San Telmo, cel mai pitoresc cartier din Buenos Aires. Ne aflăm în metropola argentiniană cu treisprezece milioane de locuitori. Corin Braga și cu mine hălăduim pofticioși după oraș și arome; pentru Corin, în poveștile mele de călătorie, prefer numele personajului său de roman, Anir; precizez lucrul acesta ca toată lumea să priceapă cine e domnul Anir din rostirile mele călătorețe. Deci San Telmo. Grafitti cu nemiluita, bistrouri, cafenele, magazine de antichități și destulă mizerie pe străduțe. Parcul Lezama. E noros, aerul cenușiu are straturi mate, începe ploaia și, totuși, e perfect. O densitate de pățanii tocmai potrivită pentru noi, domnul Anir și yo. Bem cafele în Bar Britanico, acolo unde Sábato a scris fragmente din Despre eroi și morminte, și tragem cu coada ochiului peste drum, la bistroul Hipopotamul (și aici se zvonește că Sábato ar fi scris ceva din faimosul său roman).
În barul Britanico sunt mai multe oglinzi pe margine: două din ele sunt înnegrite și afumate, drept care le-am hotărât să fie magice. Și așa au fost. Pe drumul înapoi ne-a prins iar ploaia, așa că ne-am adăpostit pe lângă garajele din Belgrano (pe care le pomenește Sábato în capodopera sa) și am mâncat empanadas cu cașcaval și ceapă. Apoi ne-am amuzat, aducându-ne aminte de polițistele de lângă Orfelinatul ruinat, care ne sfătuiau grijulii să ne cocoloșim gențile și să ne ferim de hoți. Biserica San Pedro Telmo pe care o căutam noi, cu cele 12 sibile ale sale (magnifice, după cum se zvonește), nu era nicăieri, parcă intrase în pământ. În locul ei se găsea fostul penitenciar de femei de lângă Școala engleză. De plouat tot ploua, așa că ne-am cumpărat cireșe glasate și am început să povestim pe îndelete despre argentinieni. Și încă nu ne-am săturat.
