România de „după dealuri”

Pe la jumătatea secolului al XII-lea al erei creștine, autorul arab Usama ibn Munqidh, vizitând statele cruciate din Orientul apropiat, povestește despre tehnicile „bizare” ale medicinei francilor. Într-unul din cazuri, Usama a privit cum o femeie bolnavă probabil de epilepsie a fost diagnosticată ca fiind posedată de un demon ce ar sălășui chiar în capul acesteia. „Doctorul” franc care o îngrijea i-a ras părul cu „un brici și i-a făcut pe craniu o tăietură în formă de cruce. Apoi i-a tras pielea dinspre ceafă, astfel încât craniul să fie descoperit și l-a frecat cu sare. Femeia a murit pe loc”. Arabul a concluzionat sec: „Am plecat după ce aflasem despre medicina lor lucruri pe care nu le cunoscusem înainte”.

Acest episod relatat savuros de autorul arab este în măsură să scoată în evidență o situație la antipodul celei actuale. Occidentul latin era la acel moment încă ancorat în niște structuri tradiționale marcate de o gândire de tip magic, în timp ce Orientul musulman pornise curajos pe drumul unui raționalism de sorginte aristoteliană. Evoluția istorică ulterioară demonstrează că modernizarea nu e un proces inevitabil, iar pașii făcuți în această direcție de civilizația islamică au fost în cele din urmă stopați, inițiativa fiind luată de un Occident mult mai mobil și mai energic.

Tot în sensul unui recul al modernității în raport cu punctul ei de demarare trebuie privite și unele din evenimentele de dată mai recentă din societatea românească. Ofensiva ortodoxismului exprimată din ce în ce mai vocal în spațiul public românesc, ne demonstrează o revenire în forță a unor tipare civilizaționale de extracție medievală, considerat în genere  demult depășite. Cazul Tanacu, cu toate implicațiile lui societale ce denotă falimentul instituțiilor statului (tratate pe larg în paginile de literatură nonficțională a Tatianei Niculescu Bran și în filmul lui Cristi Mungiu, După dealuri, premiat anul trecut la Cannes), este un simptom al acestui tip de gândire magică, nu foarte diferită de experiența consemnată de Usama ibn Munqidh cu aproape 900 de ani în urmă.

La fel și mobilizarea de la începutul primăverii a circa o mie de preoti, călugări și mireni în fața Casei Poporului împotriva introducerii actelor de identitate biometrice. Animați de o retorică antioccidentală agresivă, participanții la demonstrație sunt în definitiv exponenți ai unei categorii sociale din ce în ce mai numeroase de indivizi descumpăniți de o modernitate incomplet asumată. Și propunerile de revizuire a Constituției formulate de o așa zisă Alianță pentru Demnitate Națională, ce urmăresc nici mai mult, nici mai puțin decât transformarea statului laic într-unul teocratic,  prin stipularea rolului privilegiat al BOR sau prin interzicerea avorturilor și a căsătoriilor între aceleași sexe, prevederi motivate religios, trebuie decriptate prin aceeași grilă de interpretare. Președintele ADN (!), Iulian Capsali, este în același timp unul dintre instigatorii incidentului de la MȚR din februarie anul curent, în urma căruia proiecția filmului The Kids Are All Right a fost întreruptă de intervenția zgomotoasă a unui grup de fundamentaliști ultra-ortodocși.

Construcția modernității statale începută impetuos la jumătatea secolului al XIX-lea, continuată într-un ritm susținut până la primul război mondial, încetinită în perioada interbelică de o recrudescență a dreptei tradiționale, deturnată după război de la drumul său firesc de un model alternativ de modernizare impus de comunism, se află într-o profundă criză de încredere populară. În soluțiile așteptate de la actuala elită politică pentru reformarea statului și implicit pentru revizuire actualei Constituții, nu trebuie omis faptul fundamental că proiectul de stat a fost gândit încă de la început nu alături de Biserică, ci indepedent de ea, iar în unele momente chiar contra ei (vezi secularizarea asumată de primul conducător al statului modern românesc, Alexadru Ioan Cuza). Disjuncția între Stat și Biserică este condiția sine qua non a reluării și continuării modernizării inițiate de generația părinților fondatori ai proiectului „România”.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *