“Anatomia mistificarii” este titlul cartii de Stelian Tanase despre procesul grupului Noica-Pillat. M-am uitat, probabil dintr-un fel de masochism, pe blogul profesorului universitar doctor Stelian Tanase, director al revistei “Sfera politicii” (din al carei consiliu redactional am demisionat cu luni in urma) si director-general (interimar) al TVR. Constat ca dl Tanase comite o incalcare a unei obligatorii deontologii profesionale incluzand, din ratiuni evidente, numele tatalui meu pe lista celor care au venit cu tancurile sovietice sa comunizeze Romania, imediat dupa 23 august 1944:
“In spatele tancurilor Armatei roșii au venit de la Moscova cei care aveau să servească drept cozi de topor, cu misiunea să jefuiască și să livreze România lui Stalin – Ana Pauker, C-tin Doncea, Vasile Luca, Dumitru Petrescu, Walter Roman, Jules Perahim, Leonte Tismăneanu, Leonte Rautu, Petre Borilă, etc. Ei găseau aici alt grup – Gheorghe Gheorghiu Dej, Emil Bodnăraș, Teohari Georgescu, Iosif Chișinevschi, Constantin Parvulescu, Ctin Agiu, Ion Gheorghe Maurer, Alexandru Draghici, Gheorghe Apostol, Chivu Stoica, Lucrețiu Pătrășcanu, Nicolae Ceaușescu- cu aceeași misiune -distrugerea României.”
Cateva precizari: parintii mei au revenit in tara in luna februarie 1948. In acel moment, jocurile era pe deplin facute la Bucuresti. Deci este o minciuna sa afirmi ca ar fi luat parte la “livrarea puterii catre Stalin”. Nici tatal meu, nici mama mea, nu au facut parte din CC al PMR. Nu au fost ministri (precum sa spunem, Avram Bunaciu, alt absent din lista, ori Gheorghe Vasilichi). Nu au condus sectii ale CC (precum Ghizela Vass ori Petre Lupu, absenti din strania lista a profesorului Tanase, istoric al comunismului romanesc). Nu au condus “Scanteia” (ca Sorin Toma si Silviu Brucan), “Romania Libera” (ca Niculae Bellu si Grigore Preoteasa) ori “Lupta de clasa” (ca Stefan Voicu). Prima functie primita de tatal meu a fost de director-adjunct al Editurii PMR: director plin era in acel moment Grigore Naum, fost voluntar in Spania, ajuns in tara cu divizia “Tudor Vladimirescu”, ulterior general de securitate. Nu-l observ pe lista. Stiu ca faimosul artist plastic, fostul avangardist convertit la realismul socialist, Jules Perahim a venit in uniforma de ofieter sovietic. Dar ma intreb ce sens are includerea sa in acest pomelnic al marii tradari din care lipsesc figuri incomparabil mai influente precum Alexandru Sencovici, Ofelia Manole, N. Moraru, Eduard Mezincescu, Constanta Craciun, Janos Vincze, Florian Danalache, Alexandru Nicolschi, Pinitlie (Pantiusa) Bodnarenko, Ana Toma, Alexandru si Stela Moghioros etc etc etc Da, Perahim a venit din URSS, cei amintiti au fost in tara in anii razboiului. E cazul insa sa pastram proportiile, sa evitam ingrosarea pamfletara a liniilor.
Succesorul lui Naum a fost Barbu Zaharescu, apoi ambasador la Beijing, membru al CC al PMR/PCR. Nici el nu e pomenit. Tot de la Moscova, cu Divizia “TV”, a venit Dumitru Coliu. Nu e mentionat, desi avea sa fie minstrul al controlului de stat, membru supleant al Biroului Politic si super-tartor al Comisiei Controlului de Partid. De la Moscova a venit si Aurel Stancu, ulterior ministru adjunct la Interne si membru al C al PMR. Nu e pomenit. De la Moscova a venit Zina Brancu, cea care avea sa conduca Scoala Superioara de Partid “Stefan Gheorghiu”. Nu e pomenita. De la Moscova a venit Mihai Burca, devenit apoi general, ministru adjunct al apararii. Nu-l vad pe lista. Mai grav, nu este amintit veteranul cominternist Gheorghe Stoica, unul dintre comisarii din Spania Razboiului Civil, instructor in lagarele de prizonieri din URSS, ulterior seful organizatiei de partid a Capitalei, membru al CC al PCR si, sub Ceausesucu, membru al Comitetului Executiv si al Consiului de Stat. Orice istoric al comunismului romanesc nu poate decat zambi vazand ca pe lista moscovitilor atotputernici intocmita de Stelian Tanase figureaza tatal meu si Jules Perahim, dar este absent unul dintre marii tartori ai regimului precum Gheorghe Stoica.
Daca Stelian Tanase are o problema cu mine, sa o spuna direct, sa polemizeze pe fata, dar sa nu amestece in ale sale meschine rafuieli un domeniu in care este de nevoie de onestitate ca de apa, de aer si de lumina. Am scris in repetate randuri despre functiile detinute de tatal meu. Numele sau apare in “Raportul Final”. A fost unul din ideologii de rang mediu ai PMR. Demis din functia de la editura, eliminat din invatamantul superior, acuzat de fractionism, a fost exclus din PMR in februarie 1960. A fost o sedinta de pomina in care doar fostul sau sofer a votat impotriva excluderii. Prieteni vechi au luat cuvantul si l-au “demascat”. Vechiul sau prieten Valter (nu Walter) Roman s-a internat in spital ca sa evite participarea la un ritual al urii. A fost adus acolo si obligat de conducatorul sedintei, Paul Niculescu-Mizil, sa infiereze “greselile lui Tismaneanu”. N-a avut alta solutie, s-a conformat. In ancheta anterioara de la Comisia Controlului de Partid, Coliu si Vincze au incercat sa-l incrimineze pe Roman ca participant la grupul fractionist Grigore Cotovschi-Miron Belea-Leonte Tismaneanu. Tatal meu a refuzat sa-si denunte prietenul. A platit si pentru asta.
Comunist convins, fara indoiala, devotat in chip neconditionat ideologiei leniniste, membru al unei miscari revolutionare pe care eu insumi am definit-o drept o secta mesianica, tatal meu nu a avut functii care sa-i ingaduie “jefuirea si livrarea tarii” catre URSS. In cazul de fata nu e vorba de diletantism, ci de o mistificare lipsita de orice urma de rusine. Un om care procedeaza astfel in propriul sau domeniu profesional nu poate fi credibil intr-o pozitie publica in care trebuie sa probeze impartialitate si onestitate.
http://www.stelian-tanase.ro/armata-rosie-ocupa-bucurestii-2/
Eu cred ca D-l Tanase a folosit o figura de stil. Chiar daca nu a venit’ pe tancurile rusesti” a considerat ca a fost membru al nomenclaturii.
Stimate domnule Tismăneanu, voi răspunde şi pe forumul dvs., indicând datele pe care le am la dispoziţie din anul 2003. Am descoperit întâmplător fişa respectivă, în timp ce căutam informaţii despre Organizaţia Tratatului de la Varşovia (teza mea de doctorat a avut acest subiect).
Pentru cei care doresc să cunoască povestea articolului publicat în anul 2005 despre tatăl dumnevoastră, fac următoarele precizări: în revista „Arhivele Totalitarismului” există de foarte mult timp o rubrică permanentă de biografii. În anul 2004 am propus articolul „Leonte Tismăneanu (1913-1981)”, bazându-mă atât pe fişa descoperită la Arhivele Naţionale, cât şi pe informaţiile oferite de dumneavoastră în mai multe volume pe care le-aţi publicat în România în anii ’90. Articolul respectiv a apărut în „Arhivele Totalitarismului”, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, anul XIII, nr. 1-2 (46-47)/2005, p. 252-256.
Regretatul istoric Gheorghe Buzatu a văzut ceea ce am publicat şi cred că nu a fost greu să semnaleze informaţiile respective liderului „Partidului România Mare”, care, la rândul său, a permis publicarea în ziarul „Tricolorul” a unui articol împotriva preşedintelui Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comunste din România, domnul Vladimir Tismăneanu. Din câte îmi aduc aminte, articolul a apărut în luna mai 2006, fără să cunosc nici un fel de detaliu în legătură cu intenţia domnului Corneliu Vadim Tudor.
În altă ordine de idei, în perioada respectivă mă aflam sub jurământ şi am considerat că este bine să nu intervin în calitate de militar într-o dispută politică/politizată.
Urmarea activităţii comisiei conduse de domnul Vladimir Tismăneanu se cunoaşte.
Pe plan personal, am reuşit în perioada respectivă să finalizez teza de doctorat şi să o susţin la Universitatea din Iaşi (2 februarie 2008) deoarece, din anul 2006, regimul unor documente existente la Arhivele Naţionale ale României a fost schimbat în bine – graţie acţiunilor desfăşurate de membrii comisiei respective.
Stimate domnule profesor,
Aceasta este povestea articolului cu pricina. Singurele informaţii pe care le mai am despre tatăl dumneavoastră le-am menţionat deja într-un volum pe care l-am publicat împreună cu domnul Gavriil Preda: „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Documente (1954-1968)”, vol. I, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2008, p. 101-103. Acestea se referă la modul de susţinere a dizertaţiilor de către tatăl dvs., Paul Niculescu-Mizil, Grigore Cotovschi şi Constantin Borgeanu, pentru obţinerea titlului de candidat în ştiinţe (denumirea din epocă pentru doctorand). Sursa: A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 127/1954, f. 2; 7; 9; 156-157.
La 22 ianuarie 1955, Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Emil Bodnăraş s-au opus categoric propunerii prezentate de Leonte Răutu privind susţinerea dizertaţiilor respective fără un examen prealabil, precum şi prezentării unor teze de doctorat de către Barbu Zaharescu, Ştefan Voicu, Mihai Frunză, Silviu Brucan şi Ion Rachmuth (aceştia nu îndeplineau „cerinţele titlului de candidat în ştiinţe”). Sursa: A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 6/1955, f. 4.
Atâta ştiu despre tatăl dumneavoastră. Deoarece nu a fost un activat în domeniul militar după întoarcerea sa în ţară, nu am încercat să aflu detalii despre biografia sa şi în perioada respectivă mă întrebam dacă voi reuşi să finalizez teza mea de doctorat.
În cazul în care pot să vă mai ajut cu detalii despre perioada respectivă, cu mare plăcere vă stau la dispoziţie.
Din Varşovia, cu cele mai bune gânduri şi urări de sănătate,
Petre Opriş
P.S. Afirmaţia despre venirea tatălui dvs. pe tancuri este o răutate utilizată în mod abject, fără respectarea adevărului istoric şi a memoriei persoanelor trecute în nefiinţă. Orice comentariu suplimentar ne aduce în zona mlaştinii în care se află politicienii din România.
Despre fondul „D. Coliu” aud/citesc pentru prima dată de la dumneavoastră, iar despre aşa-zisul „activism” nu am nici un fel de date. O persoană care ştie mult mai bine decât mine situaţia membrilor nomenclaturii P.M.R./P.C.R. este doamna Nicoleta Ionescu-Gură.