Fum

o mamă şterge cu dosul palmei

bărbia fiului care mănâncă

 

e bătrână

are părul de culoarea cremenii

şi mâna atât de uscată

încât

după ce fiul i-o sărută

începe

să fumege

încet

 

(din volumul Cinema la mine-acasă, ed. Cartea Românească, 2006)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *