Întâmplător sau nu

Întâmplător sau nu, azi nu e cea mai norocoasă zi, n-am apucat să-mi beau cafeau, mă târăsc eu sau mă târăsc alții în locuri și circumstanțe indezirabile, bine că mai pot fuma o țigară liniștită, of, și iar am uitat să plătesc telefonul, ia tu copilul de la grădiniță, nu poți, biiine, și aș fi vrut să fac atâtea azi, chiar mă gândeam că azi doar o să mă gândesc.

Întâmplător sau nu, azi nu e cea mai sănătoasă zi, am vești proaste, mi se opresc în balta din cap, vă rog, așezați-vă, cafeaua, țigara, dimineața și copilul încremenesc suspendați într-un colaj prăfuit deasupra bălții, v-am spus să nu vă faceți griji, că se rezolvă, cercul se strânge și zilele sunt, bine că sunt și ele și eu, chiar îmi doream azi doar să zâmbesc.

Întâmplător sau nu, azi nu e cea mai fericită zi, vreau să vorbesc ceva cu tine, așa te gândeai tu?, o panică amețitoare sufocă ultimele zâmbete tâmpe, hai, urnește-te, nu cred că sunt în stare, piața de idei e la ora închiderii, nu negociem minciuni prin omisiune, mamă, noi o să ne mai vedem după ce murim, nu e bine, rescrie,
chiar simțeam că azi doar o să iubesc.

Întămplător sau nu, în restul zilelor viața își vede de planuri și cântărim cu îngăduință binele dintre noi.

Aș fi vrut să scriu o poveste despre Mihai, însă cu viața lui au avut alții planuri și au cântărit cu încrâncenare răul din lumea în care l-au închis, și e greu să descriu doar o zi ghinionistă, doar o zi cu suferință sau doar o zi nefericită.
Am putea să-l întrebăm dacă în 17 ani de închisoare, între 28 și 45 de ani, a avut o zi norocoasă, o zi sănătoasă și una fericită. Mie mi-e frică să-l întreb.

La ce bun toate astea?
Nu mai am nimic de pierdut.
De ce tocmai mie?
Trebuie să existe o explicaţie.

trenib

Probabil că nu o dată ne-am ridicat privirea către cer sau ne-am plecat ochii către pământ și cu firmituri de speranță am întrebat La ce bun toate astea?
Aparent eliberatorul Nu mai am nimic de pierdut ne-a făcut să credem că acum, și când zic acum, e acum, curajul și propria voință ne mai îngăduie un pas înaine.
Nu o dată ne-am simțit nedreptățitul cu oalele în cap și țapul ispășitor cu privire mirată și de ce tocmai mie?
Am căutat în viețile altora sau în viețile trecute semnele fracturii, semnalele dezastrului, originea răului pentru că trebuie să existe o explicaţie.

Întâmplător sau nu, noi suntem răspunsul la toate de mai sus, că acceptăm, că mistificăm, că spunem adevărul sau fugim de el.

De câte ori nu și-o fi spus Mihai toate astea? Nu cred că putem cuprinde cu mintea furia și neputința de a găsi un răspuns, atunci când, în fapt, toate răspunsurile țin de cei responsabili pentru condamnarea lui la 25 de ani de închisoare pentru o crimă pe care n-a comis-o.

Cred că nu ne putem îngădui ignoranța și nepăsarea odată ce știm de cazul lui Mihai. Nici nu este obligatoriu să credem că este nevinovat, este însă obligatoriu să citim niște pagini de dosar pline de abuzuri incalificabile și de domeniul evidenței, care să ne facă solidari cu un om căruia i s-a făcut rău cu bună știință.

Iar fiecare cum s-o pricepe mai bine să ducă mai departe povestea omului, care întâmplător sau nu, ar putea face ca abuzurile și dezinteresul dintr-un sistem corupt să înceapă să dispară.

Și, cine știe, poate într-o zi, Mihai o să găsească răspunsuri și explicații, pentru că nimic nu-i întâmplător.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *