În ianuarie 2012, când procuratura guatemaleză începea anchetarea fostului dictator Efrain Rios Montt pentru genocid comis în perioada 1982-1983 împotriva comunităţii indigene Ixil, mă aflam în Antigua, Guatemala. Descopeream o ţară spectaculoasă, cu peisaje care-ţi taie răsuflarea, cu moştenire culturală maya, cu oameni frumoşi, îmbrăcaţi în porturi populare colorate. Dar în acelaşi timp, descopeream o ţară tristă, coruptă, cu resurse exploatate la preţuri de nimic de marile trusturi internaţionale; o ţară cu oameni resemnaţi şi săraci, încă profund marcaţi de cel mai lung război civil al zonei şi de impunitatea care i-a urmat.
Războiul civil şi anii impunităţii
Din 1954, după înlăturarea preşedintelui progresist Jacobo Árbenz Guzmán printr-o lovitură de stat susţinută de CIA, Guatemala a fost guvernată de regimuri militare autoritare de dreapta. Iar începând cu 1960, ţara s-a confruntat timp de 36 de ani cu un război civil între autorităţi şi guerile de stânga, care revendicau reformă agrară în beneficiul majorităţii populaţiei şi drepturi administrative şi culturale pentru comunităţile indigene maya. Consecinţele: 200.000 de morţi şi dispăruţi; escadroane ale morţii organizate de guvern în numele combaterii comunismului; masacre şi deplasări forţate de populaţii indigene; trafic de drog; tortură. Guvernul condus de Efrain Rios Montt între 1982 şi 1983 a marcat una dintre cele mai violente şi sângeroase perioade ale războiului civil, estimându-se că aproximativ 48% din victimele războiului (în majoritate comunităţi Ixil şi Quiche) şi-au găsit moartea în timpul mandatului său.
În ianuarie 2012, deschiderea anchetei împotriva lui Rios Montt era unul dintre subiectele principale ale presei din Guatemala. Şi totuşi, nici profesorii mei de spaniolă, nici familia de arhitecţi la care stăteam, nici prietenii mei muzicieni cu care îmi petreceam timpul nu aveau vreo iluzie sau speranţă cu privire la o posibilă condamnare a fostului dictator. În 1999, raportul comisiei de adevăr (Comission de Esclarecimiento Historico) constitutite sub egida ONU pentru investigarea crimelor din timpul războiului civil indica vina autorităţilor guvernementale pentru moartea şi dispariţia a 95% dintre victime. Şi totuşi, după acordurile de pace din 1996, armata a continuat să joace un rol major în societatea guatemaleză, atât din punct de vedere politic cât şi economic, reuşind să-şi asigure de facto impunitatea. Începând cu 1990 şi până în 2012, Rios Montt a fost membru al Parlamentului guatemalez, bucurându-se în consecinţă de imunitate în faţa justiţiei. Mai mult, în ianuarie 2012, un alt militar implicat în războiul civil, Otto Perez Molina, era ales Preşedinte al Guatemalei. În 1982, în vremea guvernului condus de Rios Montt, fusese maior de armată, însărcinat cu operaţiuni militare în zona Ixil. La rândul său acuzat de către varii organizaţii pentru drepturile omului de implicare în exterminarea populaţiei maya, Otto Perez Molina era perceput drept un apărător implicit al fostului dictator. Neîncrederea în justiţie şi scepticismul faţă de începerea unui proces erau aşadar sentimentele dominante faţă de anchetarea lui Rios Montt pentru genocid.
Şi totuşi se mişcă!
Undeva, într-o cafenea culturală în Antigua era anunţată în ianuarie 2012 proiectarea, urmată de dezbatere, a documentarului semnat de Pamela Yates în 2011 Granito: How to Nail a Dictator. Filmul reconstituia începutul dosarului internaţional care va fi mai târziu baza pentru acuzarea lui Rios Montt în tribunalele guatemaleze. În 1999, organizaţii pentru drepturile omului din Guatemala, Spania şi SUA aduceau în faţa justiţiei spaniole, pe baza jurisdicţiei universale, zeci de martori şi experţi, şi mii de documente care să demonstreze vionovăţia lui Rios Montt şi a colaboratorilor săi apropiaţi pentru genocid şi terorism de stat. În 2006, pe baza probelor adunate timp de mai bine de 7 ani, judecătorii spanioli au emis un mandat internaţional de arestare pentru fostul dictator. Curtea Constituţională a Guatemalei a refuzat însă cererea de extrădare, blocând astfel demersurile tribunalelor spaniole.
Prezentat în contextul anchetei deschise la nivel naţional împotriva lui Rios Montt, filmul nu putea decât să emoţioneze audienţa. Dezbaterea s-a conturat în jurul militantismului comunităţilor maya, sărace şi marginalizate, dar angajate într-o cauză nobilă, şi în jurul lipsei de voinţă politică a unei elite încă domitate de militari, mulţi dintre ei deveniţi cei mai prosperi oameni de afaceri ai ţării. Şi poate la fel de emoţionant, dezbaterea în jurul unor destine personale, precum cel al Pamelei Yates. Regizoarea documentarului Granito din 2011, avea să joace un rol foarte important în acuzarea lui Rios Montt. În 1983, aceeaşi Pamela Yates realizase When the Mountains Tremble, un film care documenta situaţia politică din Guatemala şi rolul lui Rios Montt în represiunea îndreptată împotriva comunităţilor indigene. Replica din 1982 a fostului dictator, înregistrată şi difuzată de Yates: “Am sub control întreaga armată. Sunt la curent cu toate operaţiunile ei” avea să reprezinte una dintre probele importante ale dosarului din Spania şi mai târziu ale condamnării din Guatemala. Sau militantismul Rigobertei Manchu, figură emblematică a apărării drepturilor comunităţilor indigene din America Latină şi laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 1992. La fel, istoria juristei Naomi Roht-Arriaza, şi ea, alături de Rigoberta Manchu, personaj al ambelor documentare semnate de Yates. Aflată în Guatemala în 1982, Roht-Arriaza, devenită ulterior unul dintre cei mai importanţi cercetători ai justiţiei de tranziţie din America Latină, a susţinut ardent cu expertiză juridică întocmirea dosarului din Spania. Şi totuşi scepticismul continua să domine. Aducerea lui Rios Montt în faţa instanţei părea mai degrabă de domeniul fantasticului.
În 2013 însă, acţiunea judiciară internaţională avea să dea curaj şi să inspire tribunalele naţionale din Guatemala, aşa cum s-a întâmplat şi în Chile, după arestarea lui Pinochet la Londra în 1999. Pierderea imunităţii parlamentare care îl proteja pe fostul dictator a fost un alt factor decisiv. Probele din dosarul spaniol au fost prezentate şi procuraturii guatemaleze, care în 2013 a formulat un rechizitoriu împotriva lui Rios Montt. Schimbarea generaţiilor de judecători şi a etosului privind impunitatea în Guatemala şi angajamentul internaţional referitor la drepturile comunităţilor indigene au condus în final la condamnarea lui Rios Montt în mai 2013 pentru genocid. Mailuri primite în acele zile din Antigua erau unele de încredere şi entuziasm. Imposibilul devenise posibil!
Noi tertipuri pentru crime vechi
Şi totuşi, pe 20 mai 2013, Curtea Constituţională avea să caseze sentinţa şi să decidă rejudecarea procesului pe motive procedurale. „Procedura”, inamic frecvent al condamanărilor, avea să joace şi de această dată în favoarea inculpatului. Ce s-a întâmplat în acest caz este pe cât de uluitor, pe atât de ridicol. În timpul procesului, când probele fuseseră deja prezentate şi martorii audiati, Rios Montt şi-a concediat echipa de avocaţi şi a angajat un nou apărător. Prima reacţie a acestuia a fost să recuze doi dintre cei trei judecători care administrau cazul. Unul pe motiv de relaţii conflictuale, al doilea, pe motiv de relaţii de prietenie. Tribunalul a refuzat să ia în discuţie cererea de recuzare, considerând că este o modalitate de a evita fondul problemei. Iar imediat după pronunţarea verdictului, vechea echipă de avocaţi a revenit în joc şi a făcut apel la Curtea Constituţională acuzând violarea unui proces corect.
Decizia Curţii din 20 mai a acceptat ideea unui viciu de procedură, dar nu a anulat faza procesuală în care au fost prezentată probele, însemnând că procesul nu trebuie reluat de la zero, ci trebuie dată doar o nouă sentinţă. Ceea ce urmează este însă incert. Cei trei judecători sunt încă responsabili de caz, dar vor fi probabil recuzaţi. Pericolul este înlocuirea lor cu judecători aflaţi sub influenţa politică a armatei, care să decidă în favoarea lui Rios Montt. Totuşi, notorietatea cazului, mediatizarea lui naţională şi internaţională şi evidenţa probelor par să joace împotriva unei astfel de soluţii.
Deşi apărarea şi-a atins într-o primă fază scopul, acela de a amâna un verdict definitiv şi a bloca încarcerea lui Rios Montt, scepticismul faţă de justiţie şi de impunitate s-a diminuat întrucâtva în Guatemala. Speranţa declanşării unei serii mai largi de procese pentru crimele războiului civil este întărită şi condamnarea, în august 2012, a fostului şef al poliţiei din 1982, Pedro Garcia Arredondo, pentru crime împotriva umanităţii şi dispariţii forţate. Spania a formulat la rândul ei un alt mandat de arestare pentru Jorge Sosa Orantes, acuzat de moartea a 215 persoane, printre care femei şi copii, în timpul masacrului din satul Dos Erres, din decembrie 1982. Lentă, deseori influenţată politic şi coruptă, justiţia guatemaleză are acum şansa de a crea un precedent curajos, acela de a condamna pentru prima oară pentru genocid un fost şef de stat, într-un tribunal naţional din America Latină.
