În istoria reinventării cinematografului german postbelic, după anii de încremenire şi de propagandă ai nazismului, Klaus Kinski şi Werner Herzog sunt expresia unei energii creatoare care desfide graniţe şi evocă imaginaţia eliberată de inhibiţii a lui Lang sau Murnau. Între actor (tulbure, demonic, pătimaş, neliniştit, crud) şi regizor(tulburat de fantasmele pe care arta sa le aduce în realitate) se stabileşte un parteneriat violent şi inovator, un parteneriat care va acorda celor doi capacitatea de a testa limitele şi de a uimi prin tablouri grandioase şi expresivitate a durerii.
În “Aguirre”, Kinski şi Herzog readuc la viaţă această Americă străbătută de conchistadori. Doar “ Apocalypse now “ al lui Coppola poate egala puterea de hipnoză şi de transă a acestui film. Geniul lui Kinski conferă personajului său un gust al aventurii suicidare: pluta pe care Aguirre, mânia lui Dumnezeu, se apropie de capătul lumii este un semn al voinţei care sfidează divinitatea.
“ Fitzcarraldo” este cronica expediţiei temerare hrănite de duhul operei şi de nebunia muziciii. Naşterea filmului însuşi este parte din această legendă a celor doi. Efectele speciale nu se nasc în studio, ci în jungla pe care echipa lui Herzog o înfruntă, condusă de lunatecul Kinski. Furia lui Kinski este monumentală. Ochii săi sunt seduşi de himera nemuririi pe care o întruchipează domolirea Americii de Sud prin atingerea magică a operei.
“Woyzeck” este un exerciţiu expresionist, ce porneşte de la textul lui Georg Büchner. Agonia soldatului ce se scufundă în crimă şi nebunie este una dintre efigiile memorabile ale lui Kinski. Se simte în partitura lui suflul lui Lorre din “ M”, acea neliniştitoare fragilitate a spiritului uman ce trăieşte în vecinătatea întunericului.
În “ Nosferatu”, omagiul pe care Herzog îl aduce lui Murnau şi capodoperei sale, Kinski este vampirul a cărui cruzime comtagioasă pare să evoce înnebunirea nazistă a Germaniei. Şobolanii care invadează străzile vechiului oraş sunt fiinţe vorace şi demonice, batalioanele de asalt ale răului ce pare de neoprit.
Negustorul de sclavi brazilian din “ Cobra Verde” închide această serie de demoni din cariera lui Kinski şi Herzog. Lupta finală a lui Cobra Verde cu undele oceanului este nota stranie şi bizară ce evocă această călătorie spre capătul nopţii.
Torturat şi hieratic,chipul lui Kinski are nemurirea sângeroasă şi contorsionată a unui idol păgân. ( Ioan Stanomir)
