Baladă

Tocmai ieşea dintr-o şedinţă,
Când a oprit-o-n hol curierul
Să-i înmâneze o scrisoare.
Luă plicul alb. Nici o adresă
Nu era scrisă… nici un nume…
Era ca neaua neatinsă
Ori ca deşertul fără ţintă.

A desfăcut cu teamă plicul,
Imaginând o veste sumbră,
Dar înăuntru, ‘mpăturită,
Era o foaie complet goală.
“Să fie oare o eroare?”
Se întrebă şi se întoarse,
Însă curierul dispăruse
Şi împrejur nu era nimeni.

*
Era-n foaierul unui teatru,
După premieră, la recepţie,
Când din mulţime se desprinse
Un mesager cu o scrisoare
Care sosise de departe.
A desfăcut-o de îndată,
Dar înăuntru, ‘mpăturită,
Era o nouă foaie albă.
“Nu mi-a fost dată din greşală”,
Îşi spuse cu îngrijorare.
“Dar dacă totuşi e o farsă?’
Se întrebă, vrând să-l descoasă,
Dar mesagerul dispăruse
Şi lumea părăsea foaierul.

*
A treia oară se-ntâmplase
Când era-n casă cu o carte.
Pe când citea, veni o rază,
Atât de viu strălucitoare,
Că şterse scrisul de pe pagini,
Până rămase numai albul.
Abia atunci ea înţelese,
Iar când îşi ridică privirea,
Văzu că îngerul plecase.

14 ianuarie 2014

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *