Un crucişător al istoriei maritime

Lincoln Paine a scris un cărţoi despre „Navele lumii. O enciclopedie istorică”; atunci, în timp ce scria această „enciclopedie istorică” s-a născut ideea volumului „Marea şi civilizaţia. O istorie maritimă a lumii”; „deşi vasele sînt o parte integrantă a naraţiunii care se deapănă aici, această carte este mai puţin despre ele şi mai curînd despre ceea ce au transportat – oameni şi cultura lor, creaţiile lor materiale, recoltele şi turmele lor, conflictele şi prejudecăţile lor, aşteptările lor pentru viitor şi amintirile lor despre trecut”, notează, în preambul, autorul cărţii, istoric maritim, autor a patru cărţi şi a mai bine de 50 de articole, recenzii şi conferinţe cu tematică maritimă, de asemenea, şi editorul revistei „Sea History”.

paine

Cum îşi setează parametrii de cercetare un istoric a cărui ambiţie este de a duce la bun sfîrşit un demers de amploarea, spectaculozitatea şi specificitatea acestuia care are în vedere o istorie maritimă a lumii? Lincoln Paine, în textul introductiv în care schiţează „foaia de parcurs” pe care a urmat-o în construcţia acestei cărţi: „ca subiect de cercetare interdisciplinară şi interregională, istoria maritimă este o ramură a istoriei lumii care acoperă teme evidente precum construcţia de vase, comerţul maritim, explorarea oceanelor, migraţia oamenilor şi istoria navală. Totuşi, considerată prin prisma perspectivei pe care o oferă, premisa istoriei maritime este că studiul evenimentelor care au loc pe mare sau sînt raportate la aceasta oferă explicaţii nebănuite pentru înţelegea activităţilor umane. Istoricul maritim, prin urmare, recurge la discipline precum artele, religia, limba, dreptul şi economia politică”. Logic, aşadar: istoria maritimă a lumii este o specie a istoriei lumii; la limită, este „o punere în abis” a istoriei lumii.

Există în această carte – şi, totodată, oferă un tip de lectură încîntător – şi un fir narativ cu privire la istoria istoriilor despre mare (şi despre competiţiile maritime între oameni, comunităţi, popoare, naţiuni). Există, fără nici un dubiu, ne spune istoricul, o perioadă majoră şi întinsă, în care Europa domină mările şi în care, practic, îşi scrie istoria sa cu privire la ceea ce se întîmplă acolo, o istorie de învingător de etapă, de multe etapte în fond; „perioada dominaţiei maritime a Europei a fost deosebit de importantă, însă este un etalon inadecvat cînd vine vorba despre aprecierea altor perioade”. A trece dincolo de istoria acestei mari hegemonii înseamnă a privi şi a înţelege mai nuanţat, mai aproape de adevăr, sugerează Lincoln Paine, istoria. La fel, a privi dintr-o altă persepectivă – mai proaspătă, mai nuanţată, mai atentă la fapte, la cifre, la date, la interacţiunile dintre ele – ceea ce se întîmplă acum în istoria maritimă a lumii (şi ceea ce se întîmplă este nu doar extrem de spectaculos, ci şi, într-un mod radical, fără precedent) , apropie cititorul / cercetătorul mai mult de adevăr şi de complexitatea vieţii şi a istoriei.

În fond, ne spune Lincoln Paine, trăim, într-un mod foarte relavant, încă într-o civilizaţie în care dimensiunea maritimă este fundamentală; aceasta, în ciuda sau, de ce nu, în completatea uluitoarelor progrese tehnologice cărora la suntem martori. „Astăzi noi vedem plăcere acolo unde înaintaşii noştri vedeau pericol şi putem savura roadele comerţului maritim  fără să fim nici pe departe conştienţi de existenţa acestuia, chiar şi atunci cînd locuim în oraşe care, la origini, s-au îmbogăţit din acest tip de comerţ.”

În felul în care este „croită”  – atît de fastuos, atît de laborios  – această carte, ea este, păstrînd limbajul de specialitate, un fel de „crucişător istoric”. „Marea şi civilizaţia. O istorie maritimă a lumii” – o carte multi-etajată, cu un joc narativ sofisticat, cu abordari savant-ameţitoare – este o lucrare originală, care, iarăşi preiau sugestia autorului cărţii, invită la a fi dusă, în spiritul ei, mai departe la nivel de cercertare şi de discurs istoric. „În aprecierea perspectvicelor acestui proiect”, notează Lincoln Paine, „m-au ghidat cuvintele istoricului naval Nicholas Ridgder, care scria: o istorie navală universală ar fi un cîştig foarte valoros, iar dacă prima persoană care s-ar angaja într-un asemenea demers ar eşua cu totul, ar avea totuşi meritul de a stimula alţi cercetători mai buni să îl ducă la îndeplinire. Scopul acestei lucrări depăşeşte cu mult istoria navală şi, în consecinţă, comportă riscuri mai mari, dar sper că această carte va constitui o sursă de inspiraţie pentru explorări ulterioareale acestei dimensiuni fascinante a trecutului nostru comun”. Lincoln Pain nu eşuează cu acestă carte; dimpotrivă, el scrie o istorie admirabilă şi ne lasă, foarte sus valoric, o carte extraordinară. Şi, desigur, deschisă, pentru istoria maritimă a lumii este departe de a fi trecut, din ce în ce mai mult trecut, doar trecut.

 

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *