Aventura lui Ion în căutarea apei (II)

Săptămâna trecută am vorbit despre prima parte a aventurii lui Ion al Glanetaşului. Convins că pământul adunat nu-i va folosi la nimic, a plecat prin literatura română să-şi găsească un petec de apă, în care să-şi odihnească, la momentul cuvenit, trupul cel făcut din 70% apă. Cum se va încheia odiseea lui, aflaţi mai jos.

Fără apă, dar cu enigma rezolvată

Şi-n Enigma s-a oprit, dar s-a lămurit repede cum stă treaba; era clar că el şi Otilia nu s-ar fi potrivit, amândoi pe interes şi niciunul cu resurse. A fost greu, însă, până a scăpat de ea. Râzgâiată  şi dornică de aventură, s-a aprins repede pentru planul cu marea, mai ales că auzise că Ion avea acasă nişte hectare bune de pământ. Asta ar fi scăpat-o de clanul mătuşilor şi de plocoanele către Pascalopol, care, trebuie să recunoască, nu mai era chiar fraged. Nu ştia ce să facă cu Felix şi, de la o vreme, devenise foarte enigmatică. Nici Ion nu-i putea pătrunde gândurile şi se săturase de toanele ei; cum mai trecuse printr-o situaţie asemănătoare, a rezolvat rapid enigma Otiliei, invitând-o, subtil, să-şi petreacă frumosul cap printr-un laţ de funie mai rezistentă.

Înapoi la sat

Dezamăgit de viaţa urbană şi de ifosele orăşenilor, Ion s-a orientat către satul românesc, poate o găsi pe cineva cu aceleaşi nevoi. Ghinionul lui a fost că în Moromeţii ajunsese cam târziu, la vomului al doilea. Nu de pământ îi era lui, că l-ar fi dat la colectivizare, acum când se luminase cu 70% apă. Dar vedea că nu era chip să pună mâna pe o bucată de mare, când comuniştii ţineau totul sub control; iar de intrat în Partid îi era lehamite, văzuse în Pripas cum stătea treaba cu politica. Nu era de el.

De unde sare iepurele

Când aproape că se lăsase păgubaş, Ion nimeri, fără să vrea, într-o piesă de teatru. Mai văzuse el spectacole la viaţa lui, ştia cam despre ce-i vorba, dar asta nu semăna cu nimic cunoscut. Un om între două vârste stătea pe un scăunel şi tot vorbea de unul singur. Crezuse iniţial că Rebreanu îi joacă o festă şi că l-a trimis pe nesimţite în Ciuleandra lui, să-i ţină companie lui Puiu Faranga. Dar cum nu văzuse halate albe sau cămăşi cu mâneci lungi, se linişti şi intră în vorbă cu bărbatul din mijlocul scenei. Dintr-una în alta află, minunându-se, că tipul i-ar fi un fel de tiz, că stă de multă vreme în burta unei balene şi că îşi petrece timpul punându-şi singur întrebări şi dându-şi el însuşi răspunsurile. Convins că Iona ăsta nu e cu toate ţiglele pe casă, Ion îşi puse în aplicare „inteligenţa ascuţită şi viclenia procedurală” (după dezamăgirea cu Otilia, parcă tot bătrânul Lovinescu a zis-o mai bine) şi operă un plan de evacuare a ciudatului din chit, ca să rămână el stăpân peste toate mările în care-l vor purta burţile de balenă. Cum singuraticul nu era greu de convins, Ion apelă la maestrul Rebreanu şi-l convinse – promiţându-i iertarea că l-a privat de noile descoperiri ştiinţifice – să facă un schimb de personaje. Să rămână el, Ion, în mare şi să-l ducă pe Iona în Pripas, puţin înainte de episodul cu sapa, că şi-aşa, nu ar fi cine ştie ce pierdere, tot nu cunoaşte el pe ce lume se află. Atât doar, să-l lase şi pe oropsit să se bucure vreo două nopţi de nurii Floricăi. În semn de mulţumire.

Happy-end

Sensibil la nemulţumirile eroilor săi, Rebreanu acceptă târgul, îl duce pe Iona în sat şi-l lasă pe Ion în mare. Împăcat cu situaţia, bucuros că, făcut din apă, va avea în care apă să se întoarcă, Ion îşi umple timpul cu scrierea de petiţii în vederea corectării literaturii române şi adaptării ei descoperirilor recente. Prima a vizat poemul lui Eminescu, sursa, se pare, a confuziilor lui Liviu Rebreanu şi a obsesiilor pentru pământ. Cum turcii sunt, dintotdeauna, mult mai la curent cu noutăţile, e clar că în discursul lui Mircea cel Bătrân s-a strecurat o eroare, continuată şi de tendinţa lecturii pe diagonală şi a jumătăţilor de frază. Ei nu au venit „în ţara noastră de-au cerut pământ şi apă”.  Întrucât ştiau despre cele 70 de procente de apă din corpul uman, pământul le era complet inutil. Rămâne de rezolvat, acum, problema rimei.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *