Prima dată când am privit cerul, o ţineam pe ea de mână. Apoi m-am uitat în ochii ei, chiar dacă nu m-am uitat în ochii ei. M-am uitat atunci în jurul ochilor ei, pentru că în jurul ochilor ei era lumea mea. Mai târziu, m-am uitat în ochii ei, exact în ochii ei, şi mi-am adus aminte de mine, cel care eram. Acum nu mai am ochii ei ca să mă uit în ei, exact atât cât să nu uit de mine.
N-aveam niciun gând. Huzuream nepăsător, dormeam, da, atunci dormeam. Stăteam la masa ei, mâncam din mâncarea ei, ascultam ceasul ei, miroseam hainele ei, păturile, baticurile, cremele de ghete din debara. Încerc patetic să o recuperez. Din frânturi, din obiecte, din amintiri, din seriale privite la TV. Unul dintre ele este Murder, she wrote, unde o scriitoare, Jessica Fletcher, rezolvă crime. Este, fireşte, un serial „uşurel”, fără pretenţii, pentru adolescenţi sau pentru dame aflate la menopauză. O fi, dar…
– Buniii! Buniiiiii! o strigam din toţi rărunchii, încă din timpul genericului.
– Ce-i? Ce s-a întâmplat? spunea bunica, sosită mai mereu în grabă.
– Haaai! Hai re-pe-de…
– Ce s-a întâmplat?
– Hai repede, uite: eşti la TV!…
Buni zâmbea uşurată, uneori râdea, apoi, potrivindu-şi baticul înflorat, zăbovea câteva secunde să îşi admire alter-egoul detectivistic pe care i-l atribuise mintea mea romantică de adolescent, după care dispărea din nou în bucătărie. Eram obsedat de filme cu mistere, cu crime şi detectivi care dezamorsează ingenios fiecare situaţie-limită, driblând pericolul cu o pasă în adâncime sau cu o fentă imposibilă dintr-o cabină telefonică, de parcă ar fi purtat numărul 10 pe spate. După moartea ei, serialul s-a încăpăţânat să circule în continuare, parcă şi mai abitir, pe internet, la TV, pe facebook. Oriunde întâlneam chipul blând al actriţei Angela Lansbury, consacrat de serialul american, tresăream. Bunica se păstrase acolo intact, îndărătul Jessicăi Fletcher. Aceasta era, practic, versiunea ideală a Veronicii Morar, viaţa perfectă, normală, decentă, independentă, pe care ea nu şi-a permis-o. Versiunea fără reumatism şi fără bătături, fără o pensie mizerabilă, fără cancer şi fără un soţ care să o bată şi să o înşele. Cred că acolo, Sus, aşa s-a şi petrecut metamorfoza: e ferită de boli incurabile şi de dureri. Acolo Sus, Buni meu scump a redevenit Jessica Fletcher.
