Vă puteţi oare imagina că în anumite clipe grele, de bilanţ interior, îmi dau seama adesea, cu durere, că nu am exprimat, practic, nici a 20-a parte din ceea ce aş fi dorit şi, poate, aş fi putut chiar, să exprim. Şi nu mă salvează în asemenea cazuri decât speranţa că îmi va trimite cândva Dumnezeu atâta inspiraţie şi forţă, încât să mă exprim mai deplin, cu alte cuvinte, să exprim tot ce stă zăvorât în inima şi în fantezia mea.
…simt că în mine sunt ascunse mult mai multe lucruri decât cele pe care le-am putut exprima până acum ca scriitor. Dar, vorbind fără o modestie excesivă, simt totuşi că şi în cele exprimate de mine până acum au fost spuse nişte lucruri din inimă şi adevărate.
[…] Eu am în mine, întotdeauna gata, activitatea scriitoricească în care mă arunc cu încântare, în care implic toate străduinţele mele, toate bucuriile şi speranţele mele, găsindu-mi, prin această activitate o ieşire.
Feodor Dostoievski, Despre literatură şi artă, În româneşte de Nicolae Iliescu şi Albert Kovács, Bucureşti, Cartea Românească, 1989, fragmente din scrisori din aprilie şi august 1880, când scriitorul mai avea doar câteva luni de trăit)
