Antisemitismul ca falsă știință. Salzberger vs. Paulescu

Editura Hasefer a reeditat Adevăruri despre Talmud și Iudaism, o carte publicată prima dată în 1923, construită ca replică la scrierile antisemite ale profesorului de fiziologie Nicolae Paulescu. Despre autor, Șama Salzberger, nu se știu multe lucruri. Dar nici nu ar fi multe de aflat, pentru că a dus o viață modestă, departe de fabrica de prestigii a Capitalei. Cei care îl evocă și-l amintesc vânzând cuie, caiele și alte lucruri din fier la o tejghea. Salzberger a fost toată viața un mărunt negustor de fierărie la Botoșani. Însă dincolo de mica afacere care asigura traiul familiei, Salzberger ascundea o mare pasiune pentru carte; dincolo de comerciantul modest se găsea un erudit profund.

Anii în care au apărut cele două ediții ale cărții, 1923 și 1938, au o importanță simbolică pentru subiectul tratat de Salzberger, fiind momente cheie în dezvoltarea antisemitismului ca mișcare politică de masă în România interbelică.

În anii ’20 se înregistrează două tendințe ale antisemitismului care ne interesează aici. Prima ține de efortul discursului antisemit de a simula protocolul științific pentru a-și spori pretențiile de veridicitate. Cea de-a doua are legătură cu proliferarea pseudo-exegezei Talmudului menită a extrage motive religioase și culturale care să justifice iudeofobia.

Profesorul Nicolae C. Paulescu este fără îndoială un caz clasic de om de știință care a făcut abuz de propria reputație pentru a-și aroga o competență în „problema evreiască”. Profesor de fiziologie la Facultatea de Medicină din București, cu studii în Franța, Paulescu a devenit cunoscut pentru contribuția sa la descoperirea proprietăților fiziologice ale insulinei. Ulterior, rolul său a fost exagerat, fiind creditat în mediile naționaliste pentru descoperirea insulinei, susținându-se că i s-ar fi cuvenit premiul Nobel pentru aceasta – poveste transformată în mit antioccidental și antisemit.

La momentul publicării cercetărilor privind insulina, antisemitismul lui Paulescu (care s-a născut în 1869), era deja profilat, dar avea să se dezlănțuie în formule și mai virulente pe parcursul anilor ’20. Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Franc-Masoneria, cartea pe care o critică Salzberger, fusese publicată încă din 1913. Pe coperta tuturor publicațiilor antisemite, Paulescu și-a declinat calitatea de profesor la Facultatea de Medicină din București. Cărțile conțineau aparat critic, simulau stilul științific și invocau autorități academice în sprijinul diatribelor.

Spre deosebire de A. C. Cuza, care își extrăgea marea majoritate a „dovezile” împotriva evreilor din științele sociale, Paulescu a avut ca principală linie argumentativă critica Talmudului. Profesorul de fiziologie convertit în filozof se înscria într-o lungă tradiție intelectuală care găsea în Talmud justificări pentru persecutarea evreilor. Pe scurt, această tradiție, cu rădăcini medievale, a instaurat ideea că aspectele criticabile ale evreității își aveau originea în precepte talmudice; acestea i-ar fi transformat pe evrei, pe toți evreii, indiferent dacă erau sau nu familiarizați cu Talmudul, într-o amenințare directă la adresa creștinilor, furnizând justificări pentru crimă și dominație. În fapt, critica se baza pe falsuri, interpretări eronate, scoateri din context și ignorarea tradiției iudaice.

Putem verifica aceste lucruri urmărind bibliografia invocată de Paulescu prin notele de subsol în Spitalul… Așa cum observa și Salzberger, Paulescu nu s-a servit, atunci când a dat citate din Talmud, de un text original, ci a apelat la pasaje preluate dintr-o carte „clasică” a antisemitismului european, Der Talmudjude (Münster, 1871), semnată de preotul catolic ultramontanist August Rohling. Mai precis, a folosit traducerea în limba română a cărții, apărută în 1876, pe care a consultat-o la Biblioteca Academiei Române. Salzberger scria tranșant: Rohling „a fost dovedit și înfierat ca mincinos, ignorant, traducător fals și tendențios și calomniator ordinar”.

Rohling susținea că Talmudul conține un veritabil program de instaurare a dominației mondiale evreiești, furnizând justificări pentru uciderea, exploatarea, înșelarea creștinilor și violarea femeilor creștine. Cu ajutorul acestei lucrări, Rohling a preluat postul de profesor de studii biblice la Universitatea Germană din Praga. Cartea a devenit faimoasă în timpul procesului privind acuzația de omor ritual din Tisza-Eszlar, din 1882-1883. Rohling a apărut în fața instanței ca martor-expert, susținând că omorul ritual era justificat de Talmud. După proceduri și arestări abuzive, acuzații au fost până la urmă achitați. Rohling în schimb a căpătat o faimă internațională. Chiar în perioada procesului, eruditul Franz Delitzsch, teolog luteran și ebraist, a demonstrat fără drept de apel că Rohling a falsificat, scos din context și interpretat aberant „citatele” din Talmud utilizate și că, în plus, l-a plagiat masiv pe Johann Andreas Eisenmenger, un alt „clasic” al antisemitismului, invocat și acesta ca „autoritate” de către Paulescu.

Orientalistul protestant Eisenmenger a publicat în 1700 o carte care răstălmăcea Talmudul (Entdecktes Judenthum), considerată de mulți ca piatră de temelie a antisemitismului academic. Pe lângă critica lui Delitzsch, Rohling a fost expus public în presă de rabinul Joseph Samuel Bloch, care a arătat că Rohling a apelat la falsuri și că, în plus, era un plagiator și un impostor, necunoscând limba ebraică așa cum pretindea. În urma scandalului, Rohling și-a pierdut postul de la Praga și a fost nevoit să se retragă din viața publică.
Paulescu era la curent cu controversele din jurul lui Eisenmenger și Rohling, dar le-a minimalizat și pus pe seama unui complot evreiesc. Autenticitatea citatelor din Talmud cuprinse în cartea lui Rohling a fost susținută emfatic în mai multe rânduri și de „Apărarea Națională” (care o includea, de asemenea, în rândul lecturilor canonice). Interesant este că totuși, mai târziu, chiar în „Apărarea Națională” avea să fie recunoscută impostura lui Rohling. Iată ce se scria într-un articol nesemnat: „Cu texte de această ultimă speță, cu dibăcie alese și turnate, și-a compus profesorul Rohling plamfletul său. Nu trebuie să ne codim a o recunoaște: cartea aceasta n-are nimic științific, e nedemnă de un om de știință.”

Încă un exemplu. Paulescu a citat pe larg, în capitolul despre „Cahal”, din Cartea Cahalului (1869), a lui Jacob Brafmann. Acest „expert în probleme evreiești” al Imperiului Țarist vorbea despre forme secrete de statalitate construite de comunitățile evreiești sub coordonarea Alianței Israelite Universale. Scopul acestor organizații secrete ar fi fost să submineze afacerile creștinilor, să le preia proprietățile și, în final, să obțină puterea politică. Cartea lui Brafmann a fost publicată pe banii statului țarist, distribuită printre oficiali și luată în serios. Cartea Cahalului a deschis calea pentru Protocoalele Înțelepților Sionului (1903), faimosul fals conspiraționist, care s-a bucurat de o spectaculoasă distribuție internațională. Cartea a fost tradusă integral în limba română de Ion Moța, apărând în 1923, odată cu lucrarea lui Salzberger. Toți antisemiții importanți din România au citat-o ca pe o sursă cu autoritate. Paulescu a publicat încă din 1922 fragmente din Protocoale, în serial, în „Apărarea Națională”. Și de data aceasta, deși era la curent cu demonstrațiile care arătau că Protocoalele erau un fals ordinar, Paulescu a ieșit în presă să le apere autenticitatea.

În fine, pentru a ne opri aici cu exemplele, Paulescu, care a locuit mulți ani în Franța, se dovedea a fi la curent cu literatura antisemită de limbă franceză. Printre cărțile citate des se număra best-sellerul La France juive (1886), a lui Édouard Drumont, lider al Ligii Antisemite Franceze, extrem de activ în timpul Afacerii Dreyfus. Drumont a semnat și Prefața la traducerea în franceză a cărții lui Rohling din 1889, afirmând și el că „nici o îndoială nu poate pluti asupra autenticității textelor citate”.

Așadar, după cum s-a putut vedea, deși revendica respectabilitate științifică, Paulescu s-a bazat în cea mai mare parte pe cărți semnate de alți autori antisemiți, care nu se bucurau de recunoaștere în lumea academică. Puținele titluri serioase citate erau utilizate contrar spiritului lor, prin decupaje interpretate în cheie antisemită.

Cum a răspuns Salzberger la această construcție barocă de minciuni? Predând o veritabilă lecție de polemică modernă. Urmând precepte talmudice, autorul botoșănean a plecat de la premiza bunei credințe a autorului cărții Spitalul… Salzberger preciza că face o critică de idei, nu un atac la persoană: „Eu nu combat persoana autorului, care a fost victima unui ignorant, ci numai ideile sale, arătând că sunt eronate”.

În demersul său, Salzberger s-a mai ghidat după un precept talmudic important: „Să știi ce să răspunzi”. Iar acest lucru nu era posibil fără știință de carte. Adevăruri despre Talmud și Iudaism arată o foarte atentă lectură a textelor religioase iudaice, o bună cunoaștere a contextelor istorice și o interpretare admirabilă prin echilibru. Mergând la textele originale, Salzberger a putut devoala falsuri, a completat paragrafe la frazele scoase din context, a lămurit ceea ce astăzi s-ar numi situația de discurs, ansamblul circumstanțelor în care a avut loc o enunțare. Și, în general, beneficiind de intimitatea culturală cu obiectul de studiu, a reușit să explice prevederile talmudice în spiritul tradiției iudaice, aducându-și contribuția la o mai bună cunoaștere a culturii evreiești de către ne-evrei și de către evreii înșiși.

(Fragment din studiul introductiv care prefațează ediția Hasefer)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *