Străin

Pe același deal,

pe aceeași cărare,

strivescu cu picioarele murdare

aceleași pietre;

privesc mirat același cer,

mă lupt zilnic cu aceleași obsesii…

Am rămas

la periferia societații

același străin,

același involuntar mizantrop.

 

Am oboist !

 

Îmi privesc umbra

diformă,

alunecandu-mi pe caldarâm

ca un șarpe veninos,

ca o dedublare a nenumăratelor mele

neputințe;

îmi ascult ecoul

ca pe un strigăt disperat

prin care îmi implor,

mie însumi,

tăcerea…

 

Alteori,

îmi privesc chipul

ostenit,

reflectându-mi-se

în luciul propriilor mei ochi;

îmi văd aripa transparentă

fângându-mi-se

încet,

pe aceeași câmpie,

în fața aceleiași oglinzi…

 

Și, aidoma unui somnambul,

calc, orbește,

peste urmele

viitorilor mei pași

înnoptați într-o mâzgă,

într-o mocirlă,

nevăzută ori neștiută de nimeni…

și trezit din insolentul meu vis,

urlu, ca o fiară,

mușcând disperat din zăbrelele

propriilor amintiri.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *