În aprilie 2014, Federația comunităților indigene Aché din Paraguay a depus o plângere penală în Argentina – pe baza jurisdicției universale – acuzând regimul condus de Alfredo Stroessner (1954-1989) de acte de genocid și/sau crime împotriva umanității comise în timpul sedentarizării forțate a grupurilor Aché în anii ’60 – ’70. Cazul este relevant la nivel global pentru limitele dreptului internațional în materie de condamnare a crimelor comise împotriva popoarelor indigene în contextul modernizării. Întrucât nu există până la acest moment o convenție internațională care să pedepsească distrugerea culturilor și comunităților indigene ,(1) juriștii încearcă să utilizeze crimele internaționale deja recunoscute pentru a deschide un proces. Dificultățile unui astfel de demers sunt însă foarte mari, iar impunitatea în aceste cazuri continuă să fie linia dominantă la nivel mondial.
Sedentarizarea forțată a grupurilor Aché
Până la finalul anilor 1950, comunitățile Aché au populat pădurile din zona estică a Paraguayului, aproape de granița cu Argentina și Brazilia. Trăiau în grupuri nomade de două, trei familii, practicau vânătoarea și culesul plantelor în teritorii pe care le considerau proprii și intrau foarte rar în contact cu alte populații. În anii ’60, politica de dezvoltare economică a guvernului Stroessner a vizat în Paraguayul oriental exploatarea industriei forestiere, crearea de ferme agricole extinse și dezvoltarea infrastructurii care să faciliteze comerțul cu țările limitrofe. Au urmat defrișări masive, construcții de șosele și instalarea de ferme, toate acestea distrugând habitatul comunităților Aché și reducându-le sursele de hrană. Procesul de modernizare a fost însoțit de atacuri violente împotriva indigenilor, adevărate vănători de oameni – inițiate de fermieri cu sprijinul poliției și al armatei – soldate cu morți, luarea de prizonieri și utilizarea lor ca sclavi, și răpirea de minori. (2)
În anii ’60, guvernul paraguayan a creat diverse colonii dedicate „pacificării” și sedentarizării grupurilor Aché. În marea lor majoritate erau administrate de persoane private (foști militari sau misionari creștini), fiind însă finanțate din bani publici și aflându-se sub controlul autorităților statale. Printre ele, cea mai importantă a fost Colonia Nacional Guayaki. În 1971, antropologul german Mark Münzel a studiat condițiile de viață din această colonie, documentând abuzuri grave precum violuri, dispariții de copii și vânzarea lor ca sclavi, sau lipsa asistenței medicale în cazuri de epidemii respiratorii. (3) În afara condițiilor extreme din această colonie, sedentarizarea grupurilor Aché a însemnat distrugerea unei culturi și a unui mod de viață prin dislocare, creștinare și schimbarea raporturilor sociale în sânul comunității. Se estimează că în anii ’60 – ’70, 85% din populația Aché a fost fost distrusă.
Cazul Aché și dreptul internațional
În 1974, „chestiunea Aché” a fost adusă în fața Comisiei Interamericane a Drepturilor Omului (CIDO) sub acuzația de genocid. De menționat că la acea vreme, genocidul și crimele de război erau singurele crime internaționale cu o definiție precisă și unanim recunoscută la nivel mondial. Deși în 1968 ONU a adoptat Convenția asupra Imprescriptibilității Crimelor de Război și a Crimelor împotriva Umanității, majoritatea statelor din America Latină nu a ratificat-o și ea nu era parte a corpului de legi CIDO.
După trei ani în care regimul Stroessner a refuzat să prezinte Comisiei orice document, organismul interamerican a sesizat oficial guvernul paraguayan în 1977, cerându-i să ia măsuri necesare pentru potejarea comunităților Aché. În același timp însă, Comisia a considerat că situația nu poate fi catalogată drept genocid, întrucât nu se poate proba intenția de distrugere a etniei Aché, ci doar abuzuri personale ale unor indivizi din Colonia Guayaki, săvârșite în cadrul unei politici de „asimilare și protejare” a comunității indigene, „în contextul exploatării resurselor limitate” ale țării. (4) Într-adevăr, una dintre condițiile impuse de definiția internațională a genocidului (Convenția ONU 1948) este probarea intenției de a extermina un grup rasial, național, etnic sau religios. Or, dislocarea masivă a populațiilor indigene, urmată deseori de distrugerea fizică a grupurilor în lipsa alimentelor sau a medicamentelor, precum și pauperizarea acestor comunități, e în general considerată a fi „doar consecința” unui proces de modernizare în care se caută valorificarea resurselor și „nu rezultatul unei intenții” de a extermina grupurile respective. Dislocările masive de populații urmate de asimilarea forțată și de distrugerea comunității în numele dezvoltării și al progresului economic nu sunt sancționate în acest moment în dreptul penal internațional. (5)
Actele atroce comise împotriva comunității Aché – precum asasinate, răpiri de minori, reducere la sclavie, sau absența asistenței medicale necesare pentru supraviețuire – pot fi definite însă drept crime împotriva umanității, dacă se dovedește conectarea lor cu o politică de persecuție generalizată împotriva unei populații civile. Conform avocatului spaniol Aitor Martinez – membru al Fundației Baltasar Garzon și reprezentant al victimelor în cauza deschisă în Argentina – există probe clare care certifică implicarea autorităților în abuzurile împotriva grupurilor Aché . (6)
De menționat însă că până în acest moment nu există condamnări pentru genocid sau crime împotriva umanității comise împotriva popoarelor indigene în relație cu proiectele de dezvoltare și modernizare. Singurul caz deschis pe această temă a fost anchetarea lui Augusto Pinochet de către judecătorul spaniol Baltasar Garzon în relație cu exproprierea, dislocarea și distrugerea comunităților Mapuche din sudul Chile. În absența extrădării lui Pinochet în Spania, cazul nu a rezultat însă într-un proces. (7)
Cazul Aché și jurisdicția universală
Plângerea penală depusă pe baza jurisdicției universale în Argentina (8) ar putea crea un precedent important în cazul în care judecătorii argentinieni decid deschiderea unui proces. De menționat că plângerea a completat un denunț anterior al treisprezece victime politice ale fostei dictaturi paraguayene, care au cerut în 2013 justiției argentiniene investigarea actelor de tortură și dispariție forțată pe care procuratura paraguayană tergiversează să le ancheteze. (9)
Această strategie legală poate avea anumite avantaje, dar prezintă și numeroase dificultăți. Pe de o parte, Argentina este una dintre cele mai dinamice state din lume în materie de condamnări ale crimelor politice comise în timpul dictaturii militare, iar jurisprudența cazurilor se bazează pe utilizarea masivă și creativă a dreptului internațional. De asemenea, judecătorii argentinieni au emis deja mandate internaționale de arest – pe baza jurisdicției universale – în cazuri legate de crimele franchismului în Spania (fără rezultate de extrădare pentru moment). Pe de altă parte, majoritatea responsabililor de colonii indigene din anii ’60-’70 sunt deja morți, iar cazurile de răpiri, reducere la sclavie sau violuri nu au fost niciodată anchetate. Conform avocatului Aitor Martinez, miza plângerii penale nu este însă numai condamnarea responsabililor, ci și investigarea destinului copiilor răpiți, care rămân dispăruți până în prezent. În cazul foștilor opozanți politici ai regimului, șansele de succes sunt mult mai mari, fiind deja identificați 18 potențiali vinovați care mai sunt în viață, iar probatoriul pentru crime împotriva umanității bazându-se atât pe mărturii, cât și pe documente ale regimului Stroessner.
Începând cu 1990, comunitatea internațională a făcut pași importanți în pedepsirea crimelor comise în cadrul unor conflicte armate – precum fosta Iugoslavie sau Rwanda. În schimb, ea continuă să fie insensibilă la violența și crimele de masă pe care le implică dislocarea și asimilarea forțată de comunități întregi – în marea lor majoritate indigene – în numele dezvoltării economice. Proiectele modernizatoare continuă să amenințe astăzi populații întregi din America Latină, Asia și Africa (vezi exploatările miniere cu cianuri în Guatemala; construirea barajului Narmada River în India etc.), iar chestiunea râmâne nesancționată în dreptul internațional. (10)
1) În 2007 a fost adoptată Declarația ONU asupra Drepturilor Popoarelor Indigene. Parte a dreptului internațional ea nu este însă o convenție care să impună sancțiuni
2) Vezi Alejandro Parellada, Maria de Lourdes Beldi de Alcantara (eds.), Los Achés de Paraguay: Discusion de un Genocidio, Buenos Aires, IWGIA, 2008.
3) Mark Munzel, „Los Indígenas Aché: Genocidio en Paraguay”, în Alejandro Parellada, Maria de Lourdes Beldi de Alcantara (eds.), op. cit., pp. 55-106.
4) http://www.cidh.oas.org/Indigenas/Paraguay.1802.htm
5) Socioloaga Helen Fein integrează istoria comunităților Aché în conceptul de genocid modernizator (developmental genocide), care nu are însă corespondențe în dreptul internațional. Helen Fein, „Genocide: A Sociological Perspective”, Current Sociology, 38(1)/1990
6) Documente in Arhive Ministerului pentru Probleme Indigene din Paraguay; studii ale mai multor antropologi; precum și documentele Procedurii 1503 a Comisiei ONU pentru Drepturile Omului in cazul deschis cu privire la Paraguay între 1977 și 1990).Interviu cu Aitor Martinez, Asuncion, 4 februarie 2015.
7) Vezi Aitor Martínez Jiménez, Manuel Miguel Vergara Céspedes, La jurisdicción universal como instrumento para la protección de pueblos indígenas: una guía práctica para defensores de derechos humanos, Copenhaga, IWGIA, 2015, pp. 40-43.
8) Argentina (una dintre puținele țări din lume care mai are statuată în lege posibilitatea de investiga crime internaționale împotriva drepturilor omului, indiferent de locul în care au fost comise și indiferent de naționalitatea victimelor sau a acuzaților.
9) http://www.infojusnoticias.gov.ar/nacionales/dictadura-paraguaya-presentaron-una-querella-en-la-justicia-argentina-3702.html
10) Vezi Balakrishnan Rajagopal, International Law from Below: Development, Social Movements and Third World Resistance, Cambridge, Cambridge University Press, 2003.
