Apa vie

În Bucureşti e problemă cu apa. Acum câţiva ani, ţin minte, dacă deschideai robinetul de apă rece obţineai o apă călâie, cu gust sălciu. Erau ţevile puse prea aproape de suprafaţă, după cum mi-au spus cunoscuţii. Acum situaţia s-a mai ameliorat. Apa rece de la robinet este intr-adevăr puţin mai rece, dar tot nu e bine să o consumi. Lumea cumpără apă de la supermarket.
Plată, gazoasă, de masă, decarbonată parţial, apa îmbuteliată se vinde bine în Bucureşti. Asta până când apare pe la televizor câte o ştire cum că inspectorii OPC au făcut controale şi au găsit în supermarketuri apă cu urme de metale grele sau de fecale. Apăi să nu îţi bagi ceva în ea de apă şi să bei numai bere?
Venind în întâmpinarea doleanţelor poporului, un anume primar de sector a amenajat în piaţa Bucur Obor o fântână. Apa de izvor, limpede şi rece, este pusa la dispoziţia oricărui cetăţean. Şi este gratis. Auzind aceste lucruri, mă scol într-o dimineaţă ( sau mă trezesc, ca să nu par trivial) şi luând o sticlă de plastic de 5 litri mă îndrept către piaţa Bucur Obor.
După binecunoscutele şi inevitabilele înghesuieli, învălmăşeli şi ghionturi, metroul ajunge în staţia Obor. Nu ştiu de ce, în Bucureşti la metrou, toată lumea se îmbulzeşte, aleargă înebunită în toate părţile, se grăbeşte ş.a.m.d. După ce trece puhoiul, stau puţin să mă dumiresc. Pereţii sunt împodobiţi cu grafitti. Pe spătarul unui scaun e scris cu markerul “Haideţi să fim prefăcuţi că aşa vom fi avuţi”. Geniul popular nu se dezminte. Sau o fi cultura urbană? În fine. Ies de la metrou înainte să mă prindă refluxul. După ce întreb câţiva cetăţeni şi un bodyguard, găsesc izvorul. Pe o placă stă scris cu litere de o şchioapă : “Fântâna lui Bucur”. Aflu că puţul are adâncimea de 200 de metri. Sunt patru robinete de inox cu buton. Ca să curgă apa trebuie să îl ţii apăsat. Îmi place. Risipa este descurajată. Însă in faţa fiecărui robinet se întinde o coadă sinuoasă ca un şarpe turmentat. Mă aşez la rând. Îmi vine în minte bancul cu măcelăria. Înainte de revoluţie era mereu coadă când se primea ceva la alimentări sau la aprozare, măcelării, pescării. La coadă la carne un cetăţean mai glumeţ zice: “Ştiţi care este deosebirea dintre măcelărie şi porc? Porcul are coada scurtă şi carne multă. Măcelăria are coada lungă şi carne puţina” Un tovarăş se apropie de el şi îi spune: “ Ştii care e diferenţa dintre tine şi ceasul meu? Ceasul meu merge singur. Tu mergi cu mine”
Stau la coadă. Încet-încet, în spatele meu se aşează alţi cetăţeni. Înghesuială. Un om iese cu greu din mulţime. E cam mototolit şi are sticla goală. Se vede că şi-a pierdut răbdarea. Se uită dezaprobator la ceilalţi si apoi dă sentinţa:
– Mă da’ va înghesuiţi de parcă ar fi apă vie.
Face un gest nervos cu mâna şi pleacă demn. În faţa mea doi pensionari. Discută despre viaţă. Unul spune că are un nepot plecat în Canada. Îi merge bine. Are casă, are maşină şi serviciu bun. Dar lucrează cam departe. Face zilnic două ore cu maşina. Celălalt pensionar se miră. “Păi ce, spune el, dacă stătea pe aici şi lucra în Drumul Taberei nu făcea la fel? Şi nici nu lua banii pe care îi ia acolo”. Primul zice apoi că nepotul şi-a făcut casă frumoasă pe la Suceava, prin parţile Moldovei. E mare, cu multe camere, dar nu stă nimeni în ea. O să stea în ea când o ieşi la pensie. “Păi şi merge cineva să mai facă pe acolo curat?” întreabă al doilea. “Merge, dar rar. Trece o matuşă. În oameni străini nu poţi să ai încredere. Nu aţi văzut pe la televizor câte se întâmplă? Bagi criminalu’ în casă şi nici nu ştii”. Oricum, una peste alta, nepotul nu s-ar mai duce iar în Canada daca ar fi iar tânăr.
Coada avansează încet. Un domn cu o sticlă de 0,5 litri încearcă să ia apă făra să stea la coadă. Are doar o sticluţă mică. Argumentul nu convinge. Cererea îi este respinsă şi e nevoit să plece. O bătrână cu faţă de viezure şi ochi mici şi răi îi spune prietenei ei:
– Bine i-a făcut. Dacă vine câte unul cu o sticluţă mică din jumate’ în jumate’ de oră ce facem?
Coada avansează. Apare un cuplu de tineri. Băiatul cere voie să ia un pahar de apă. I se acordă. Umple paharul şi îl dă fetei care bea cu nesaţ. Faţa de viezure atacă virulent. Să stea la coadă. Ce dacă are doar un pahar. Tânărul cere voie şi mai ia un pahar. I-l întinde tot fetei. Ea încearcă să îl convingă să bea şi el. În urma refuzului bea doar jumătate de pahar. Restul îl bea băiatul. Apoi fata se întoarce către Faţa de viezure şi îi spune: “Mulţumim frumos”. Pleacă învioraţi. Faţa de viezure proliferează blesteme în surdină. I se mişcă doar buzele. Dacă era ea în faţa robinetului nu le-ar fi dat voie. Intră în discuţii contradictorii şi cu ceilalţi cetăţeni, mai molcomi.
În sfârşit îmi vine rândul. Îmi umplu sticla repede. Apoi, cu greu, îmi fac loc şi ies. Mă uit în urmă dezaprobator. Se înghesuie de parcă ar fi apă vie, zău aşa.

Tags: , ,

Un comentariu

  1. apa nu este doar un element sin e qua non al supravietuirii, apa nu este doar substanta din care sun tem in mare parte alcatuiti si sa nu uitam ca de 70,8% din suprafata Terrei este tot apa, ca , vorba aia, nu degeaba ii si spune „planeta albastra”.

    Se vede treaba ca la Bucuresti, apa este liant social, este conexiunea lumii moderne. Daca in anii de dinainte de ’89 coada era la alimente, acum coada e la…apa.

    Imi amintesc ca in copilaria noastra, in frumosul si atat de plin de flori orasel de provincie unde am vazut lumina zilei, era coada la o prostie lichida cu gust chimizat si aspect de parca inainte sa curga in pahar ar fi facut un lung periplu prin conducta de canalizare…

    interesanta atitudinea baiatului care renunta la apa sa in favoarea iubitei, cat despre viezure…ei bine, dragul meu, astfel de animale urbane exista parca mult mai multe la Bucuresti decat in provincie…

    Succes mult si sa nu va deshidratati stand pe la cozi :))

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *