Western mania


 

dc4ce564f0ff1b83e4dd5d3a91d133dd310 to Yuma PosterPasiunea mea pentru filmele western e datoare considerabil comunismului. Neutre ideologic (ba chiar ușor ”conforme”, dacă ne gândim la personajele ”din popor”, șerifi, văcari, zilieri, vânători de recompense, petroliști amatori și mineri aurofili), filmele de gen primeau mai tot timpul acordul cenzurii pentru difuzare. Așa intrau westernurile din belșug, înainte de 1989, în cinematografele românești și pe micile ecrane. Erau acestea veritabile ferestre fantasmatice spre ”altceva”, într-o lume plată, cenușie, mărșăluitoare, cu puține fante de evadare. John Wayne ca pistolar feroce, Pierre Brice ca Winnetou, Yul Brynner în rol de ”magnific”, Charles Bronson, Clint Eastwood și atâția alții mă scoteau, ca puber-adolescent, din realitatea aseptică a pionierilor și a plenarelor, în spectacole cât se poate de ”imperialiste” — americane, germane și italiene. Ce mai conta sursa presupus periculoasă, când omul simplu, drept și dezinteresat câștiga împotriva marilor potentați locali, dovedindu-și curajos exemplarele calități socio-morale prin orășele de scânduri bântuite de scaieți uriași, plimbați de vânturile din prerie sau din canioane? Era semnul evident al luptei ”de clasă”: socialistul fără fast ipocrit contra afaceriștilor veroși și avizi de surplusul de capital. Și noi am făcut câteva încercări de gen, dacă reamintesc seria cu ”artista”, ”aurul”, ”profetul” și ”ardelenii”, în vreo trei pelicule regizate în anii 1970-1980 de Mircea Veroiu, respectiv Dan Pița. Era vestul american al secolului XIX o saga numai bună de exploatat politic, în mica țară multilateral-dezvoltată dintre Carpați, Dunăre și Marea Neagră. Vestul extrem devenea frecventabil numai în forma originară, necoruptă de epoca Războiului Rece.

Mania westernurilor mi-a rămas și după ce m-am maturizat și am devenit un cinefil cu pretenții, capabil să alunec versatil prin Tarkovski, Pintilie, Von Trier, Almodovar, Kubrick, Scorsese, Coppola sau Cristi Puiu. Conștient de maniheismul lor (generalizez, nu toate!), de previzibilitatea și hiperbola tipologică, am urmărit westernuri mereu, comparând, clasificând, admirând. Așa am putut constata diferențele estetice între, de pildă, ”clasicele” și relativ platele pelicule cu John Wayne, șarmantele machiste cu Clint Eastwood și psihoticele spaghetti ale lui Sergio Corbucci și Sergio Leone. Așa am devenit expert în recunoașterea emblemelor ”wild and old american west” — oameni (Wyatt Earp, Billy the Kid, Wild Bill, Jesse James, Butch Cassidy, Lone Ranger) și armele lor legiuitoare (pistoalele Colt și Smith & Wesson, carabinele Winchester și Spencer, mitraliera Gatling). Epicul relativ stereotip, cu gnosticism implicit (fie cow-boy-ul bun vs. cow-boy-ul rău, fie cow-boy-ul invadator vs. nativul indian) și cu scenografie imediat recognoscibilă (trenuri cu aburi, diligențe cu mai multe rânduri de cai, bandiți cu fețe acoperite sub pălăriile cu boruri îndoite, centuri burdușite de cartușe, cu unul sau două tocuri din piele din care ies crosele lucioase ale revolverelor, cizmele ciocate dotate cu pinteni eclactanți și sunători, stânci înalte și roșcate, câmpii pârjolite de soare și punctate de cactuși, orașe de lemn improvizate în preerie, căi ferate în continuă extindere, saloon–uri populate de alcoolici, pistolari, prostituate, pokeriști și pianiști, ranch-uri semețe, cabane montane, birouri de marshal și deputy etc.) s-a sedimentat ca un decupaj istoric precis, în preferințele mele cinematografice. A fost (e încă) o proiecție americană generoasă estetic, o formă de alteritate asumată ca reverie vintage, cu finalul de secol XIX și începutul de XX, peste Atlantic, pe tărâmul tuturor democrațiilor și libertăților posibile. E vorba, în fond, de povestea unei uriașe națiuni răzvrătite, născute prin implant european, surprinsă în drumul ei spre definitivare teritorială, politică și comportamentală.Ofer mai jos, pour le connaiseurs, o scurtă taxonomie a westernurilor în fața cărora am tresărit, de-a lungul anilor, cu precizarea regizorului, a anului și a unei distribuții minimale. Discriminările flagrante ale clasificării sunt subînțelese (sunt sigur că am lăsat deoparte o mulțime de pelicule celebre), iar ordinea cronologică a lansării filmelor e aleatorie. Axiologia există, totuși, ea aparține, în ordine descrescătoare valoric, cifrelor care indică, în mod crescător, criteriile.

once_upon_a_time_in_the_west_xlg 

 

Șapte tipologii subiective ale filmelor western

(altele decât ”clasicele” cu John Wayne)

 

 

 

 

1. Artă (crepuscular, demitizare, criză interioară, spectru thanatic, personaje și scene memorabile, calitate estetică indiscutabilă): The assassination of Jesse James by the coward Robert Ford (regia Andrew Dominik, 2007, cu Brad Pitt, Casey Affleck); Unforgiven (regia Clint Eastwood, 1992, cu Clint Eastwood, Gene Hackman, Morgan Freeman); Patt Garret and Billy the Kid (regia Sam Peckinpah, 1973, cu James Coburn, Kris Kristofferson, Bob Dylan); There will be blood (regia Paul Thomas Anderson, 2007, cu Daniel-Day Lewis, Paul Dano, Ciarán Hinds).

 

2. Epic, epopeic, dramatic (bună reconstrucţie a spiritului vestic american): Dancing with wolves (regia Kevin Costner, 1990, cu Kevin Costner); Bury my heart at Wunded Knee (regia Yves Simoneau, 2007, cu Aidan Qeen); Major Dundee (regia Sam Peckinpah, 1965, cu Charlton Heston, Richard Harris); Wyatt Earp (regia Lawrence Kasdan, 1994, cu Kevin Costner, Gene Hackman, Michael Madsen, Isabella Rosellini); Heaven’s  Gate (regia Michael Cimino, 1980, cu John Hurt, Kris Kristofferson, Christopher Walken); Geronimo: An american legend (regia Walter Hill, 1993, cu Jason Patric, Gene Hackman, Robert Duvall); Little big man (regia Arthur Penn, 1970, cu Dustin Hoffman); Gods and generals (regia Ronald F. Maxwell, 2003, cu Robert Duvall, Jeff Daniels); Glory (regia Edward Zick, 1989, cu Denzel Washington); Hatfields & Mc Coys (produs de History Channel, 2012, cu Kevin Costner, Bill Paxton); Hell on wheels (produs de Joe Gayton și Tony Gayton, cu Anson Mount, Colm Meaney, Common); Legends of the Fall (regia Edward Zwick, 1994, cu Anthony Hopkins, Brad Pitt, Aidan Quinn, Julia Ormond).

 

3. Decupaj al unor situaţii umane specifice Vestului american (intrigă verosimilă, realizare autentică): Open range (regia Kevin Costner, 2003, cu Kevin Costner, Robert Duvall); Broken Trail (producător neprecizat, 2006, cu Robert Duvall, Greta Scacchi); Last stand at Saber River (regia Dick Lowry, 1997, cu Tom Selleck); The Claim (regia Michael Winterbottom, 2000, cu Milla Jovovich, Nastasia Kinsky, Peter Mullan); Conagher (regia Reynaldo Villalobos, 1991, cu Sam Elliot, Katharine Ross); The missing (regia Ron Howard, 2003, cu Tommy Lee Jones, Cate Blanchett); The Mountie (regia Wyeth Clarkson, 2011, cu Andrew W. Walter, Jessica Pare); Tom Horn (regia William Wiard, 1980, cu Steve McQueen, Linda Evans);

 

4. Şarjă, hiperbolă, comedie a durităţii masculine, cow-boy-ul pur, erou şi anti-erou („dansul morţii”, în duelul cu pistoale, obligatoriu, la final, cu muzica de rigoare – de preferat Ennio Morricone): The good, the bad and the ugly (1966, cu Clint Eastwood, Lee Van Cleef, Eli Wallach) – cel mai bun din „trilogia dolarilor” regizată de Sergio Leone, toate meritorii (Fistfull of dollars, 1964: Clint Eastwood, Marianne Koch ; For a few dollars more,1965: Clint Eastwood, Lee Van Cleef, Klaus Kinski); The quick and the dead (cel din 1995, în regia lui Sam Raimi: Gene Hackman, Sharon Stone, Russel Crowe, Leonardo di Caprio);  Django unchained (regia Quentin Tarantino, 2012, cu Jamie Foxx, Christoph Waltz, Leonardo Di Caprio).

 

5. Amestec tragi-comic, capodoperă a caracterelor (fundal istoric bun, carnaval evident maniheist): Once upon a time in West (regia Sergio Leone, 1968, cu Charles Bronson, Henry Fonda, Claudia Cardinale); Butch Cassidy and Sundance Kid (regia George Roy Hill, 1969, cu Robert Redford, Paul Newman); The Missouri Breaks (regia Arthur Penn, 1976, cu Marlon Brando, Jack Nicholson).

 

6. Exotice, pseudo-metafizice (simboluri oculte, șamanism, eclectism mitologic, ermetism pretențios): Renegade (Blueberry) (regia Jan Kounen, 2004, cu Vincent Cassel, Michael Madsen); El Topo (regia Alejandro Jodorowsky, 1970, cu Alejandro Jodorowsky, Brontis Jodorowsky).

 

7. O bună distribuţie (acceptabile în interiorul unui gen cu rigori artistice relaxate): The legend of the Lone Ranger (regia William A. Fraker, 1981, cu Klinton Spilsbury, Michael Horse, Christopher Lloyd); 3.10 to Yuma (cel din 2007, în regia lui James Mangold: Russel Crowe, Christian Bale); True grit (cel din 2010, în regia lui Ethan Coen, Joel Coen: Matt Damon, Jeff Bridges);  Appaloosa (cel din 2008, în regia lui Ed Harris: Ed Harris, Viggo Mortensen, Jeremy Irons, Rene Zellweger); Seraphim falls (regia David Von Ancken, 2006, cu Liam Neeson, Pierce Brosnan); The magnificent seven (regia John Sturges, 1960, cu Charles Bronson, Steve McQueen, Eli Wallach, Yul Brynner, James Coburn); Wild Bill (regia Walter Hill, 1995, cu Jeff Bridges, Ellen Barkin, John Hurt); Tombstone (regia George P. Cosmatos, Kevin Jarre, 1993, cu Kurt Russel, Val Killmer, Sam Elliot); Blackthorn (regia Mateo Gil, 2011, cu Sam Shepard, Eduardo Noriega); Pale Rider (regia Clint Eastwood, 1985, cu Clint Eastwood, Michael Moriarty); Young  Guns II (regia Geoff Murphy, cu Emilio Estevez, Kiefer Shuterland); Breakheartpass (regia Tom Gries, 1975, cu Charles Bronson).

 

 

 

2 Comentarii

  1. Adrian Mureșan adrian muresan says:

    Good job, cowboy! 😉

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *