25 de ani după: Ce am visat? Cum ne-am trezit?

Este un titlu de conferinţă care sună cumva poetic, în consonanţă cu perspectiva unuia dintre co-organizatori, Ana Blandiana (Fundaţia Academia Civică). Contextul, desfăşurarea şi consecinţele revoluţiei române din decembrie 1989 sunt departe de a fi clarificate. Cu toate acestea, dezbaterile generate de conferinţa care a avut loc la Timişoara (între 1–3 decembrie 2014) au fost în multe cazuri foarte aplicate, cuprinzătoare.

Este poate rezultatul unei întâlniri fericite (care nu exclude ciocniri, polemici) între – simplific – istorici şi memorici. Asociaţia Memorialul Revoluţiei 16-22 decembrie din Timişoara (preşedinte: Traian Orban; vicepreşedinte: Gino Rado) şi Fundaţia Academia Civică au reunit istorici, politologi, profesori de filosofie, analişti ai mass media, pe de o parte, şi martori, participanţi la revoluţie, de cealaltă parte. De fapt, frontierele nu sunt întotdeauna bine delimitate: un scholar poate avea momente confesive (pentru a se adapta contextului), iar un martor îmbrăţişează uneori perspectiva analitică (pentru a se pune în serviciul justiţiei de tranziţie şi al dezbaterii academice). Există şi cazuri speciale – magistratul Romeo Bălan, fost procuror anchetator al crimelor din decembrie 1989 de la Timişoara, devenit între timp colaborator al Memorialului Revoluţiei.

Un numitor comun al evenimentului a fost, poate, depăşirea şi augmentarea discursului pregătit pentru prezentare: înainte de a trata natura utopică şi totalitară a sistemului politic postbelic din România şi din Estul Europei, Edward Kanterian a vorbit despre rădăcinile sale româneşti şi rudele dispărute după instalarea comunismului; Roman Wyborski nu s-a limitat la semnificaţiile termenilor Securitate şi Solidaritate, ci şi-a evocat prietenii timişoreni, apoi – provocator – a insistat asupra aprehensiunilor pe care le resimt mulţi polonezi atunci când aud cuvântul „revoluţie“ (evitat în cazul în care se face referire la evenimentele din 1989) şamd. Romulus Rusan şi Dragoş Petrescu au revenit într-un mod cât se poate de oportun asupra unor teme mai vechi: Raportul Voyame din 1989 asupra violării drepturilor omului în România şi, respectiv, pericolul ca dezamăgirile şi scenariile privind evenimentelor sângeroase de acum 25 de ani să nu umbrească un eroism autentic.

Timişorenii Viorel Marineasa, Dumitru Tomoni, Daniel Vighi, Lucian Vasile Szabo, Florian Mihalcea, Smaranda Vultur au adus în atenţie oraşul revoluţiei atât cu memoriile şi monumentele sale, cât şi cu patologiile politice şi sociale de după 1990. Un alt timişorean, Brînduşa Armanca, a pus în contrast entuziasmul presei ieşite din comunism cu degringolada morală provocată de fenomenul mogulilor – patronii abuzivi care au acaparat ziare, televiziuni, trusturi media, contribuind la cenzura şi distorsionarea ştirilor.

Doi specialişti în ştiinţe politice, Cristina Petrescu şi Alexandru Gussi, au abordat problematica raporturilor – uneori conflictuale – dintre memorie şi istorie cu referire la decembrie 1989. Anatol Petrencu şi Anneli Ute Gabanyi au surprins sfârşitul regimului comunist în RSS Moldovenească şi chestiunea Basarabiei în contextul revoluţiei române din 1989. Graţie unor documente de arhivă, tânărul istoric ceh Filip Šisler s-a concentrat asupra modului în care diplomaţia românească a relatat despre evenimentele din Cehoslovacia anului 1989 care au însemnat ieşirea din dictatură. Mai sunt posibile regimuri autoritare/dictatoriale în Europa de Est? Este revenirea la democraţie ireversibilă? Sunt întrebări care s-au degajat în urma ultimei prezentări – o comunicare avertisment a lui Thierry Wolton despre noul război rece declanşat de Vladimir Putin.

Traian Orban şi Ana Blandiana au fost nu doar moderatorii evenimentului, ci şi gazde care devin o interfaţă ideala între lumea academică şi martori, actori ai evenimentelor de acum 25 de ani. „Atunci când justiţia nu reuşeşte să fie o formă de memorie, memoria singură poate fi o formă de justiţie“ – celebra frază a Anei Blandiana a fost reluată şi de alţi participanţi la conferinţă. Numai că desfăşurări recente – decizii CEDO, revoluţia electorală din 16 noiembrie, primenirea magistraturii, progresele pe linia anticorupţie ale justiţiei – pot fi semnale că justiţia de tranziţie se va înfăptui inclusiv prin condamnarea celor care au ordonat deschiderea focului în decembrie 1989 şi a celor vinovaţi pentru mineriade.

O frumoasă coincidenţă face ca desfăşurarea conferinţei să se suprapună atât cu o emisiune filatelică aniversară (o carte poştală având ca temă „25 de ani de la căderea regimului comunist“, cu imaginea-simbol a Memorialului Sighet – „Cortegiul Sacrificaţilor“ realizat de Aurel Vlad), cât şi cu decernarea de către Universitatea de Vest a titlului de Doctor honoris causa (Litterarum Humaniorum) pentru Ana Blandiana.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *