În creier trebuie să fie ca în castelele din romane, nenumărate trape ascunse, legate prin comunicaţii subterane în care se află mecanismele sau poate poporul niciodată văzut al fiinţelor supuse unei alte ordini.
Ele pot să facă să-ţi apară deodată în faţă, ieşind parcă din zid, cineva pe care l-ai văzut dispărând într-un gang întunecos.
De câte ori mă uitam spre scaun îl revedeam: mereu cu faţa întoarsă spre mine.
(Alexandru Vona, Ferestre zidite, Bucureşti, Editura C.R., 1993)
