…acum caracterele provinciei. Cel mai însemnat este, după mine, rarefierea evenimentelor. Dată fiind cifra redusă a populaţiei şi, prin urmare, şi numărul mic de întâmplări violente, acele puţine câte sunt se văd într-un mod excepţional, ca nişte celule mărite cu microscopul. Elementul banal, în altă parte, ia proporţii, devine interesant. 
Se produce un elefantiasis epic, o tumefiere a cotidianului, căreia îi corespunde în ordinea subiectivă setea de a percepe. 
De aici rezultă o superioritate a oraşului de provincie. El are acustica bună, este ca o pâlnie care măreşte şi înfrumuseţează sonurile cele mai neînsemnate.
Melcul, vrând să vadă pe unde merge, având de transportat o grea sarcină, întinde ochii aşa de mult, încât ies afară sub formă de coarne. Tot astfel intelectualul care are sentimentul că stă în umbra provinciei, în setea lui de a ilustra, supune creierul unei tensiuni mai mari. Tensiunea e tot atât de sporită sub raport emoţional. Ce e bovarismul? O capacitate extraordinară de a-ţi face din condiţii neînsemnate o emoţie de mare erou.
(G. Călinescu, Zgomotul liniştei, în Semne de viaţă în pustiu, ediţie de Geo Şerban, Bucureşti, Editura Universal Dalsi, 2001)
