Numai trecutul ne aparţine! În afară de el nu prea mai avem nimic. Prezentul sunt clipele care se scurg neîncetat înspre trecut, iar viitorul nu este decât o constelaţie de posibilităţi. Dintre acestea, una singură se va confirma. Va trece rapid prin prin clipa prezentului şi va deveni trecut. Numai atunci putem discuta despre ‘ce a fost’. Este vorba de trecutul devenit istorie. Iar istoria este numai a noastră, a oamenilor, pentru că numai noi o putem (s)pune în cuvinte. Pentru foarte mulţi, ideea de istorie rezonează cu noţiunile de adevăr şi dreptate. Posibil că aşa ar trebui sa fie, dar pentru asta există, mai presus de toate, justiţia! Se tot vorbeşte şi ne-am obişnuit în ultima vreme ca subiectele legate de justiţie, să ne suprasolicite atenţia – în contextul dinamicilor şi mizelor politice de la noi. Dar spus la modul ideal, dreptatea nu ar trebui să fie determinată în funcţie de interese şi orientări police, jocuri de culise şi coterii de tot felul.
Cazul Mihai Moldoveanu este cu totul altceva. Povestea omului căruia i-a fost furată viaţa, căci aşa poate fi rezumat cazul, este mult mai complexă decât am să reconstitui eu în câteva cuvinte. Cronologic, povestea traversează o bună parte a tranziţiei postdecembriste, iar diversitatea culorilor politice care au fost în fruntea României, nu predispun la insinuarea că aş exprima vreun partizanat.
Cazul Mihai Moldoveanu este o poveste de destin! Un destin care a fost luat din mână divinităţii şi dat spre administrare unor oameni. Despre acest caz, am aflat toamna trecută, cu toate că ecouri importante (de pildă emisiuni tv) existaseră cu mult înainte. Dar cum eu nu prea mă prea uit la televizor, am aflat mai târziu. Atunci l-am cunoscut şi pe Mihai Moldoveanu, am citit dosarul pe baza căruia a fost condamnat, achitat şi iar condamnat. Documentele sunt pe Internet şi puteţi să le citiţi cu toţii.
L-am invitat pe Mihai Moldoveanu la cursul meu de la Facultatea de Istorie. Asta in contextul unei discuţii mai largi despre responsabilitatea istoricului, care reconstituie trecutul pe baza surselor existente – numite, îndeobşte, izvoare istorice. Eu nu cred că vreun istoric ar putea vreodată pe baza documentelor din acest dosar să dea un verdict similar Tribunalului din Bihor. Atunci, în 1998, Mihai Moldoveanu a fost condamnat la 25 de ani de închisoare. La Curtea de Apel Oradea, în 1999, a fost achitat pentru ca în urma recursului făcut de Ministerul Public, Curtea Supremă de Justiţie să decidă, după un proces de câteva minute că Mihai Moldoveanu este vinovat. Din nou 25 de ani!
Din acel moment, viaţa lui Mihai Moldoveanu s-a scurs în puşcărie unde nu a încetat să lupte să-şi demonstreze nevinovaţia. Anul trecut, după 11 ani, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că Mihai Moldoveanu nu a avut parte de un proces echitabil şi că i-au fost încălcate o serie de drepturi esenţiale. Acum este liber, dar povestea nu s-a sfârşit. În curând, se va rejudeca recursului Ministerului Public din 1999.
Cu toate că mulţi dintre cei care au fost direct responsabili de mersul anchetei la sfârşitul anilor ’90 şi de deciziile ulterioare nu mai sunt în sistem, recunoaşterea şi asumarea acestei erori şi a tuturor abuzurilor, ne poate arăta explicit ceea ce ştim cu toţii: că sistemul juridic este departe de ceea ce ar trebui să fie. Totuşi, o astfel de asumare l-ar putea face să mai crească puţin în ochii noştri, într-o perioadă când problemele legate de justiţie dau titlurile ziarelor, fară însă a fi prea mult vorba de dreptate.
Ȋn cazul lui Mihai Moldoveanu, există doar două posibilităţi: povestea se poate încheia cu triumful dreptăţii, sau nu! Va fi alb sau negru. Ca istoric nu pot decât să aştept deznodamântul ca să pot încheia povestea. Ȋnsă după ce am citit probele pe baza cărora a putut fi condamnat şi după ce i-am auzit povestea, el rămâne omul căruia i s-a furat viaţa.
Nu pot să nu mă întreb ce se poate face în cazul unui astfel de furt. Se mai poate repara vreodată o astfel de hotărâre nedreaptă? Mai este oare posibilă îndreptarea unei astfel de erori? Eu unul, nu ştiu cum… pentru că viaţa lui Mihai Moldoveanu nu a fost luată şi pusă la păstrare undeva şi printr-o hotărâre judecătorească, păgubitul să se poată întoarce la 28 de ani. Când a fost luat din lumea noastră, Mihai Moldoveanu avea o familie, un copil. Acum nu mai are mai nimic! Se luptă, însă, să rămână în lumea noastră.
