Parcă nimic nu a stârnit mai mult furia Occidentului față de cele întâmplate în Ucraina decât știrile din ultimele zile de la locul accidentului aviatic de lângă Donețk. Faptul că trupurile victimelor din avionul Malaysia Airlines doborât, după toate semnele, de separatiștii proruși, au fost tratate înjositor de localnici și echipele de intervenție a atras cele mai dure declarații ale liderilor lumii civilizate față de separatiști și patronii lor de la Moscova. Indignarea occidentalilor se manifestă pe trei paliere.
Primul ține de conflictul propriu-zis, de sprijinul politic și militar acordat de Moscova separatiștilor, de propaganda grosolană menită să ascundă acest secret al lui Polichinelle (și care, deși neverosimilă, are efecte majore asupra localnicilor), și de faptul că separatiștii astfel încurajați se comportă iresponsabil și criminal, luând la țintă obiective civile. În fond, sprijinul Rusiei pentru separatiști este cauza profundă a nenorocirilor care se întâmplă în estul Ucrainei. Faptul că în avionul doborât se aflau și mulți occidentali a contat, trebuie să recunoaștem, la trezirea cancelariilor „conciliatoriste” din Vest.
Al doilea motiv major de revoltă este furnizat de faptul că separatiștii refuză accesul nelimitat unor echipe internaționale de anchetă la locul tragediei pentru a realiza o analiză obiectivă a ceea ce s-a întâmplat. Dacă este că să ne uităm pe regulile ICAO (International Civil Aviation Organization) vedem că mai toate standardele acceptate la nivelul Națiunilor Unite sunt încălcate de forțele care controlează zona în care s-a prăbușit avionul. Aria nu a fost delimitată și securizată, localnicii calcă peste rămășite umane și probe, bucăți din avion sunt mutate sau au dispărut (marea miză fiind cutiile negre), paznicii se comportă amenințător, jignitor etc. Există suspiciuni întemeiate pe destule dovezi că Moscova și forțele sprijinite de acesta încearcă să împiedică ancheta și aflarea adevărului în detaliu.
Despre al treilea palier al revoltei occidentale aș dori să vorbesc mai mult. Declanșatorul mesajelor nervoase auzite dinspre Occident în ultimele zile și ore au fost relatările corespondenților de presă de la fața locului. Conform acestora, multe dintre cadavre zac încă abandonate în câmp. Rămășițele ridicate sunt transportate în condiții improprii care afectează ideea de demnitate umană. O parte dintre cadavre au fost duse într-un tren frigorific, dar nimeni nu știe care sunt condițiile din interior și încotro se va îndrepta trenul. În multe cazuri, lucrurile de valoare aflate asupra victimelor – ceasuri, telefoane, computere, alte electronice, cărți de credit, bani etc – au fost sustrase. Corespondentul CNN de la fața locului – Chris Cuomo, jurnalist care a văzut și alte scene ale unor catastrofe aviatice – spunea că mare diferență față de situații similare este absența lucrurilor de valoare din preajma victimelor. În condițiile în care echipelor profesioniste de intervenție le este interzis accesul în zonă, recuperarea victimelor a căzut în sarcina unor oameni lipsiți de pregătirea necesară. Să nu uităm că rămășițele umane sunt răspândite pe o suprafață de câțiva kilometri pătrați, că ridicarea lor presupune o anume pricepere și etică, iar răspunsul autorităților separatiste la această situație este inadecvat, minor și scandalos. Indiferența față de victime, brutalitatea față de cei care se interesează de soarta rămășițelor umane și preocuparea de a ascunde adevărul par a fi dominantele de la fața locului.
Respectul față de corpurile unor persoane decedate intră în setul de norme de prim rang ale lumii civilizate. Iar aceste norme au fost fixate de tradiții culturale și prevederi ale legislației internaționale.
Deferența față de morți face parte din normativul tuturor religiilor și societăților. În privința atitudinii față de persoanele decedate dintre adversari sau străini lucrurile au fost mai complicate de-a lungul timpului. Mutilarea cadavrelor, luarea ca trofee a unor părți din corpul celor uciși, expunerea cu mesaj a celor executați, înhumarea degradantă, jefuirea cadavrelor au făcut parte din practicile războinice din cele mai vechi timpuri până în prezent (vezi Lawrence H. Keeley, War before Civilization, Oxford University Press, 1996). Aceste practici erau menite a sublinia masculinitatea, puterea superioară și priceperea militară, să umilească și dezumanizeze victimele în efortul de a evidenția inferioritatea lor și, nu în ultimul rând, să descurajeze și terorizeze dușmanii, reali sau imaginari. Actele de cruzime împotriva cadavrelor au fost favorizate de convingeri religioase, norme culturale, practici sociale sau dogme ideologice – deși, scriptic, nu se găsesc multe justificări teoretice al acestui tip de violență. Dimpotrivă, odată cu apariția ideei de „război civilizat”, au apărut condamnări tot mai severe ale practicilor degradante față de cadavre.
În dreptul intern și internațional, ideea că trupurile celor decedați trebuie respectate a pătruns masiv abia după al doilea război mondial și tocmai ca o consecință a acestuia. Conflagrația mondială a șocat omenirea nu doar prin valul fără precedent de crime în masă împotriva civililor, ci și prin numeroasele situații în care violența a fost exercitată împotriva cadavrelor. Gropile comune, camerele de gazare și crematoriile sunt cele mai cunoscute simboluri ale Holocaustului, ele semnificând atât violența împotriva corpurilor vii, cât și aceea împotriva corpurilor fără suflare. Este cunoscută scena de la Procesul de la Nürnberg, când prezentarea unui scurt film despre lagărele de concentrare, arătând stive de cadavre indistincte, a produs oroare participanților, inclusiv unora dintre acuzații germani. Nu trebuie uitate însă și nenumărate situații în care corpurile victimelor au fost mutilate (prin lovire, ardere, tăiere, tratament chimic sau împușcare), profanate în diferite forme, expuse public, abandonate sau înhumate degradant (fără ceremonial religios, în gropi comune, fără forme de identificare, aruncate în apă, îngropate alături de animale etc). Participarea României la Holocaust a înregistrat câteva episoade halucinante de acest fel. În timpul comunismului, o parte din practicile degradante împotriva morților au fost continuate, cea mai comună fiind înhumarea în morminte nemarcate, individuale sau comune, fără ceremonial religios.
Violența asupra cadavrelor este considerată astăzi în literatura de specialitate ca indicator al unei culturi politice în care violența joacă un rol sporit, fiind instrumentalizată, raționalizată, justificată în siajul unor proiecte politice radicale. Este simptomul a ceea ce Christian Gerlach numește „extremely violent societies”. În limbajul orientalist, este semnul unor comportamente barbare. La fel și indiferența manifestă, comportamentul ireverent sau atitudinea batjocoritoare față de corpurile celor decedați.
O selecție a prevederilor din normele interne și internaționale privind respectul datorat defuncților, corpurilor acestora, se găsește aici.Profanarea unui cadavru este pedepsită și în Codul Penal al României.
Regulile de acest fel sunt văzute ca parte a măsurilor de protejare a demnității umane. S-a scris mult despre „drepturile celor morți” în ultima vreme. Dincolo de prevederile legale, s-a creat consens normativ în lumea civilizată care reglează comportamente sociale și deontologii profesionale. Între drepturilor răposaților se numără prezervarea identității (personale și naționale), individualității și integrității, păstrarea posesiunilor de către familie, respectarea confesiunii religioase prin ceremonia funerară și locul înhumării etc. Dorințele exprimate înainte de deces trebuie, de asemenea, respectate. Morții au chiar un drept la imagine, fotografiile și filmările cu persoanele decedate putând fi prezentate public doar în anumite condiții. Formalizarea unor drepturi ale decedaților a avut ca scop limitarea intervențiilor celor în viață asupra destinului rămășițelor umane. Tradiția, legea și regulile sociale spun peste tot în lume că morții trebuie să se odihnească în pace.
Or scenele din Ucraina sunt ultragiante pentru că sunt violate reguli formale și informale privind drepturilor defuncților și este călcată în picioare ideea de demnitate umană. Este de înțeles disperarea familiilor lovite de tragedie care, pe lângă pierderea suferită, văd acum că rămășițele celor apropiați au încăput pe mâna unor găști înarmate – care se comportă macist, obtuz și fără respect –, neștiind dacă le vor recupera sau identifica vreodată pentru a le asigura liniștea de veci.
Această tragedie a fost un revalator în fața opiniei publice din întreaga lume a profilului celor implicați în conflict de partea mișcării separatiste și a Rusiei lui Putin. Victimele neprovenind din vreuna dintre tabere, s-a putut ieși din logica infernală a acuzațiilor și contraacuzațiilor reciproce, dintre Ucraina și Rusia. Un munte de dovezi indică deja responsabilitatea milițiilor pro-ruse și mai ales a regimului lui Putin pentru această tragedie. Propaganda sufocantă sponsorizată de Rusia se va dovedi slabă în fața dovezilor clare și simple care arată că oamenii Moscovei nu arată respect pentru valori ale civilizației moderne și față de demnitatea oamenilor, fie ei în viață sau uciși.
