Wisława Szymborska are traduse în limba română nu mai puţin de patru volume de versuri. Prestigioasei laureate a Premiului Nobel pentru literatură i-au fost traduse următoarele cărţi: „Sub o singură stea”, „În rîul lui Heraclit”, „Clipa” şi „Portret din memorie”.
La fiecare dintre cele patru volume, profesorul Constantin Geambaşu a avut un merit decisiv, cunoscutul polonist fiind, de altfel, şi traducătorul marii majorităţi a poemelor transpunse în limba română din lirica Wisławei Szymborska.
Cu mulţumiri adresate domnului Geambaşu pentru permisiunea de a publica din fiecare volum cîte un poem, reproducem patru poeme scrise de una dintre marile poete ale Europei contemporane şi ale lumii:
1.Sub o singură stea, Bucureşti, Editura Universal Dalsi, 1999 (traducere de Passionaria Stoicescu şi Constantin Geambaşu, Prefaţă şi selecţie de Constantin Geambaşu)
Sub o singură stea
Cer scuze întâmplării că sunt necesitate.
Şi tu, necesitate, mă iartă de greşesc.
Să nu se supere fericirea că o iau drept a mea.
Să uite morţii că abia mai mocnesc în memorie.
Cer scuze timpului pentru infinitatea lumii
scăpată-o clipă din vedere.
Vechii iubiri cer scuze că prima e cea nouă.
Iertaţi-mă, războoaie de demult, că vin cu flori acasă.
Deschise răni, iertaţi-mă şi voi, că-n deget mă înţep.
Pentru discul cu menuer cer scuze celor din abis, ce strigă.
Şi pentru visul de la cinci, din zori, celor aflaţi în gări.
Iartă-mă, tu, speranţă asmuţită, că uneori de râs mă prăpădesc.
Şi voi, pustiuri, milostive fiţi, că nu alerg cu lingura de apă.
Tu, acvilă, de ani aceeaşi, şi în aceeaşi colivie,
ţintă privind fără să mişti în tot acelaşi punct mereu,
mă iartă, chiar de-ar fi să fii numai o pasăre-mpăiată.
Copacului tăiat cer scuze pentr-ale mesei lungi picioare.
Şi marilor enigme, scuze, pentru măruntele răspunsuri.
Tu, adevăr, nu-mi da vreo importanţă.
Tu, profunzime, bună fii cu mine.
Iar tu, a vieţii taină, rabdă din trenă fire să îţi smulg.
Fiindcă arareori te am, nu m-acuza, tu, suflet.
Cer scuze tuturor de faptul că pretutindeni nu pot fi.
Cer scuze tuturor că nu ştiu să fiu ca fiecare-n parte.
Ce ştiu, e că-n această viaţă nu mă justifică nimic,
fiindcă eu însămi stau în a mea cale.
Nu mă huli, tu, limbă, că vorbe grave-ţi cer
şi-apoi le-adaug trudă, uşoare să arate.
2. În râul lui Heraclit. Antologie, Bucureşti, Paideia, 2003 (traducere de Passionaria Stoicescu şi Constantin Geambaşu, Selecţie şi cuvânt înainte de Constantin Geambaşu)
Scrierea autobiografiei
Ce trebuie?
Trebuie să scrii o cerere,
iar la ea autobiografia s-o adaugi.
Oricât de lungă e viaţa,
autobiografia fă-o scurtă.
Obligă lapidarul şi selecţia faptelor.
Schimbarea de peisaje în adrese
şi de-amintiri neclare în datele stabile.
Dintre iubiri ajunge cea de nuntă,
dintre copii, doar cei născuţi.
Esenţial e cin’te ştie, nu pe cine ştii.
Călătorii – doar dacă-s în afară.
Apartenenţa la ceva, dar fără ce.
Medalii – fără pentru ce.
Să scrii aşa, de parcă nicicând n-ai fi vorbit cu tine
şi te-ai fi ocolit.
Să omiţi câini, pisici şi păsări,
vechi suveniruri, vise şi amici.
Preţul mai presus de valoare
şi titlul în loc de text.
Mai curând numărul ghetelor decât încotoro
merge el, cel care tre crezi a fi.
La asta poza c-o ureche dezvelită.
Contează forma ei, nu ce aude.
Ce aude?
Duduitul maşinilor tocând hârtia.
3. Clipa/Chwila, Bucureşti, Paideia, 2003 (traducere şi cuvânt înainte de Constantin Geambaşu)
Clipa
Merg pe creasta colinei înverzite.
Iarbă, florile din iarbă
sunt ca-ntr-un desen pentru copii.
Cerul înceţoşat devine azuriu.
Priveliştea se desfăşoară în tăcere spre alte dealuri.
Ca şi când aici n-ar fi nici un fel de cambrian, silurian,
de stânci care mârâie una la alta,
de abisuri în trepte,
nici un fel de nopţi în flăcări
şi zile în vălătuci de întuneric.
Ca şi când nu s-ar întinde pe aici câmpii,
în toropeli febrile,
în flori de gheaţă.
Ca şi când numai altundeva se învolburau mările
şi smulgeau ţărmurile orizonturilor.
Este nouă şi treizeci, ora locală.
Totul este la locul său în ordine deplină.
În vale pârâul este pârâu.
Cărăruia dintotdeauna în formă de cărăruie.
Pădurea sub aparenţa pădurii, în vecii vecilor amin,
iar sus – păsările în zbor în rolul păsărilor în zbor.
Cât vezi cu ochii aici stăpâneşte clipa.
Una dintre acele clipe pământene,
implorate să rămână.
4.Portret din memorie. Antologie, Bucureşti, Lider, 2014 (traducere şi prefaţă de Constantin Geambaşu)
Viaţă grea cu memoria
Nu sunt un public bun pentru memoria mea.
Ea vrea să-i ascult necontenit glasul,
în timp ce eu mă foiesc, tuşesc,
ascult şi nu prea,
ies, mă întorc, iar ies.
Vrea să-mi răpească toată atenţia şi timpul.
Când dorm, îi vine uşor.
Ziua lucrurile stau altfel şi nu-i convine.
Îmi plasează cu zel scrisori vechi, fotografii,
abordează întâmplări importante şi neimportante,
îşi îndreaptă privirea spre privelişti neglijate,
le populează cu morţii mei.
În poveştile ei sunt totodeauna mai tânără.
Drăguţ, dar la ce bun mereu această temă?
Orice oglindă are pentru mine alte veşti.
Se-nfurie când dau din umeri.
Atunci, răutăcios, îmi pune pe tavă toate erorile mele,
serioase, iar apoi uitate uşor.
Mă priveşte-n ochi, aşteaptă să vadă cum reacţionez.
Până la urmă mă alină că putea fi mai rău.
Vrea să trăiesc doar pentru ea şi cu ea.
Cel mai bine într-o cameră întunecată, închisă,
în timp ce în planurile mele sunt mereu soarele de acum,
norii din prezent, drumurile la zi.
Uneori sunt sătulă de compania ei.
Îi propun să ne despărţim. Începând de azi, pentru totdeauna.
Atunci îmi zâmbeşte cu îndurare,
ştie că asta ar fi o pedeapsă şi pentru mine.
