Ţicniţii jefuiţi

Se pregăteau să scrie un memoriu. Sau o reclamaţie. Nici ei nu mai ştiau bine ce. Începuseră să le încurce. Oricum, orice ar fi făcut, ieşea întotdeauna ceva cu totul neconvenţional şi care nu putea fi folosit în mod oficial nicăieri. Coşul de gunoi era plin de mîzgîleli şi ciorne. Nu se puteau hotărî asupra formulării. Încercau să facă o reclamaţie, o petiţie. Dar nu ieşea.

-Un nou text, o nouă aventură… îşi ziceau. Şi aşa şi era, chiar dacă ei nu prea credeau ce spun. Problema era că nu-şi găseau maşina, pe care erau aproape siguri că o lăsaseră în faţa unui bloc din apropiere. Nu mai ştiau exact care, dar cîte blocuri în apropiere puteau să fie? Mai ales că maşina avea semne distinctive clare, care o făceau inconfundabilă.

-Maşina trebuie declarată pirdută, îşi dădu cu părerea Ghidon.
-Maşina trebuie declarată furată, spuse Anghel.
În orice caz, se împotmoliseră la redactarea textului.
-Mai bine să punem un afiş la avizier, spuse Serafim.
Se scărpinară în cap şi concepură următoarele variante de text:

1.Pierdut maşină în stare suportabilă, roşie, lipsă geam dreapta. Zgîrietură cu cheia uşa din stînga. Găsitorului recompensă.
2.Maşină roşie, număr de înmatriculare pierdut, maşină pierdută, lipsă geam dreapta, zgîrietură prezentă pe o uşă, pedală ambreiaj cu joc lateral. Recompensă.
3.Pierdut maşină fără număr de înmatriculare. Are geamul lateral absent şi multiple zgîrieturi, dintre care, cea mai evidentă – uşă stînga. (Sau, dacă nu, dreapta). Roşie. Recompensă!!!
4.Pierdut maşină, în loc de geam – plastic lateral, defect ambreiaj şi uşă dreapta, în rest – stare bună şi roşie. Ofer recompensă.
5. Mşină pierdută. Găsitorului recompensă. Roşie, plastic în loc de geam, ambreiaj mătrăşit, uşă zgîriată. Stare acceptabilă şi recompensă.
6.Recompensă la maşină pierdută găsită cu geam spart lateral – spart deja, nu învinuim pe nimeni de nimic, roşie. Uşă zgîriată. Abreiajul – vai de capul lui!
7.Recompensă pentru găsire uşă zgîriată, geam lipsă, ambreiaj aproape nefuncţional la maşină roşie.
8.Recompensă medie, maşină stare bunicică, dar cu mici lipsuri – un geam şi nişte zgîrieturi, dintre care se remarcă uşă faţă, dreapta, ambreiaj epuizat. Roşie.
La sfîrşit, cum fură mulţumiţi de toate variantele, le afişară pe toate pe diverşi stîlpi.

Apoi, intrară în cîrciumă.
Amnezia era ceva obişnuit în cercul lor. Nimeni nu se interesa de nimeni şi de nimic din jurul lor, şi, în felul ăsta, trăiau ani mulţi şi fericiţi şi le rămîneau să mai dea şi altora. Ceea ce, fireşte, nu se întîmpla niciodată, şi nici nu s-ar fi întîmplat, chiar dacă ar fi fost posibil. Fiecare pentru sine. Aşa cum scria la carte. La cartea tehnică a autovehiculului, înmatriculat şi vopsit în oraşul lor natal. Şi zgîriat tot acolo.

Se întîlneau toţi trei. După mult timp… Se uitau cu ochii goi unii la alţii, fără pic de tresărire, fără pic de curiozitate, de parcă s-ar fi văzut foarte de curînd.

Anghel nu era curios să ştie de ce Serafim era ud şi murdar şi hainele îi şiroiau, într-o zi însorită şi călduroasă, ca aceea în care se aflau… Ghidon nu era curios să ştie de ce Anghel avea ochii roşii, mijiţi şi nu putea să privească în lumină şi se cam clătina pe picioare. Serafim nu era curios de ce Ghidon avea o ţigară aprinsă în gură, deşi era nefumător convins, ipohondru, ipocrit, tuberculos, deprimat, lehămesit de lume şi de viaţă.

Anghel tocmai fusese scos pe cauţiune de Serafim, iar Serafim nu era curios să afle ce căutase Anghel acolo, cine şi de ce îl dusese, cît stătuse, pentru a cîta oară ajunsese acolo, dacă îi plăcuse, care era impresia lui generală, la sfîrşitul vizitei, dacă îşi făcuse noi prieteni şi tot ce mai e de ştiut despre un proaspăt scos din detenţie – nu se ştia de ce.
Erau oarecum mulţumiţi să se reîntîlnească. Nu sesizau gravitatea situaţiei. Anghel nu vedea foarte bine. Lumina puternică îl supărase întotdeauna, mai ales acum, ieşit din închisoare şi din întunericul celulei. Serafim tremura de frig. El oricum tremura des de frig, dar acum părea să aibă un motiv în plus, căci hainele de pe el se încăpăţînau să nu se usuce. Cît despre Ghidon, el îşi pierduse dintr-o dată simţurile tactil şi olfactiv.

Dar starea de fapt nu părea să îngrijoreze pe niciunul foarte tare, căci Serafim se baza pe fosta lui soţie, care-şi luase cîmpii, dar se milostivea de el din cînd în cînd şi-i mai aducea cîte o strachină de ciorbă, Anghel se baza pe noii prieteni pe care şi-i făcuse la arest – oameni cu experienţă .şi trecuţi prin viaţă – iar Ghidon se baza cel mai tare pe sticla de băutură şi, mai nou, pe ţigări – care nu îl dezamăgiseră niciodată. Şi nici nu aveau s-o facă, pentru că deja nu-şi mai dădea seama ce e cu el şi intrase într-o stare de euforie.
Maşina încă nu o găsiseră, dar deja nu mai conta. Nici nu o mai căutau. La ce bun? Dacă era în halul în care era cînd o pierduseră, cum ar putea să fie acum, după atîta timp? În fond, cînd o pierduseră, nu avea o uşă, era zgîriată, ambreiajul – defect… Fără un geam… Cine o luase, putea s-o păstreze sănătos, numai să se roage să nu-l lase şi frînele pe drum.