10 ani de când locuieşte în ghetou înseamnă pentru Camelia, pe de o parte, nemulţumirea cu condiţiile de trai, cu aspectul cartierului, cu mizeria care creşte de la an la an şi cu atitudinea celor din cartier faţă de această problemă. Pe de altă parte, locuirea în ghetou înseamnă şi o stabilitate a locuirii de care Camelia avea nevoie pentru familia ei, întrucât înainte de a locui aici a fost nevoită să se mute dintr-un loc în altul.

foto-1_0

La etajul doi, chiar pe mijlocul coridorului, domnul G. se mândrește cu o baie comună transformată în locuinţă de „cinci stele”. Acum aici locuiește fata lui, cu ginerele şi cu nepoţelul de trei ani. Camera este izolată, vopsită în alb, cu ferestre termopan, cu parchet şi este prevazută cu o baie, cabină de duș şi boiler. Spaţiul arată ca o cameră de hotel: cu mochetă pe jos, pat, draperii mov la ferestre, un televizor pe o noptieră şi un dulap. Lângă dulap pot fi observate câteva cutii cu haine şi jucării. Pe peretele estic este prinsă o icoană cu Fecioara Maria.

„Banii i-am avut de la Mega Mall. Am lucrat acolo multă vreme până când s-a ridicat magazinul şi am strâns şi i-am investit aici. Baia e folosită şi de mine şi de nevastă şi de copii noştri. O folosim la comun, toţi cei din familie.”

Situația domnului G. reflectă nevoia de spațiu în contextul în care o cameră de 15 metri pătrați nu oferă loc de joacă pentru copii și nu reprezintă un loc oportun pentru invitat musafiri. Aici nu pot fi desfăşurate activităţi de petrecere a timpului liber, recreative: în cel mai bun caz, în funcţie de câţi membri ai familiei sunt prezenţi în casă, locatarii se uită la televizor şi ascultă muzică. În camerele din blocul studiat pot fi desfăşurate activităţi ce variază de la dormit, gătit, servit masa, timp petrecut împreună cu membrii familiei, spălat rufe, ingienă intimă.

„Ei… Cum ne spălăm? În lighean, în mijlocul casei. Doar nu o să mă car acum cu ligheanul şi cu apa până în capătul coridorului. Punem apa la încălzit, o potrivim cu apă rece şi ne spălăm.”

În ultimii ani, mai mulţi locatari au sacrificat patru metri pătrați din cei 15 pentru a-şi construi toaleta în casă. Conectarea la canalizare se face prin tuburi de plastic cu diametru de 20 de cm, tuburi care sunt poziţionate în exteriorul blocului, pe orizontală, pe verticală, pe diagonală. Altfel, activităţile de igienizare se desfăşoară într-un spaţiu comun, băile comune din capătul coridoarelor. Băile însă se găsesc într-un stadiu avansat de degradare – tencuiala căzută, pereţii acoperiţi de mucegai, uşa de la intrare putrezită, cu vopseaua scorojită şi fără clanţă. Geamurile de la ferestre sunt sparte. Miroase a clor şi a urină. O baie este dotată cu patru toalete, fiecare dintre acestea fiind închisă de o uşă cu lacăt. Uşile, la fel ca cea de la intrarea principală sunt fără clanţe, sunt roase, abia stau în balamale. Între uşi şi peretele de sus, unii locatari şi-au prins o prelată, pentru a avea parte de intimitate.

„N-am bani pentru toaleta în casă. De unde să dau două milioane? E jumatate din pensie. E mai greu, dar n-o să mor acum că n-am toaletă în casă. Mă mai duc din când în când să arunc cu nişte clor…Facem cu rândul. Împart buda cu alte două vecine.”

foto-3

Bucharest Housing Stories este un serial documentar despre diversitatea experienței de locuire din orașul București și imprejurimi. Constituit din șapte episoade axate pe diferite tipuri de spații – blocuri construite în perioada socialistă, noi ansambluri rezidențiale, zone de tip „ghetou”, cămine studențesti, spaţii publice (locuirea „în aer liber”), fostele case naționalizate sau cele din zona periurbană, şi urmărind 21 de personaje cu experiențe diferite, proiectul își propune să documenteze diversitatea culturală a practicilor de locuire din urbanul bucureştean contemporan.

Fiecare episod, lansat pe platforma www.bucharesthousingstories.ro, pune accent pe diversitatea experiențelor de vecinătate sau de rutină și pe relațiile cu spațiul locativ dezvoltate de persoane cu profiluri diverse.

Bucharest Housing Stories este produs de Asociaţia VIRA în cadrul proiectului „Case Vii. Diversitatea culturală a spațiilor de locuit din București și împrejurimi”, finanțat printr-un Grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein şi Guvernul României în cadrul programul PA17/RO 13 „Promovarea Diversității  în Cultură și Artă din cadrul Patrimoniului Cultural European”. Parteneri proiect: Asociaţia MAIE şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

fotografii de Bogdan Cătălin CAZACIOC şi Vlad CĂTUNĂ

 www.bucharesthousingstories.ro

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *