Christine de Pizan, „Cartea cetăţii doamnelor” (5)

„Doamnă, îmi amintesc prea bine ce mi aţi spus atunci când v am întrebat de ce atâţia bărbaţi au defăimat şi continuă să defăimeze condiţia femeilor. Mi aţi spus că aurul devine şi mai pur pe măsură ce este încercat mai abitir în cuptoarele meşterilor, cu alte cuvine cu cât sunt mai mult înfierate femeile pe nedrept, cu atât strălucesc mai tare meritele şi virtuţile lor. Dar vă rog să mi spuneţi de ce atâţia autori din diferite ţări şi timpuri au condam¬nat cu atâta convingere femeile în scrierile lor, de vreme ce eu ştiu de la Domnia voastră că lucrul acesta este nedrept; spuneţi mi, dar, dacă Natura îi face atât de înver¬şunaţi sau o fac ei oare din ură şi de unde vine această înclinaţie?”.

Doamna îmi răspunse: „Fiica mea, pentru a te ajuta să pătrunzi mai adânc în problema aceasta voi îndepărta mai întâi acest coş cu pământ. Pornirea lor nu vine nici¬decum de la Natură, ea este mai degrabă contrară, nici o legătură pe lume nu este mai puternică şi mai mare decât marea dragoste cu care Natura, prin voinţa lui Dumnezeu, îi leagă pe bărbat şi pe femeie. Cauzele care îi determină pe mulţi bărbaţi să defăimeze femeile, inclu¬zându i aici pe autorii despre care vorbeam, sunt multe şi diverse, aşa după cum tu însăţi ai descoperit. Unii le au atacat pe femei cu cele mai bune intenţii, adică, din dorinţa de a i îndrepta pe bărbaţii care au părăsit calea cea dreaptă pentru a se înhăita cu femei rele şi dezmă¬ţate, sau pentru a i opri să şi piardă minţile din cauza unor asemenea femei şi, de asemenea, pentru a i ajuta pe ceilalţi bărbaţi să nu cadă în păcatul unei vieţi desfrânate. Le au defăimat pe toate femeile pentru ca ei să creadă că femeile sunt sălaşul oricărui lucru abominabil”.

„Doamna mea”, i am spus eu atunci, „iertaţi mă pen¬tru îndrăzneala de a vă întrerupe, dar autorii despre care vorbiţi au procedat bine, animaţi fiind ei de intenţii lăudabile? Căci, după cum se spune, intenţia contează cu adevărat şi prin ea se judecă omul”.

„Draga mea, e o greşeală să vezi lucrurile astfel, spuse ea, pentru că o asemenea crasă ignoranţă nu poate să scuze pe nimeni. Daca cineva te ucide cu bună intenţie, dar din prostie, ar fi o asemenea crimă justificată? Mai degrabă, cei care au comis fapta, oricine ar fi ei, ar fi invo¬cat legea cea strâmbă; a face rău unui grup de oameni pentru a i ajuta pe alţii nu se cheamă echitate, şi tot aşa a înfiera toate femeile şi toate purtările lor este contrar adevărului, aşa după cum îţi voi demonstra cu un caz ipotetic. Să presupunem că au atacat femeile pentru a i salva pe păcătoşi din mrejele păcatului. Ar fi ca şi cum aş blama focul – un element foarte util şi necesar – doar pentru că unii s au ars, sau la fel să blamăm apa, pentru că unii s au înecat. Acelaşi lucru se poate afirma despre toate lucrurile bune care pot fi folosite pentru a face bine sau rău. Dar nu se cade să le condamnăm doar pentru că netoţii nu ştiu cum să se poarte cu ele, şi chiar tu ai abordat adesea această temă în scrierile tale. Iar cei care au adoptat această poziţie – oricare ar fi fost inten¬ţiile lor – şi au formulat argumentele mai degrabă spe¬culativ, doar pentru a şi demonstra punctul de vedere. Aşa cum cineva îşi croieşte o mantie lungă şi amplă dintr un material care nu îl costă nici un ban şi fără să întâmpine opoziţia cuiva, ei nu fac decât să abuzeze de dreptul celuilalt. Aşa cum ai spus şi tu, în cărţile tale, dacă aceşti scriitori ar fi considerat cu seriozitate modul în care păcătoşii ar putea fi salvaţi şi apăraţi prin efor¬tul lor neostoit de a ataca existenţa şi purtările femeilor căzute şi desfrânate – adevărul e că de nimic nu trebuie să ne ferim mai tare decât de femeile pervertite şi imo¬rale, ca nişte monştri în natură, creaturi înstrăinate de condiţia lor naturală, aceea de a fi simple, virtuoase şi vrednice – atunci ne ar fi dăruit cu adevărat creaţii exem¬plare. Dar te pot asigura că acest asalt pornit împotriva tuturor femeilor – când de fapt există atâtea şi atâtea femei excepţionale – nu şi a avut niciodată obârşia în mine, Raţiunea, şi toţi cei care urmează această cale nu au putut decât da greş şi dau greş toţi cei care îi urmează. Aşa că nu te pot îndemna decât să înlături aceste pietre întunecate, murdare şi colţuroase din lucrarea ta fiindcă ele nu vor fi niciodată aşezate în frumosul edificiu al cetăţii tale.”

Christine de Pizan, Cartea cetăţii doamnelor
ediţie bilingvă,traducere,studiu introductiv şi note de Reghina Dascăl, Polirom,2015

„Alţi bărbaţi au condamnat femeile din alte pricini: reproşurile lor au fost alimentate de propriile lor vicii şi încă alţii au fost mânaţi de defectul trupului lor, alţii din pură invidie, şi încă alţii din plăcerea necurată de a pân¬gări pe alţii. Unii dintre ei, din dorinţa de a se lăuda cu numeroşii autori pe care i au citit, îşi întemeiază propriile crieri pe ceea ce au găsit în lucrările acestor autori şi doar repetă ceea ce alţii au spus înaintea lor.”
Cartea cetatii doamnelor--Biblioteca medievala

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *