Close-up: “ Twin Peaks”

Peste capodopera lui David Lynch pluteşte un astru al bizarului: excentric,iregular, fantasmatic,parodic şi neliniştitor, serialul este un exerciţiu fără precedent de inovaţie în câmpul televiziunii. Arta lui Lynch adoră să recurgă la jocurile de perspective pe care le generează oglinzile paralele. Nimic nu este ceea ce pare a fi în acest joc ce îl evocă pe Poe.
twin-peaks


Măştile sunt înlăturate spre a înfăţişa doar alte măşti. Din labirint nu există cale de ieşire.

“Twin Peaks” rafinează şi împinge la paroxism formula neliniştitoare pe care Lynch o pusese în pagină, o dată cu “Blue Velvet”. Serialul său este un neo–noir ce se combină cu apetitul parodic şi cu un gust marcat pentru goticul american. Lynch organizează un câmp minat a cărui menire este să îl piardă pe spectatorul inocent.

“Twin Peaks” este o deconstrucţie, sângeroasă, a naivităţii mitice din spaţiul telenovelei americane.Personajele din serial urmăresc, hipnotizate,şirul de scene interşanjabile din “soap opera” lor preferată. Însă tot ceea ce se desfăşoară este o tăgăduire a acestei linişti înşelătoare de celuloid.

Ordinea de mucava este dinamitată de taină şi de crimă. Sub perfecţiunea alienantă a oraşului de munte se ascunde un puroi din care izvorăşte crima. Răul, a cărui expresie ubicuă este teribilul Bob, seduce şi distruge,ca într-un carusel.

Suita de personaje este memorabilă tocmai prin acest dozaj, unic, de excentricitate şi expansivitate morbidă. Nebunia, ocultismul,iubirea bolnavă sunt ingredientele din care se alcătuieşte acest spaţiu populat de idiosincraziile lui Lynch. Coloana sonoră a lui Angelo Badalamenti este ornamentul perfect pentru acest univers ce aboleşte geometria euclidiană.

Arta lui Lynch este o artă a indecidabilului şi enigmei. Acolo unde serialul mainstream oferă cheia tainei, “ Twin Peaks” rămâne închis în sine, circular şi neliniştitor. Pesimismul bizar al lui Lynch acordă răului ocazia de a se metamorfoza. Oglinda ce dezvăluie chipul desfigurat al agentului Cooper este uşa dincolo de care nu se mai poate trece. ( Ioan Stanomir)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *