Hypathia şi cîinii

 

”În prezent 45 de cadre didactice din Elveția folosesc câini în timpul orelor de clasă, iar oamenii de știință confirmă efectul pozitiv al patrupedelor asupra elevilor, scrie 20minutes.ch, citat de Agerpres. Când elevii de la școala privată Am Wald din Zurich sunt nesiguri în clasă, câinele Leo simte, vine la ei, se lasă mângâiat și pleacă atunci când elevului îi este mai bine. Din 2009, Nannette Bratteler, învățătoare și directoare a școlii, are doi noi ‘elevi’ în clasă: Nepomuk și Leo, ajutoare neprețuite pentru ea. A constatat că animalele liniștesc școlarii mai turbulenți și le dau încredere celor mai inhibați. ‘Oferă echilibru copiilor. În plus, câinii nu refuză pe nimeni și se comportă la fel cu toți, iar copiii simt acest lucru’, precizează Nannette Bratteler. ‘Când sunt puțin bolnavă, Nepomuk și Leo vin la mine și se răsfață. Îmi revin foarte repede’, spune Noemie, 11 ani, în Sudostschweiz. Cercetători de la Universitatea din Zurich au realizat un studiu care arată impactul câinilor asupra concentrării elevilor, iar rezultatele sunt încurajatoare: școlarii sunt mai atenți și au o capacitate mai mare de memorare” (Cotidianul, 15 aprilie 2014).

Puţini îşi mai amintesc de Hypathia din Alexandria, fiica lui Theon Matematicianul, făcută bucăţi în anul 415 de nişte creştini cu instincte de tigri, dar complet lipsiţi de minte. Elocventă, frumoasă, castă, ea s-a ocupat în principal de filosofie, matematică şi astronomie, conducînd şcoala neoplatoniciană din Alexandria pînă la tragicul său sfîrşit. Nu doar trupul ei a avut de suferit, fiind tăiat, tîrît pe străzi şi apoi ars. Opera ei, constînd din mai multe comentarii la cărţile lui Diophantus şi Apollonius din Pergam, a fost distrusă cu ocazia incendiului final al Bibliotecii din Alexandria, astfel încît nici măcar un rînd scris de ea nu a ajuns pînă la noi. Avem doar cîteva relatări despre principalele evenimente ale vieţii sale, dintre care cea mai amplă este aceea datorată lexicografului bizantin Suidas, însă şi aceasta e plină de contradicţii şi erori. Totuşi, Suidas ne transmite un episod extrem de sugestiv referitor la forţa de persuasiune a Hypathiei : curtată asiduu de unul dintre tinerii care asistau la prelegerile ei, reuşeşte să-l vindece de pasiunea pe care i-o provocase arătîndu-i o cîrpă pătată cu sîngele ei menstrual şi spunîndu-i: “Îţi place asta, tinere, dar aici nu e nimic frumos”.

Probabil că acest episod l-a convins pe profesorul Heinrich Kurz de la Universitatea din Basel că, dincolo de învăţătura ei publică de origine neoplatoniciană, Hypathia susţinea în prelegerile sale esoterice o poziţie apropiată de şcoala cinică a lui Antistene. El pretinde că adevăratul motiv al asasinării ei atît de brutale nu e acela transmis de sursele antice, ci el constă tocmai în îndrăzneţele poziţii cinice pe care le propovăduia în secret şi care păreau inacceptabile pentru creştini, fiind socotite impardonabile blasfemii. Kurz susţine că ar fi existat chiar şi un opuscul de circa 15 pagini atribuit Hypathiei şi intitulat Despre cîine ce ar fi circulat în mediile ostile creştinismului. Se pare că respectiva scriere ridiculiza ideea că oamenii ar putea să dobîndească virtutea urmînd modelul unui maestru spiritual sau lăsîndu-se conduşi de exemplul lui Christos, arătînd că nu există decît o singură cale pentru dobîndirea desăvîrşirii : imitarea cît mai exactă a comportamentului cîinelui. Kurz lansează următoarea ipoteză : cu mai bine de 1000 de ani înainte de a fi avut de a face cu celebra Imitatio Christi a lui Thomas de Kempis, creştinii ar fi fost confruntaţi cu o extrem de sarcastică Imitatio canī, dar, sfîşiind trupul Hypathiei, ar fi reuşit să pună capăt răspîndirii acestei extrem de primejdioase doctrine, distrugînd apoi cu furie şi toate urmele existenţei insolentului opuscul, nu doar arzînd cărţi, ci şi asasinîndu-i pe aceia despre care s-a aflat că ar fi participat la întîlnirile secrete din casa frumoasei Hypathia. Kurz nu oferă amănunte despre modul în care ar fi supravieţuit cele cinci pagini din Despre cîine citite în jurul anului 1530 de către Erasmus, însă pare sigur că ele erau autentice. El insistă asupra faptului că aceste pagini ar fi intrat în posesia lui Pierre Bayle la cîţiva ani după sosirea lui la Rotterdam şi l-ar fi încurajat să pornească la scrierea labirinticului său Dictionnaire historique et critique. După moartea lui Bayle, cele cinci pagini dispar vreme de aproape trei secole. Singura mărturie din secolul XX referitoare la aceste misterioase cinci pagini pe care o invocă profesorul Kurz este o scrisoare a lui Nabokov din 1975 adresată unui negustor de antichităţi din Olanda. Kurz crede că la începutul anului 1980 trei din cele cinci pagini ar fi fost distruse într-un incendiu. Cele două pagini care mai există din opusculul Hypathiei ar fi ajuns în posesia unui armator armean care ar avea intenţia să le doneze la moartea sa Muzeului Calouste Gulbenkian din Lisabona.

 

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *