no images were found
Putem cunoaşte doar prin suferinţă, înţeleasă ca o stare permanentă de tensiune existenţială care, fără a fi resimţită conştient, este totuşi prezentă şi ne transfigurează. Printr-o astfel de suferinţă nedefinită, viaţa fiecăruia dintre noi se transformă într-un joc de lumini şi de umbre, care ne transfigurează şi ne uneşte organic cu lumea din jurul nostru.Cu acest sentiment am plecat de la vernisajul expoziţiei pictorului Manuell Mănăstireanu, care a avut loc joi, 4 decembrie, începând cu orele 17.00, la sala Constantin Brâncuşi de la Palatul Parlamentului. Şi aceasta pentru că expoziţia, inspirat organizată de Tudor Sîrbu și Ana-Maria Albu, cu sprijinul Societății Științifice Române de Cercetări Interdisciplinare, are darul de a te captiva imediat: zecile de portrete şi cele câteva peisaje induc privitorului o stare emoţională greu de descris. Este un fel de apăsare gravă, izvorâtă din conştientizarea faptului că pătrunzi pe un tărâm al profunzimii, al tainelor ascunse ale sufletului şi existenţei umane.
Starea aceasta este indusă de prezenţa în fiecare tablou a unei dominante cromatice clare, de obicei reci, străpunsă însă de lumină sau de întuneric. Fie că este vorba de seria clovnilor sau de cea a deţinuţilor, de imaginile reinterpretate ale românilor celebri sau de expresiile aleatorii ale unor persoane normale, artistul surprinde în fiecare om, preponderent prin lumini, umbre şi culori, mai puţin prin de- şi reformare sau printr-o abstractizare cvasi-indescifrabilă, suflul existenţial al fiecăruia, în individualitatea sa.
În opinia mea, expoziţia poate fi privită ca un adevărat triumf al portretului, ca gen artistic. Lumina (dar şi întunericul în anumite tablouri), izvorâtă din suferinţa inerentă existenţei, este acel liant prin care, deşi privim doar un portret, reuşim atât să coborâm în adâncimile sufletului uman, cât şi să explorăm universul exterior acelui suflet, dar care, în ciuda exteriorităţii sale, îi determină acestuia tot zbuciumul, toate palpitaţiile. Un asemenea efect al picturii este fără îndoială o reuşită remarcabilă. Ea nu te poate face decât să te întrebi cum ar aborda artistul peisajul sau natura moartă, dacă doar prin portret izbuteşte să obţină o transfigurare atât de completă, şi a fiinţei umane, şi a universului înconjurător, văzute ca un tot indisolubil, conducându-te astfel în acelaşi timp spre investigarea microscopicului şi macroscopicului, până acolo unde ele se topesc în infinit. Câteva indicii sunt oferite de cele câteva lucrări aparţinând şi celorlalte genuri, însă fără îndoială că portretul rămâne piesa de bază a expoziţiei.
Este de la sine înţeles că orice prezentare în cuvinte nu poate face decât o impresie sumară asupra picturii lui Manuell Mănăstireanu, cu atât mai mult cu cât artistul originar din Botoşani expune individual în premieră în Bucureşti. Poate fi şi acesta un sens al titlului expoziţiei: pentru a ne împărtăşi din bogăţia spirituală pe care artistul doreşte să o transmită, este mai bine să lăsăm deoparte cuvintele şi să contemplăm în tăcere lumina din tablourile care vor fi expuse la Palatul Parlamentului până pe 4 ianuarie 2015, accesul fiind liber, de luni până vineri, între orele 09:00 -17:00.