Voinţa de a ucide cîinii străzii – o viziune transpartinică şi trans-istorică
“Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor!” se spunea pe vremuri la schimbarea puterii prin Ţările Române.Vechea zicală s-a transformat astăzi în “Schimbarea domnilor, eutanasierea cîinilor fără stăpîn!” În 2011 şi 2012, la nivelul Comisiei pentru Administraţie Publică, Amenajarea Teritoriului şi Echilibru Ecologic din Camera Deputaţilor, s-a încercat trecerea unei legislaţii care prevedea eutanasierea oricărui cîine capturat de hingheri şi nerevendicat timp de şapte zile. O revenire la practicile comuniste şi, sporadic, post-comuniste.
În ciuda tuturor protestelor (pe temperaturi scăzute şi pe căldură, cu oameni normali şi politicieni, cu oameni cu foarte mulţi bani şi cu oameni foarte modeşti, cu artişti, sportivi, cîntăreţi, actori, regizori, hipsteri, asociaţii de locatari), nimic nu a clintit puterea parlamentară de la acea vreme. Printre reacţii, actriţa Oana Pellea se întreba în acea perioadă, “Ce text echilibrat, lipsit de patetism şi de impact trebuie conceput pentru a stopa o crimă? Ce fel de text trebuie compus că să poată provocă o stopare a unei atrocităţi? […]Vreau să le spun conducătorilor acestei ţări, oamenilor politici, factorilor de minimă decizie: aţi decăzut din starea de OM. Este sub demnitatea dumneavoastră să vă sesizaţi când e vorba despre măcel asupra câinilor sau cailor?” (sursa)
Argumentul asociaţiilor pentru protecţia animalelor de a încuraja sterilizarea şi de a descuraja uciderea, exprimat pe toate vocile şi cu toate analogiile, faptele şi statisticile, nu au mişcat-o pe preşedinta de atunci a Comisiei pentru Administraţie Publică, Amenajarea Teritoriului şi Echilibru Ecologic din Camera Deputaţilor, deşi aceasta promisese cu un an înainte că nu va lua nicio măsură fără consultarea celor care aveau cu adevarat experiză în politicile faţă de cîinii fără stăpîn.
Forme vernaculare de îngrijire a cîinilor în Bucureşti, de către locuitorii unei zone de case.
Salvarea cîinilor fără stăpîn a venit de la opoziţia din acea vreme şi de la Curtea Constituţională a României. După adoptarea legii pro-eutanasiere, aceasta a fost contestată la CCR. Augustin Zegrean, preşedintele CCR, declara atunci că: “Eutanasierea este împotriva demnităţii umane. Imaginaţi-vă un câmp imens pe care sunt 200.000 de câini şi câţiva oameni care îi omoară. Aţi vrea să vă uitaţi acolo, să vedeţi imaginea asta? Aţi vrea să fiţi unul dintre cei care îi omoară? Deci este vorba nu doar despre demnitatea omului care se uită, ci şi despre cea a celui care este pus să facă acest lucru. Dar nu ăsta este neapărat motivul constituţional, ăsta este un altfel de motiv, este un motiv pe care o să-l înţeleagă cine poate să-l înţeleagă” (sursa)
Noua cruciadă pentru eutanasie
După alegerile din 2013, potrivit informaţiilor pe care Carmen Arsene, preşedinta Federaţiei Naţionale pentru Protecţia Animalelor (FNPA) le-a anunţat, noua Comisie pentru Administraţie Publică, Amenajarea Teritoriului şi Echilibru Ecologic din Camera Deputaţilor a repus pe tapet în ultima lună eutanasierea în masă. Probabil cine urmăreşte cu atenţie dinamica politică şi raporturile de forţă din interiorul majorităţii parlamentare poate înţelege iniţiativele membrilor acestei comisii. Mie îmi scapă ce se întîmplă. Explicaţia pentru reluarea ideii uciderii în masă pare să stea în lobby-ul făcut de autorităţile locale.
Sondajele de opinie indică o situaţie paradoxală. Pe de o parte, în oraşele mari din ţară, inclusiv Bucureştiul, prezenţa cîinilor fără stăpîn figurează pe primele locuri printre grijile locuitorilor. Temerile sînt reale pentru mulţi oameni, pentru mame cu copii, dar şi pentru persoane care nu se simt, în general, confortabile în prezenţa cîinilor. Aceleaşi sondaje indică, însă, un alt lucru foarte important, şi anume că aceia care susţin eutanasierea sînt o minoritate redusă.
Un sondaj de opinie realizat în capitală de IMAS acum cîţiva ani arăta că doar 11% din populaţie susţine eutanasierea. Restul de 89% ar dori mutarea în adăposturi sau sterilizarea plus returnarea în mediul urban. Datele nu sînt deloc surprinzătoare. În mod tradiţional, o mare parte din populaţia Bucureştiului a fost mereu cel puţin tulburată de spectacolul omorîrii cîinilor, aşa cum se poate descoperi din documentele istorice de secol 19 şi 20. Atitudinea de respingere a spectacolului morţii a rămas la fel de puternică de-a lungul anilor.
Problema prezenţei căţeilor pe stradă ţine în multe cazuri de furt din banii publici. Aşa cum locuitorii oraşelor sînt păcăliţi cu borduri, excepţii de la planuri de urbanism care favorizează rechinii imobiliari şi defavorizează locuitorii obişnuiţi, gigacalorii fictive, cheltuieli aberante de mobilier stradal (şi lista poate continua), aşa s-a întîmplat şi cu căpuşarea sterilizărilor şi chiar a eutanasierilor. Problema a rămas, iar multe primării au încercat să devină rentieri veşnici ai omorîrii cîinilor în scopul de a obţine bani negri pentru finanţarea campaniilor politice. Cazul Primăriei Braşov este exemplar: începînd cu 2001, a eutanasiat 20.000 de cîini, deşi în anul respectiv existau doar 4.000 de cîini fără stăpîn în oraş.
1990-2013: Elementele unei panici morale
Pericolul public reprezentat de cîinii vagabonzi are toate dimensiunile unui fenomen denumit în sociologie drept “panică morală”. Turbarea este exclusă din start. Nu a mai existat nici un caz din 1960. Încă de la începutul măsurilor de igienă publică în Bucureşti, turbarea a fost un factor minor. Nu mai tîrziu de anii 1878 – 1880, cam pe vremea cînd au început să apară servicii publice de sănătate, au existat doar patru cîini bănuiţi de turbare, din care doar la doi s-a confirmat (Monografia serviciului sanitar veterinar al Municipiului Bucureşti, Bucureşti, Institutul de arte grafice, 1930, pagina 142). Aşadar, cifrele delirante şi neconfirmate oficial despre miile de persoane vaccinate anti-rabic, invocate de politicienii locali şi centrali sînt, mai degrabă, mecanisme de a crea şi întreţine o atitudine negativă şi o stare de panică, decît a reflecta o stare de fapt.
Situaţia este cu adevărat absurdă în ceea ce priveşte numărul morţilor. Din relatările presei, sunt foarte puţini oameni care au murit în urma muşcăturilor de cîine, în ultimii ani. A fost cazul cetăţeanului japonez, al unui copil omorît undeva în mediul rural şi al unei femei care a sărit gardul pentru a aduna fier vechi, într-o curte păzită de mai mulţi cîini.
Sigur, orice astfel de incident este profund regretabil, dar ce facem cu cei 2.126 de oameni omorîţi de automobile numai în 2009 sau cu cei 1.833 în 2012? Cei omorîţi de cîini au nume, destin şi o viaţă postumă în media, în Parlament sau la hater-ii de pe forumuri. Cineva ar putea spune că morţii în accidentele rutiere nu fac decît să alimenteze cheltuielile de la bugetul statului pentru infrastructura rutieră cu şi mai mulţi bani.
Raportul este unul disproporţionat. Cei omorîţi de cîini duc direct la cereri de eutanasiere; victimele accidentelor rutiere duc la o spirală de cheltuieli de sute de milioane de euro. Dacă, la o medie de 2.000 de decedaţi pe an din cauza automobilului, în 20 de ani avem nu mai puţin de 40.000 de decese anonime. Ȋn schimb, pentru cei trei omorîţi de cîini avem eutanasiere şi sume minime investite de administraţie pentru reducerea riscurilor şi controlarea populaţiei de cîini. Pentru cei 40.000 avem sute de milioane investite, drumuri expres, servici de descarcerare. Într-o parte o psihoză sadică, iar în partea cealaltă naturalizarea unor riscuri intrinseci auto-mobilităţii.
Cîine călcat de maşină în mijlocul unui bulevard din Bucureşti, salvat de locuitorii din zonă, operat pe banii lor şi mai apoi adoptat de o familie din Mehedinţi.
“Modernizare” şi uciderea în masă a cîinilor: o privire în jurul nostru
Situaţia României nu este unică. Cam fiecare ţară din regiune pare că îşi exprimă planurile de modernizare prin eliminara brutală a cîinilor. Socioloaga Alina Cucu (CEU/Cluj) observa că obsesia prezenţei cîinilor de stradă în Romania ţine de anxietăţile unei modernităţi incomplete.
Am observat, de multe ori, că aceia care sînt cei mai vehemenţi în favoarea eutanasierii, sînt, de asemenea, la prima generaţie în oraş, aducînd cu ei, probabil, cruzimea faţă de animale prezentă de multe ori în mediul rural. Exprimarea rezervelor privind abuzurile este percepută de multe ori ca un exces de sensibilitate.
Există cîteva situaţii care conturează un peisaj fluctuant în ţările învecinate României, oscilînd între perioade de ucidere în masă şi perioade de ignorare a căţeilor.
În Ucraina, Campionatul Mondial de fotbal din 2012 a reprezentat apogeul uciderii în masă a cîinilor (dar şi a pisicilor). În anul ce a precedat Campionatul, în jur de 20.000 de cîini au fost omorîţi doar în Kiev (Sursa), în special prin otrăvire şi prin crematorii mobile. În aceeaşi perioadă, cîinii din Polonia, ţara co-organizatoare, nu au fost afectaţi. Promotorii otrăvirilor au fost, ca şi în România, în principal autorităţile locale.
Legislaţia actuală care permite uciderea cîinilor în Ucraina este în curs de schimbare, prin presiuni venite din Franţa, Germania, Polonia sau Elveţia. Anul acesta vor fi alocate 30 de milioane de dolari pentru construirea de adăposturi, iar cei care comit violenţe vor fi pedepsiţi cu pînă la 6 luni de închisoare şi cu amendă. (Sursa).
În Republica Moldova, primarul “reformator” al Chişinăului Dorin Chirtoacă a susţinut începînd cu 2010 eutanasierea, tot prin otrăvire, lucru pentru care a fost şi dat în judecată (Sursa).
Legislaţia din Rusia este inegală, variind mult în funcţie de loc. Moscova şi St. Petersburg, pe de o parte, şi Harcov, pe de altă parte, reprezintă situaţiile cele mai diferite. În Moscova, în prezent există aproximativ 26.000 de cîini, la o populaţie de aproape 10 milioane de locuitori. În 1992 s-a încheiat politica sovietică a prinderii şi eutanasierii cîinilor. Aceasta schimbare a fost posibilă datorită unei campanii masive de sterilizare şi a criminalizării otrăvirii şi uciderii în masă, începînd cu 2001.
Între 1992 şi 2002 au fost folosite metode mai umane, însă Yuri Luzhkov, primarul Moscovei, a revenit la eutanasiere. Evident au existat proteste, mai ales din partea celor care cheltuiseră bani şi aveau grijă de cîinii deja sterilizaţi. Precum în Romania, detenţia cîinilor în centre a fost un prilej pentru a-i ucide în masă, prin moarte violentă. În urma protestelor, atît Putin, cît şi Medvedev au promis că vor aloca bani pentru sterilizare. (Sursa).
no images were found
Există un monument pentru căţeii fără stăpîn în staţia Mendeleyevskaya, apărut în urma uciderii violente a unui cîine fără stăpîn, adoptat de lucrătorii de la staţia respectivă, de către un top-model căreia i s-a părut că latră agresiv la terrier-ul său (Sursa).
În alte părţi ale Rusiei, cîinii sînt omorîţi frecvent, uneori cu justificarea că răspîndesc turbare, deşi există studii care arată că prezenţa cîinilor în oraşele mari este o barieră împotriva şobolanilor. Pe de altă parte, există programe de sterilizare în mai multe oraşe mari precum St. Petersburg, Nizhny Novgorod, Krasnodar, Bryansk sau Yekaterinburg. (Sursa).
În Bulgaria, lucrurile au oscilat între omorîre brutală şi campanii de sterilizare. Burgas-ul este un oraş aparte, în care mai bine de jumătate dintre căţeii prinşi sînt adoptaţi de populaţie. Restul sînt sterilizaţi şi returnaţi în oraş, după ce petrec ceva timp într-un adăpot construit în 2007, prin care trec 350 de căţei anual. Este considerat un succes în domeniu. Implicarea activă a Primăriei a dus la crearea unui sistem electronic prin care sînt postate pe site codul cipului căţeilor. Ȋn cazul în care se pierd, aceştia pot fi recuperaţi cu uşurinţă.
În mod asemănător, oraşul Veliko Tarnovo este un exemplu de succes, potrivit site-ului asociaţiei Vier Pfoten. Populaţia de căţei din oraş a fost sterilizată, încetînd să fie o sursă de reproducere (Sursa). Aceeaşi situaţie o întâlnim şi în Kiustendil, unde există un adăpost adecvat. Pe de altă parte, în Bozhurishte, în vestul Bulgariei, primăria a încurajat, acceptat şi închis ochii la otrăvirea cu pesticide a populaţiei canine din localitate. O atitudine similară o are şi primăria din Varna, care a introdus, asemenea planurilor recente ale municipalităţii din Constanţa amenzi (în cazul Varnei de 500 de leva) celor care hrănesc căţeii pe stradă.(Sursa).
Tot în Bulgaria, un sondaj din martie 2013 arată că marea majoritate a populaţiei nu susţine omorîrea cîinilor. Cei mai mulţi susţin sterilizarea şi returnarea în zonele de unde au fost adunaţi (39%), plasarea lor în centre de adăpost (37%). Aproximativ 9% ar fi de acord cu uciderea lor după o perioadă de detenţie, iar 6% susţin otrăvirea. (Sursa)
Turcia este un exemplu interesant, dar şi dramatic, de omorîre a cîinilor. Încă de la începutul secolului trecut, cîinii din Istanbul au fost omorîţi. În 1910 nu mai puţin de 40.000 de cîini au fost mutaţi pe insula nelocuită Sivri din Marea Marmara, unde s-au devorat între ei (Catherine Pinguet, Les Chiens d’Istambul: Des Rapports entre L’Homme et l’Animal de L’Antiquite A Nos Jours, 2008).
Campaniile de gazare şi omorîre a cîinilor a continuat constant şi în anii următori. În prezent situaţia nu este cu mult diferită. Exact ca la summit-urile internaţionale de la noi, vizitele de 1 Decembrie la mormîntul Soldatului Necunoscut din Parcul Carol sau Olimpiada din Grecia (vezi interviul cu Lavrentia Karamaniola), în Turcis cîinii sînt eliminaţi de pe stradă şi otrăviţi în preajma mega-evenimentelor politice internaţionale. Aşa s-a întîmplat în 1996, în timpul summit-ului Naţiunilor Unite asupra Aşezărilor Umane (Habitat II). Uciderile mai sînt ponderate de protestul artiştilor. De exemplu, Halit Ergenc, actorul principal din soap opera turcească Suleyman Magnificul, participă adesea la evenimente pentru adoptarea cîinilor în Istanbul.
Meeting la Izmir, Turcia, din 2012, împotriva declaraţiei unui politician care s-a pronunţat pentru reintroducerea eutansierii cîinilor fără stăpîn
Potrivit lui Carmen Arsene, situaţia a devenit, în mod paradoxal poate, mai bună din toate privinţele : ”În 2005, prin legea de protecţie a animalelor 5199 elaborată de Ministerul mediului și pădurilor, Turcia are o lege de sterilizare și returnare. Este de remarcat faptul că deși o parte din populaţie consideră cîinii la fel de „murdari” ca șobolanii, au ajuns la concluzia că indiferent cât omoară, problema nu se va rezolva așa. În 2005 au trecut la sterilizare în masă. În prezent, situaţia s-a ameliorat simţitor, chiar în ciuda faptului că activitatea serviciilor este deficitară. Acest program de sterilizare a creat un curent moral în rândul populaţiei, i-a sensibilizat și totodată rezultatele pozitive i-au determinat să-și schimbe mentalitatea. Fapt pentru care doar o afirmaţie publică a unui politician care își exprima dorinţa/intenţia de a introduce eutanasia a dus la o mobilizare fără precedent, 10000 de oameni au ieșit numai în Istanbul în stradă să protesteze (pe lângă alte câteva mii în alte orașe).”
Pentru soluţii raţionale la o problemă reală
Articolele incluse în acest ‘punkt’ oferă o privire cît se poate de documentată asupra unei probleme care îi frământă adesea pe mulţi oameni, fie ei politicieni, fie simpli cetăţeni. Textul redactat de Carmen Arsene, cercetător și doctor în chimie, oferă perspectiva unei persoane extrem de documentate, aflată la intersecţia dintre legiuitor, comunităţi și ONG-uri. În calitate de președintă a Federaţiei Naţionale pentru Protecţia Animalelor, autoarea relatează lucruri incredibile pentru mulţi. Liviu Gaiță, medic veterinar, doctor și consultant internaţional oferă o perspectivă unică. Într-un singur text veţi găsi relatările unui practician, referinţe la Cioran, Joseph de Maistre, Karl Popper și Peter Singer, comparaţii și critici ale unor practici din România și din ţările UE. Un text deosebit de clar și de puternic, care arată că în multe situaţii, în România, “noi doar încercăm să omorâm problemele, nu să le rezolvăm.” Interviul cu cercetătoarea Lavrentia Karamaniola oferă perspectiva cuiva, care, venit din afara României nu se potrivește grijilor multora dintre noi despre “Ce spun străinii când văd atâţia câini pe stradă? Lavrentia oferă o perspectivă deosebită a relaţiei dintre câini și oameni în București, izvorâtă din cercetare de teren făcută cu imaginaţie și cu seriozitate. În fine, textul scris de Iulia Soficaru, oferă câteva elemente despre “antici” – nu oameni, ci căţei – prezenţi în viaţa multor familii din Imperiul Roman, dar și din Grecia.
(Îi mulţumesc sociologului Cristian Gojinescu pentru traducerea articolelor din rusă, ucrainiană şi bulgară.)
multi nebuni!
1..in Biblie se spune sa nu ucizi!
2.Cum poti sa te consideri om, daca omori un animal cu sange rece?
3. Oare cine e vinovat ca aceste s-au inmultit?
4.Dupa unii animalele nu au suflet! Mi-ar placea sa-i vad pe acesti indivizi in pielea animalelor!
5. De ce ataca animalele? 90 % din cainii ce „ataca” sunt provocati! Daca un om ar fi lasat fara mancare timp de cateva zile si lasat pe strada..oare cum ar proceda?!
6. De ce in alte tari civilizate problema cainilor a fost rezolvata fara a recurge la genocid, iar in Romania sa fie pe invers.. Asta inseamna nivelul de „civilizatie”!
1. Din pacate, cainii nu citesc in Biblie, iar oamenii care citesc ar trebui sa stie ca acolo nu scrie despre caini.
2. S-a tot dat exemplul, dar merita: sobolanii nu sint animale?
3. Dracu?
4. Au, dar e mai mic.
5. Da, cainii ucid in legitima aparare, mai ales cind ii ameninta astia micii, de 4 ani. Ce-ar face un om nemincat? Ar manca caini.
6. Mai citeste, apoi baga-te si la „civilizatie”.
Sabin, imi pare rau pentru tine. Dormi linistit noaptea stiind ca in momentul ala o bruta care umbla libera pe strazi da cu toporul in capul unui caine care n-a vrut sa fie pe strazi? Caci despre asta vorbim. Ei nu sunt deloc o amenintare pentru „astia mici”. Sau pentru „astia mari”.
Biblia nu scrie despre caini, „omul” care a scris-o a avut grija sa se puna in prim-plan. Omul e „za best”, asta te invata popa ala care spune ca ursii mor de foame in paduri, de ce sa nu ducem cainii acolo? Popa care uita ca ursii tot din cauza omului maret moare de foame, pentru ca defriseaza si intra in casa ursului si apoi se plange ca vine ursul in casa omului! Popa care naste scandaluri de pedofilie!
Nu esti un exemplu tocmai bun pentru acel suflet mare pe care ti-l asumi zicand ca un caine are suflet mai mic. Banuiesc ca n-ai avut niciodata ocazia sa interactionezi decat cu animale bipede.
Imi pare rau ca te lasi manipulat de mass-media care-ti baga pe gat povesti.
Poate astea-ti aduc somnul dulce.
O sa dormi in continuare, Sabin?
@Tudor:
Se pare propui ca patetismul sa nu faca parte din viata noastra. Omul ar trebui sa fie un mare BRUTUS, stapanitor,inlocuitor al lui Dumnezeu daca se poate, cel cu drept de viata si de moarte asupra a tot ce misca pe pamant incepand cu vietatile si continuand cu oamenii, semenii nostri. Babe isterice,zici, adica bunicile tale sau mama ta, o data ajunse la o varsta devin BABE, iar daca Doamne fereste le-ar sensibiliza soarta vreunui animalut in suferinta sau omorat cu buna stiinta de bipezi, sau daca ii vad pe hingheri (acesta “nobila” meserie care dupa top modele si body guarzi tinde sa fie a treia cea mai raspandita pentru romani)ar insemna ca sunt isterice ??? Cainii NU au existat la poporul roman, au aparut abia acum de 20 de ani si mutileaza asa din greseala copii abandonati de parinti pe camp, prin paduri sau imediat dupa nastere in tufisurile maternitatilor. Bravi sunt acei parinti, si tare ai naibii cainii ! Cum de a rezistat poporul roman in istorie pana acum, cand a trait si cu caini si cu cai langa el si deodata nu mai are loc de ei si trebuie sa ii extermine, sa ii omoare, ca sa aplice lectia invatata de la comunisti, la care nimic nu e spiritual, ci totul este doar materialism dialectic ??? Uite unde era detinatorul adevarului absolut ??? Uite un om pentru care experimentul comunist a reusit si ne indeamna pe noi la solutii rationale , dar dupa gandirea lui ! Gandirea ta nici macar nu este rationala, pentru ca transformata intr-o problema de matematica, trebuie sa pornesti de la niste elemente clare si anume problema se rezolva eliminand cauzele si nu efectele, iar de la o catea nesterilizata in 5 ani teoretic pot aparea 5.000 urmasi, iar loculunui caine ridicat si omorat poate fi ocupat de alti caini abandonati sau migrati.
Statisticile pe care le ceri sunt irelevante,deoarece cetateanul ca sa nu plateasca la Matei Bals, declara ca a fost muscat de maidanez si nu de caine cu stapan !
Dreptul la igiena este incalcat nu din cauza maidanezilor care cel mult sunt producatori de material biodegrabail pe cate il produc pe pamant sau in tufisuri, ci din cauza gunoaielor aruncate peste tot pe unde nimereste romanul educat nevoie mare in frunte cu unii politicieni primii la poluat mediul alaturi de discipolii lor.
Banii tai, daca nu vor merge pe ingrijit maidanezi, fii sigur ca nu vor merge pe sistemul de invatamant sau de sanatate, ci e vorba de afacerea maidanezul cu care unii politicieni si clientela lor vor sa isi umple buzunarele din maidanezi vii sau morti.
Ca sa multumim si oamenii poate ar trebui sa existe posibilitatea ca maidanezii stransi de pe strazi sa fie dati in grija la cetateni care eventual stau la curte si sa fie sprijiniti atat ei cetatenii pentru traiul lor, dar si sa se asigure mancarea cainilor adapostitit de ei.
Din ce crezi tu ca traiesc ONGurile si de unde fonduri ??? Fondurile grase sunt redirectionate catre ONGurile clientelei politice, iar un ONG neclientelar nici nu apuca sa aiba acces la fondurile care li s-ar cuveni si lor ! Care dna Pellea a facut o astfel de afirmatie! “…a lua şansa unui copil din categoriile defavorizate să studieze (sunt şcoli în România care stau să se dărâme) pentru a întreţine 10 maidanezi, înseamnă, într-adevăr, „o decădere din stare de OM” a societăţii.” ?
Dumneata vrei sa alegi intre si intre ! Eu zic ca nu este de ales, ci este de rezolvat fiecare problema. Nerezolvarea uneia sau a alege intre si intre, nu inseamna ca automat vom avea bine intr-o parte si rau in cealalta parte.
Problema cainilor strazii trebuie rezolvata si ori civilizat ori necivilizat, tot costa.
Ba necivilizat costa mult mai mult decat civilizat, dovada stau cei 13 milioane de Euro cheltuiti pentru eutanasierea a 150 mii de caini intre 2001 si 2008 numai in Bucuresti, iar cainii nu au dispatut de pe strazi, deoarece cum am precizat mai sus in locul unui caine ridicat si omorat apar alti zece abandonati sau migrati !
Deci problema se pune, cum vrem sa cheltuim banii pentru solutinarea problemei cainilor strazii, civilizat sau necivilizat, cunoscand totusi ca solutia necivilizata nici nu are efectul scontat, ci duce doar la risipirea banului public !!!
Ma bucur ca, din cand in cand, asemenea articole (documentate si articulate) iau in discutie „eterna” problema a cainilor fara stapan. Imi permit cateva precizari (inspirate de comentariile hominizilor infectati cu virusul antropocentrismului letal). In primul rand, vorbim aici de „uciderea” cainilor, NU de eutanasiere. Eutanasia este o forma de a scuti fiinta de suferinta inevitabila, atunci cand toate celelalte mijloace au esuat. Apoi, eterna si inepta contrapunere caini/oameni. E o imbecilitate sa respingi drepturile animalelor aducand argumente de genul „exista si copii ai strazii, si batrani care au nevoie de ajutor…” Problemele sunt complementare, nu antagonice. Ca sa nu mai spun ca exista o groaza de institutii si organizatii axate pe ajutorarea semenilor nostri. Noi, cei care incercam sa „echilibram balanta” suntem inca putini. Si o concluzie. Afacerea „maidanezul” este exact asta. O afacere. O afacere generatoare de venituri importante pentru orice formatiune (ca sa nu zic gasca) aflata vremelnic la putere. Daca cineva doreste cu adevarat sa afle cauzele esecului perpetuu in gestionarea populatiei canine, nu trebuie sa faca eforturi prea mari. Follow the money!
Ce mi-e eutanasiere, ce mi-e omorare daca este vorba despre un animal sanatos ?
Evident, trogloditii speciisti cu staif si damf se avanta sa elucubreze in deplina si grandioasa lor ignoranta. Dincolo de puzderia copaceilor demagogici care-i impiedica sa vada padurea (adica, realitatea – aia de care ei sunt rupti totalmente), se retine o fraza simptomatica: „Viata a 20.000 de caini valoreaza mai putin decat viata unui om.”
I-as putea raspunde pitecantropului cu urmatoarea intorsatura din condei: „Viata unuia singur dintre acei caini care-si dau viata pentru un om, care sar in apa tumultuoasa sau in flacari ca sa scoata un bebelus, pretuieste mai mult decat viata a 20.000 de ucigasi psihopati, violatori, sadici, tortionari, gardieni SS sau KGB, etc.”
N-am s-o fac, insa, din simplul motiv ca nu incape comparatie. Nu poti echivala un mar cu 20.000 de pere, sau invers. Dar asta se invata la clasa intai – nivel la care individul inca n-a ajuns, sireacu’…
…Si nu e singurul – nici de pe pagina asta, nici printre cei care fac degeaba umbra pamantului, asa, in general.
@Mihnea – Absolut corect! si, daca imi dai voie sa prelungesc ideea ta: cum cuantificam copiii salvati de autism prin terapie cu animale, singuratatea batrinilor diluata de prezenta unui ciine, aia salvati din darimaturi, de la sinucideri (Mickey Rourke, dupa spusele sale)…
O, da…! Sunt atat de multe exemple si ramificatii, Liviule, atat de multe… Numai sa ia nota de ele (si aminte!) toti „äia”, si lumea asta va fi mult mai buna…!
Punctele de vedere preluate de la Asociatia Cutu, cutu la care subscriu: „Planuri de Imbogatire ale unora din cainii strazii vii si/sau morti;
In prezent in Bucuresti exista 4 propuneri de hotarare de consiliu aflate in dezbatere publica si anume: nr 1006 (privind taxa de adoptie de 170 de lei, strangerea cainilor din parcuri, spitale, scoli, muzee, magazine, orice inseamna institutie publica) cu nr. 1011 (privind externalizarea sterilizarilor), cu nr. 1012 (privind externalizarea prinderilor,transportului si, chipurile, reteritorializarilor), cu nr. 1013 (privind contractele cu cabinetele veterinare).
Majoritatea vizeaza, de fapt, imbogatirea unora si nu reducerea numarului de caini.
Daca se voteaza proiectul cu nr.1006 cu taxa de 170 de lei o sa platiti mult si bine sa scoateti un caine de la hingheri. Daca se iau cainii de la institutiile publice (si peste tot sunt institutii publice !!!) o sa-i duca la hingheri, se vor imbolnavi de raie, tuse de canisa, raie, jigodie, parvo (chiar si acum este un rotweiler la Pallady caruia ii curge nasul si trebuie salvat).
Cainii prinsi dispar in scurt timp de la hingheri si vi se spune ca „au fost dati la stapan iar datele stapanilor sunt confidentiale). Toata lumea crede ca acesti caini sunt omorati de fapt.
Daca se voteaza proiectul cu nr. 1012 privind externalizarea prinderilor, transportarilor si „reteritorializarii” este f rau !!!
ASPA va plati cateva SRL-uri. Cam 300 lei ia SRL-ul pe cainele prins in tara. SRL-urile din tara sunt al unor rude sau ale unor persoane corupte si violente.
Se face un contract „gras” al SRL-ului cu primaria (primesc „partea lor” si hingherul sef, si primarul).
SRL-ul prinde cainii cu pusca cu tranchilizant. Daca prinde 30 de caini intr-o zi, SRL-ul primeste de la primarie 30×300=9000 lei (adica 90 de milioane de lei vechi).
Intr-o saptamana cu 5 zile lucratoare SRL-ul ia 9000×5=45.000 lei, iar intr-o luna 45.000 x 4=180.000 lei.
Adica luna si vila, luna si vila.
In Buftea cainii se „reteritorializeaza” daca iubitorul vine intr-o comuna vecina (unde e SRL-ul), daca semneaza ca-l adopta in casa si daca plateste 500 lei.
Daca n-are bani si loc, adio cainele.
Sursele noastre arata ca sunt omorati cainii respectivi sau aruncati in padure,sa faca loc altora.
Un alt exemplu: SRL-ul lui Vanghelie (sau ONG cum ii spun unii) se pare ca primeste tot 300 lei pt. orice caine capturat.
Hingherii din sectorul 5 spun oamenilor ca ei prind cainii „ca sa-i sterilizeze” si sa-i lase. Concret, eu personal, am urechile „tandari” de reclamatiile primite de la iubitorii din sectorul 5 de cand a inceput activitatea lor: 90% dintre caini nu mai sunt reteritorializati, sunt aruncati in alte sectoare (la hotel Rin in sectorul 3), sunt omorati (politia NU a vrut sa rastoarne tomberonul plin de cadavre si le-am facut plangere penala si politistilor), sunt luati cainii sterilizati, hingherii bat iubitorii (le-au pus crosa de gat, le-au aruncat cu pietre pe masini), aduc cainii pe alte strazi decat cele luate si i-au varsat in grup de cate 10-20 intr-un loc, ca sa-i reclame lumea iar).
ASTA inseamna RETERITORIALIZARE, in mod concret la aceste SRL-uri.
Deci nu vorbim despre o reteritorializare adevarata. Cat priveste transportul, sectorul 5 foloseste…o remorca, urca cainii sus, ii tine mult si bine in remorca (cu zilele), unde fac pipi, nu primesc apa si mancare.
Totul, sub nasul ASPA si DSV, care ne-au raspuns ca e „ok”. Sa mai stiti CA NU EXISTA BAZA LEGALA PENTRU EXTERNALIZARE, din moment ce primaria are adaposturile ei, hingherii ei si masinile ei.
Cel putin, Buftea nu are adapost si nici un hingher.
ONG-urile pot cere in baza legii 52/2003 sa fie o sedinta pentru fiecare proiect.
Asociatia Cutu, cutu a facut deja pentru prima si a fost invitata la o sedinta.”
Modul în care articolul debutează, prin citarea unor declaraţii care, da, sunt patetice, şi fac trimiteri la imagini puternice („aţi decăzut din starea de OM”, „Imaginaţi-vă un câmp imens pe care sunt 200.000 de câini şi câţiva oameni care îi omoară. Aţi vrea să vă uitaţi acolo, să vedeţi imaginea asta? Aţi vrea să fiţi unul dintre cei care îi omoară?”), nu e departe de istericalele unei babe care începe să răcnească, de trezeşte tot blocul, la apariţia hingherilor. Vreau să spun că acest fel de-a prezenta problema intimidează, într-un mod neconform cu spiritul democratic, opinii diferite. Dacă ar fi aşa, în acelaşi registru, o abordare similară, venită din cealaltă tabără, ar însemna să descrie în detaliu drama unui copil mutilat de maidanezi, asociind-o cu apărătorii drepturilor animalelor. Resping astfel de abordări şi dintr-o parte, şi din cealaltă, pentru că ne îndârjesc şi ne îndepărtează de argumente şi soluţii raţionale.
Mai departe, titlul nu acoperă intenţiile pe care le anunţă; articolul vorbeşte mai degrabă despre câini, decât despre oameni. Unde sunt, de pildă, statistici cu numărul celor muşcaţi anual de maidanezi? O analiză echilibrată nu poate ignora acest aspect. Dacă ar fi să vorbim şi despre oameni, trebuie să ţină cont, cred eu, de următoarele:
1. respectarea dreptului la opinie (dacă cineva are o opinie diferită, chiar şi cea a susţinerii eutanasierii, are dreptul să şi-o exprime, iar a-i reproşa că „a decăzut din starea de OM” e un discurs de putere care se traduce prin a nu îi respecta opinia şi a-l pune într-o categorie – cea a decăzuţilor din umanitate – din care orice argument e discreditat by default; deci, cealaltă tabără ar însemnă să fie redusă la tăcere pe motiv că „a decăzut din stare de OM”, ceea ce nu e fair; procesul se poate opera şi în sens invers, după cum spuneam, adică prin asocierea susţinătorilor drepturilor animalelor cu persoanele mutilate de maidanezi – ar fi relevant, corect? în niciun caz)
2. dreptul la siguranţă (în Articolul 3 din Declaraţia drepturilor omului scrie: „Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale.”; conform Institutului de Boli Infecţioase „Prof.dr. Matei Balş” din Capitală, aproape 11.000 de persoane au fost muşcate de câini doar în Bucureşti în 2011; sunt de părere că a prezenta doar cazurile extreme ale unor persoane care au decedat după ce au fost atacate de haite de câini, înseamnă a minimaliza problema; o discuţie echilibrată trebuie să ia în calcul şi cazurile celor care au fost doar muşcaţi, de ordinul zecilor de mii în toată ţara; sau trebuie să se ajungă neapărat la morţi?);
3. dreptul la igenă (în Constituţia României, la Articolul 34, scrie: „Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.”; pentru ca acest paragraf să fie valid şi în cazul maidanezilor, trebuie dovedită ambianţă neigenică pe care o creează prezenţă câinilor comunitari; chiar şi fără consulta o evaluare ştiinţifică sănătăţii publice, ci făcând apel doar la simţul comun, ne putem întreba ce se întâmplă, de pildă, cu excrementele maidanezilor? apoi, ce se întâmplă cu câinii bolnavi care devin astfel focare de infecţii?);
4. dreptul de-a decide ce se întâmplă cu banii din bugetul de stat în privinţa maidanezilor (fiecare cetăţean, în virtutea impozitelor şi taxelor pe care le plăteşte, are dreptul să decidă ce se întâmplă cu banii din bugetul de stat; e confirmat faptul că întreţinerea a 2 câini pe zi, cu mâncare, adăpost, servicii medicale, echivalează, în linii mari, cu necesarul existenţei unui om pe zi; dacă extindem comparaţia, cu banii pentru întreţinerea a câtorva mii de maidanezi se pot face multe, ca de pildă îmbunătăţirea sistemul de învăţământ sau sănătate; poate unii cetăţenii preferă asta – e dreptul lor căci sunt banii lor);
O soluţie din partea susţinătorilor drepturilor animalelor, pe care eu o văd pertinentă, fără a apela la un „câinocid” şi pentru a rezolva realmente problema oamenilor muşcaţi (eventual mutilaţi sau omorâţi), ar fi următoarea: ONG-urile şi asociaţiile de profil să constituie nişte fonduri prin care să întrepindă ele singure acţiuni de creare a unor adăposturi, să-i strângă şi să se ocupe de întreţinerea miilor de maidanezi. Din banii celor afiliaţi acestor asociaţii, nota bene! Astfel, cine doreşte să-şi doneze o parte din salariu acestei cauze, să fie liber s-o facă în condiţii civilizate şi să nu-i oblige şi pe ceilalţi să-i împărtăşească pasiunea pentru animale sau, mai grav, să-i oblige să contribuie la întreţinerea maidanezilor. Altfel, ca s-o parafrazez pe dna Pellea, a lua şansa unui copil din categoriile defavorizate să studieze (sunt şcoli în România care stau să se dărâme) pentru a întreţine 10 maidanezi, înseamnă, într-adevăr, „o decădere din stare de OM” a societăţii.
Cu alte cuvinte, domnule Chelcea, chiar dacă „excepţionalismul uman” vi se pare plictisitor, vă întreb, vorbind despre banii publici: Ce alegem între a întreţine 10 maidanezi şi a suplimenta un loc la buget la Universitate? Ce alegem între a întreţine 10 maidanezi şi a îmbunătăţi echipamentul medical dintr-un spital? Ce alegem între a restaura şi conserva un monument în stare avansată de degradare şi a întreţine 10 maidanezi? Aici ne referim strict la banii publici, căci la acest nivel trebuie purtată discuţia. Altfel, cu banii săi personali, fiecare cetăţean e liber să facă ce doreşte: să-i doneze unei asociaţii culturale, unei origanizaţii caritabile, să-i doneze, iată, întreţinerii câinilor fără stăpân şi aşa mai departe.
@Tudor – Ati scris multe chestii si imi pare rau si sper sa nu va suparati, dar mi se par demontabile, atit ca ton, cit si ca argument.
Alea de ton sint mai simplu de demontat: vorbiti despre „istericalele unei babe care începe să răcnească, de trezeşte tot blocul, la apariţia hingherilor”, dar deplingeti lipsa de democratie in felul in care am argumentat in articol. Ori e democratie, ori vorbesc numai tinerii, la biblioteca, in soapta, si nu despre catei? „Baba isterica” are voie sa faca scandal, la fel de mult ca orice altcineva.
Invocati eterna si fascinanata alegere „ori, ori”. E un mod sarac de a formula problema, au mai fost comentarii mai jos (de la Dia de exemplu despre logica asta). Daca v-ati uita pe ce a scris Carmen Arsene in acest grupaj, ati vedea ca si cei care au o atitudine mai degraba negativa fata de ciini si cei care o au mai degraba pozitiva sint toti pacaliti de ineficienta si furtul multor primarii: primii pentru ca se lovesc de aceiasi ciini pe strada; cei din urma pentru ca desi omorirea este ilegala, pare ca, indirect, este perfect functionala in zilele noastre. Iar toti sint inselati ca sint bani publici. Asa ca as mai reflecta un pic atunci cind alegerile imi sint reduse in felul in care puneti problema. Cred ca post-ul lui Ildiko Badescu este foarte convingator; directorul de la o alta asociatie (Vier Pfoten) spunea la televizor saptamina trecuta ca o sterilizare la ei costa undeva la 20 de euro, iar la „ONG”-urile infiintate de primarii costa 400 de euro. Cine e de vina? Ciini, cei care nu empatizeaza cu animalele sau cei care le ajuta? Deci punctul dvs. 4 pica, cu tot respectul.
Pe fond: e profund gresit argumentul cu plasarea costurilor pentru „rezolvarea” problemei ciinilor fara stapin la ONG-uri si la cei carora le pasa. Daca imi permiteti o analogie – toata lumea plinge ca nu avem drumuri. Dupa logica dvs., cei care nu au masini ar trebui sa urle ca sa nu li se ia taxe pentru drumuri! Costurile trebuie suportate de iubitorii de masini! Sa plateasca importatorii si producatorii de masini, nu toti cetatenii…N-avem scoli si universitati bune? Sa plateasca doar parintii! N-avem spitale? Sa plateasca bolnavii!
La punctele 2. si 3. – hai sa continuam cu analogia cu masinile. Vad ca tocmai a fost calcata o femeie de masina in Bucuresti, e o stire acum la televizor. Dreptul la curatenie: din cite stiu rahatul de ciine nu produce cancer de plamini sau astm – poluarea de masini o face. 11000 vaccinati? Astea sint cifrele promovate de entreprenorii eutanasiei, politicienii care vad oportunitati de afaceri din moarte. Chiar si asa, in Romania nu prea exista turbare, asa ca vaccinul e cam ca aspirina in farmacologia populara.
In fine, cred ca asa cum au fost facute mici progrese in transparenta in administratie, mici corecturi in actul de guvernare, asa cred ca problema „ori, ori” va fi inlocuita de canalizarea atit a celor pro-maidanezi, cit si a celor anti-maidenzi in tragerea de mineca a felului in care primariile cheltuiesc banii publici, pentru a rezolva problema si nu pentru a invrajbi oamenii intre ei.
Peace:)
Vă salut,
Da, sunt de acord în privinţa necesităţii de mai multă transparenţă din partea primăriilor. Altfel, în această situaţie, sigur, lucrurile pot fi în defavoare tuturor: şi a câinilor, şi a muşcaţilor de câini şi a asociaţilor pentru drepturile animalelor.
Însă replica mea pornea de la punerea în discuţie a unui principiu de ansamblu, cel al relaţiei stat-cetăţean. După cum cred că bine ştiţi, există o amplă literatură în mediile intelectuale libertariene din Occident. De acolo pot fi extrase argumente, nu lipsite de temei, privind regândirea acestei relaţii dintre individ şi stat cu privire la banii publici, iar în cazul de faţă cu privire la problema câinilor comunitari.
De pildă, unele premise libertariene zic că da, poate e imoral să nu-l ajuţi pe altul prin redistribuirea banilor de la buget, dar nimeni nu te poate obliga să faci asta dacă nu vrei. Simplificând lucrurile, dacă eu trec pe lângă un cerşător de la metrou, poate e imoral să nu-i dau 1 leu; totuşi, eu decid dacă e moral sau imoral. Aşadar, nu statul stabileşte ce e moral şi ce e imoral. Vorba lui Toqueville (sau a Lordului Acton, nu mai ţin minte exact), „lege pedepseşte crima, nu păcatul”. Nu împărtăşesc întrutotul ideile libertariene, dar sunt unele domenii unde argumentele libertarienilor sunt pertinete, situaţia de faţă fiind un caz.
Revenind la exemplul cu străzile. Păi, de autostrada Bucureşti-Constanţa toţi bucureştenii au nevoie, chiar dacă nu au maşină. Din portul Constanţa, pe acea autostrada, ajung în capitală cereale, carburanţi şi alte importuri, adică o mare parte din tot ce înseamnă alimentarea populaţiei din capitală. De sistemul de învăţământ, la fel, toţi avem nevoie, chiar dacă nu avem copii, asta pentru că societatea are nevoie de specialişti. Dacă Facultatea de Medicină n-ar mai subvenţiona studiile unor viitori medici chirurgi, o parte din populaţie, potenţial oricare dintre noi, ar rămâne lipsită de asistenţă medicală.
Dacă de drumuri sau universităţi care să pregătească medici o societate nu se poate lipsi (sau, teoretic, se poate, dar ne întoarcem în comuna primitivă), câinii comunitari intră deja în sfera de preocupări doar a unei părţi din societate, pe de o parte, iar pe de altă parte, pot periclita unele activităţi, încâlnd indirect nişte drepturi, precum cel la fericire, a unor categorii de cetăţeni. Să luăm un exemplu. Dacă eu am o firmă de turism, să zicem, şi vreau să aduc turişti străini în Bucureşti, s-ar putea ca prezenţa câinilor maidanezi să-mi pericliteze afacerea. Dacă afacerea mea pică, fericirea mea şi a familiei mele va avea de suferit.
Cu alte cuvinte, statul nu mă poate constrânge să devin un iubitor de animale, aşa cum eu nu vă pot constrânge pe dvs. să deveniţi un militant pentru drepturile şopârlelor spunându-vă: „Ştiţi, aceşti bani pe care îi iau de la dvs. consider că ar trebui să slujească unei cauze mai nobile decât câinii, e vorba despre şopârle.” Atunci veţi fi îndreptăţit să mă întrebaţi: „În virtutea cărui drept decizi tu, Stat, care cauză e mai nobilă?”
Cred că există o unanimitate că investiţiile în sănătate, învăţământ, cercetare etc. sunt necesare. Altfel, cultivare unor opţiuni personale, fie că se numesc animale, ciclism, muzică, literatură etc. trebuie să se dezvolte de la sine (sau nu) prin activitatea societăţii civile; oarecum pe logica pieţei libere.
Dacă eu sunt rocker şi consider că ar trebui deschis un muzeu dedicat formaţiei Rolling Stones, pe bani publici – ar fi corect ca statul să facă asta? Din moment ce printre contribuabili se află nu doar fani ai formaţiei Rolling Stones, ci şi fani ai lui Nicolae Guţă care, în acel moment, ar fi şi ei îndreptăţiţi să clameze deschiderea unui muzeu dedicat manelelor. Poate decide Statul care e muzică bună şi care e muzică proastă? În definitiv, poate decide Statul, pentru toţi cetăţenii, ce e frumos şi ce e urât? Ce e moral şi ce e imoral? Ah, dacă în România există 100.000 de rockeri, iar fiecare e dispus să dea 100 de lei pentru un astfel de muzeu, okey, să-şi facă muzeu, nu-i împiedică nimeni.
Sunt de părere că atitudinea corectă ar fi următoare. Statul să zică: „Uite, din impozitele şi taxele pe care le iau de la tine, eu investesc banii în domenii de larg interes precum apărare, sănătate, învăţământ, infrastructură etc. Altfel, dacă tu vrei să susţii drepturile şopârlelor, n-ai decât să te asociezi cu alţii ca tine şi să învestiţi, din banii voştri personali, în asta. Sau dacă vrei să deschizi un muzeu dedicat celor de la Rolling Stones, n-ai decât să te asociezi cu alţi fani ai acestei formaţii, să puneţi mână de mână, să închiriaţi sau să cumpăraţi un spaţiu şi să deschideţi acolo un astfel de muzeu.” Pe această logică consider că trebuie pusă problema şi în cazul câinilor comunitari: „Ai o slăbiciune pentru căţei? Okey! Asociază-te cu alţii ca tine, donaţi-vă o parte din bani într-un fond comun şi îmbunăţiţi-le viaţa câinilor, nu vă împiedică nimeni să faceţi asta. Dar nu-i constrângeţi pe cei din jur să vă împărtăşească pasiunea pentru animale, ar fi un abuz.”
Dvs. aţi încheiat mesajul într-o notă conciliantă şi vă mulţumesc. Da, şi eu cred că problema se poate rezolva, dar pe alte căi. Cu totul respectul, cred că ieşirea dintr-o logică etatistă ar aduce cu sine soluţii reale şi concrete. De altfel, chiar dvs. spuneţi că nu există transparenţă la nivelul primăriilor, deci statul nu e un administrator de încredere. Atunci, de ce aşteptaţi ca soluţiile să vină de la stat? De ce nu se unesc toate asociaţiile de apărare a drepturile animalelor să rezolve, realmente, această problemă? Eu ced că în România sunt suficienţi iubitiori de animale încât, dacă fiecare ar dona numai 10 lei, s-ar face progrese considerabile în îmbunătăţirea vieţii maidanezilor. Vreţi cu adevărat să ajutaţi animalele?
Regret ca va cantonati in aceeasi eroare a celor putin dispusi sa asculte: 1. Nicio asociatie de protectie a animalelor nu propune strangerea cainilor in niste adaposturi uriase. Motivul: nu e o solutie pentru nimic, la un an dupa ce i-ai strans ai de intretinut mii de caini si strazile pline de alti caini. Asta e solutia aruncata mereu ca tinta falsa de cei care nu vor o solutie, vor doar „sa nu-i mai vada” si sa scape si de discutia cu crima, iar pe scenariul cu intretinerea cainilor in adaposturi se pot face si comparatiile spumoase cu banii luati de la gura copiilor si dati cainilor. 2. 11000 de muscaturi, dintre care o buna parte din partea unor caini cu stapan, inseamna sub 0,5% din populatia Bucurestiului. Pentru a intelege cat de grav e acest pericol public in raport cu altele, e bine sa retineti ca statisticile oficiale din SUA indica 4,5 milioane de muscaturi anual, adica 1,4% din populatia totala de acolo. http://www.cdc.gov/homeandrecreationalsafety/dog-bites/biteprevention.html 3. Nu cunosc pe nimeni care vrea sa existe la nesfarsit cainii pe strada. Sunt direct implicat si eu, in schimb, in actiunea celor care militeaza pentru cea mai ieftina si rapida (chiar daca progresiva) solutie REALA ca ei sa nu mai fie prezenti liberi pe strazi. Aceasta solutie exclude omorarea masiva. Domnul Profesor Oprescu se pare ca a inteles, pentru Bucuresti. Sa vedem. Imi cer scuze, nu vreau sa abuzez prin prezenta excesiva in dezbaterea pe subiect.
Se pare propui ca patetismul sa nu faca parte din viata noastra. Omul ar trebui sa fie un mare BRUTUS, stapanitor,inlocuitor al lui Dumnezeu daca se poate, cel cu drept de viata si de moarete asupra a tot ce misca pe pamant incepand cu vietatile si continuand cu oamenii,semenii nostri.Babe isterice,zici, adica bunicile tale sau mama ta,o data ajunse la o varsta devin BABE, iar daca Doamne fereste le-ar sensibiliza soarta vreunui animalutz in suferinta sau omorat cu buna stiinta de bipezi,sau daca ii vad pe hingheri (acesta „nobila” meserie care dupa top modele si body guarzi tinde sa fie a treia cea mai raspandita penbtru romani)ar insemna ca sunt isterice ??? Cainii NU au existat la poporul roman, au aparut abia acum de 20 de ani si multileaza asa din greseala copii abandonati de parinti pe camp, prin paduri sau imediat dupa nastere in tufisurile maternitatilor. Bravi sunt acei parinti, si tare ai naibii caini ! Cum de a rezistat poporul roman in istorie pana acum, cand a trait si cu caini si cu cai langa el si deodata nu mai are loc de ei si trebuie sa ii extermine si sa ii omoare, ca sa aplice lectia invatata de la comunisti, nimic nu e spiuritual ci totul este dsoar materialism dialectic ??? Uite unde era detinatorul adevarului absolut ??? Uite un om pentru care experimentul comunist a reusit si ne indeamna pe noi la solutii rationale , dar dupa gandirea lui ! Gandirea ta nici macar nu este rationala, pentru ca tranbsfrormata intr-o problema de matematica, trebuie sa pornesti de la niste elemente clare si anume problema se rezolva eliminand cauzele si nu efectele, iar de la o catea nesterilizata in 5 ani teoretic pot aparea 5.000 urmasi.
Statisticile pe care le ceri sunt irelevante,deoarece cetateanul ca sa nu plateasca la Matei Bals, declara ca a fost muscat de maidanez !
Dreptul la igiena este incalcat nu din cauza maidanezilor care cel mult sunt producatori de material biodegrabail pe cate il produc pe pamant sau in tufisuri ci din cauza gunoaielor aruncate peste tot pe unde nimereste romanul educat nevoie mare in frunte cu unii politicieni primii la poluat mediul alaturi de discipolii lor.
Banii tai cetatene daca nu vor merge pe ingrijit maidanezi, fii sigur ca nu vor merge pe sistemul de invatamant sau de sanatate,ci e vorba de afacerea maidanezul cu care unii politicieni si clientela lor vor sa isi umple buzunarele din maidanezi vii sau morti. Ca sa multumim si oamenii poate ar trebui sa existe posibilitatea ca maidanezii stransi de pe strazi sa fie dati la cetateni care stau la curte si sa fie sprijiniti atat ei cetatenii pentru traiul lor, dar si sa se asigure mancarea cainilor adapostitit de ei.
Din ce crezi tu ca traiesc ONGurile si de unde fonduri ??? Fondurile grase sunt redirectionate catre ONGuyrile clientelei politice, iar un ONG neclientelar nici nu apuca sa aiba accdes la foindurile care li s-ar cuveni si lor ! Credca dna Pellea nu a facut o astfel de afirmatie! „Altfel, ca s-o parafrazez pe dna Pellea, a lua şansa unui copil din categoriile defavorizate să studieze (sunt şcoli în România care stau să se dărâme) pentru a întreţine 10 maidanezi, înseamnă, într-adevăr, „o decădere din stare de OM” a societăţii.”
Dumneata vrei sa alegi intre si intre ! Eu ziuc ca nu este deales ci este de rezolvat fiecare problema. Nerezolvarea uneia sau a alege intre si intre, nu inseamna ca automat vom avea bine intr-o parte si rau in alat parte.
Problema cainilor strazii trebuie rezolvata, ori civilizat ori necivilizat, tot costa.
Ba necivilizat costa mult mai mult decat civilizat, dovada stau cei 13 milioane de Euro cheltuiti pentru eutanasierea a 150 mii de caini intre 2001 si 2008 numai in Bucuresti, iar cainii nu au dispatut de pe strazi, deoarece in locul unui caine ridicat si omorat para alti zece abandonati sau migrati !
Deci problema se pune cum vrem sa cheltuim banii pentru solutinarea problemei cainilor strazii, civilizat sau necivilizat, cunoscand totusi ca solutia necivilizata nici nu are efectul scontat, ci duce doar la risipirea banului public !!!
Calin, cred ca Dia are foarte mare dreptate! Stiu, e surprinzator ca sint de acord cu ce a scris. Ce as mai adauga in plus e ca multi care au grija de ciini, deruleaza, formal sau informal si programe de ajutorare a oamenilor nevoiasi sau a copiilor din familii defavorizate (stiu un caz concret). In mod asemanator, sint hater-i (nu ma refer la tine) care il plaseaza simbolic pe cei care au grija de ciini in preajma animalelor, nu a oamenilor. Asa ca, imi pare rau, cred ca se poate mai bine si mai simplu decit „ori oamenii, ori ciini”.
Un exemplu incidental:
Cele doua activitati ale mele de voluntariat sunt:
– ocrotirea cainilor fara stapan
– educarea copiilor institutionalizati
In articol se evoca imaginea unui cimp cu 200.000 de ciini care urmeaza sa fie ucisi. Cred ca 1 viata de om e mai importanta decit 200.000 de ciini.
Solutia de a ne scapa de ei e complexa, (eutanasiere, sterilizare, adaposturi, educarea oamenilor, etc.) dar nu vad in eutanasiere o problema morala. As vedea o problema morala in uciderea animalelor prin metode care sa le provoace suferinta.
De asemenea mi se pare mai important ca banii care ar fi alocati pentru adaposturi sa fie alocati pentru alte programe sociale destinate omanenilor. Asta e prioritatea momentului, oamenii nu ciinii.
Dear Mr. Valean,
It is very interesting to me to see how the solution you are offering is based on a quite simplistic ‘dog versus human’ (or the opposite) scheme. Indeed, it is the opinion of many people that I meet. I was wondering, however, what is the most credible way to count whether 1 human life equals the lives of 200.000 dogs (or maybe 300.000 cats, 5.000.000 parrots, etc). Moreover, I was wondering whether with ‘human’ you mean every human in Bucharest (or maybe on earth), or whether you have in mind some categories of people that would not fall under the definition (maybe there are cases, where 1 human life equals 150.000 dog lives, for example). If not, then I would also be interested in knowing whether yourself proceed to any philanthropic actions (donations, volunteer work, etc), towards these fellow humans (but not to fellow animals). On a final note, I would also be interested in knowing whether there is any particular way in which you personally demand from the state to allocate money towards these humans, and if you see any problems in how the state works in offering effective solutions both for humans and for animals. On a second final note, could you please offer a description of how you think that Bucharest will be in 20 years from the time that its canine population will be massively euthanized? Do you see any dog populations in the picture, and why? And, perhaps, on a third final note, although I am not in the position to judge anyone’s morality, could you please elaborate on your idea of euthanasia as ‘moral death’? Moral for whom, and for what reasons (besides painless, etc)? Would you also agree with other forms of violence legitimization like death penalty for humans, by the state? Or maybe criminals do not fall under your definition of ‘human’?
Thank you,
Dia.
Draga Dia,
banuiesc ca intelegi bine romaneste ca-s prea obosit sa scriu un engleza.
1. Cred ca prin Creatie, omului i-a fost dat in stapinire Pamintul cu tot ce exista pe el. Asta nu inseamna ca trebuie sa-si bata joc de el, ci ca exista o relatie de subordonare/stapinire in sensul in care animalele il servesc pe om si NU invers. Evident, asta nu inseamna ca omul este indreptatit sa se poarte cu cruzime fata de animale. Mai inseamna ca in cazul unor resurse finite sau extrem de precare, intre un animal si un om, alegi intotdeauna omul chiar daca acel animal trebuie sacrificat.
Ii multumesc lui Tudor ca a venit cu idei care-mi completeaza demersul si cu date si alte principii din Constitutia Romaniei.
2. Nu ma declar un specialist in eradicarea problemei ciinilor vagabonzi, dar intuitia si experineta de viata imi spune ca problema trebuie abordata holistic si ca trebuie coroborate mai multe solutii: eutanasiere si/sau sterilizare, adaposturi si mai ales educarea oamenilor in a fi responsabili fata de animalele de companie din dotare.
3. Sunt implicat in activitati de voluntariat in biserica din care fac parte si incerc ca prin ceea ce mi-a dat Dumnezeu sa-i ajut si pe altii.
4. NU cer statului in mod direct sa aloce bani pentru ciini vagabonzi, sunt de cealalta parte a baricadei, am dat statului sute de mii de euro sub forma de taxe si impozite de aceea as avea pretentia ca statul sa fie direct interesat de protejarea sanatatii si integritatii oamenilor chiar daca asta inseamna eradicarea ciinilor vagabonzi.
5. Nu vad cum ar arata Bucurestiul in 20 de ani pt ca nu ma preocupa acest aspect si pt ca locuiesc in Cluj. 🙂 Dar ma deranjeaza enorm cind semeni de ai mei sunt muscati de ciini vagabonzi si exista multe voci care le pling de mila animalelor. Nu vad absolut o problema de morala daca ciini ar fi omoriti printr-o metoda care sa nu le provoace suferinta si nici nu pot sa vars nici macar un sfert de lacrima pt un ciine vagabond ucis printr-o metoda care sa nu i provoace suferinta. Repet, OMUL este mai important decit animalul.
6. Nu sunt de acord cu violenta asupra oamenilor sub nicio forma in conditii normale. In caz de legitima aparare se poate folosi pentru a indeparta pericolul iminent. Nu sunt de acord nici cu pedeapsa cu moartea pentru oameni.
Sper ca acum aveti o idee mai clara despre ceea ce am vrut sa spun.
Tot ce vreau de la statul roman e sa tina cont de prioritati si sa gestioneze cu chibzuinta rerursele si asa precare pe care le are.
6.
Calin, cred ca Dia are foarte mare dreptate! Stiu, e surprinzator ca sint de acord cu ce a scris. Ce as mai adauga in plus e ca multi care au grija de ciini, deruleaza, formal sau informal si programe de ajutorare a oamenilor nevoiasi sau a copiilor din familii defavorizate (stiu un caz concret). In mod asemanator, sint hater-i (nu ma refer la tine) care il plaseaza simbolic pe cei care au grija de ciini in preajma animalelor, nu a oamenilor. Asa ca, imi pare rau, cred ca se poate mai bine si mai simplu decit „ori oamenii, ori ciini”.
Eu nu am zis ori oamenii ori ciini, am zis prima data oamenii si apoi, daca ai cu ce, ciinii. E o chestiune de prioritati tinind cont ca resursele sunt finite.
Si cainele are viata, nu doar omul. Toate au prioritate, iar faptul ca se omoara cainii nu inseamna ca se rezolva problema si ca dispare definitiv. Omorarea cainilor doar ofera satisfactie de sange si modele de violenta care mai devreme sau mai tarziu se rasfrang din partea oamenilor asupra oamenilor si copiilor in primul rand. Violenta asupra animalelor este pur si simplu violenta asupra vietii.
Intre 2001-2008 s-au omorat milioane de caini si s-au cheltuit zeci de milioane de caini , bani ajunsi in buzunarele unora clientela a politicienilor. Problema se pune ca trebuie actionat la CAUZE si NU LA EFECTE, deoarece este stiintific demonstrat ca de la o catea nesterilizata, in 5 ani teoretic pot aparea 5000 urmasi, dar autoritatilor le-a convenit sa aiba de 5000 ori mai multi caini de omorat, aspect generator de bani necontrolabili buni de subtilizat din bugetul de stat prin tertipuri, inclusiv prin manipularea populatiei ignorante.
De ce crezi tu Calin Valean urmatoarele:
„De asemenea mi se pare mai important ca banii care ar fi alocati pentru adaposturi sa fie alocati pentru alte programe sociale destinate oamenilor. ” ???
Daca nu se aloca bani pentru solutionarea civilizata a cainilor strazii nu cumva crezi ca sealoca pentru programe sociale destinate oamenilor ???
Sau nu cumva crezi ca eutanasierea sau omorarea cainilor nu costa sau este ieftina ??? Ba dimpotriva este mult mai scumpa decat solutionarea civilizata, pentru ca intentia autoritatilor cu omoratul si eutanasierea pare-se ca nu este sa ne scape de caini ci sa subtilizez bani fara numar de la bugetul de stat , bani despre care sa nu ii intrebe nimeni, pentru ca ei declara ca o fac pentru binele oamenilor.
La Londra umbla vulpile libere (cu toate normele de sanatate veterinara luate), iar romanul este atat de neevoluat incat se crede inapoiat cu o suta de ani , cand nu erau cunoscute masuri de prevenire a rabiei nici la animalele salbatice, nici la cele domestice si atunci se cunostea o singura masura de a scapa de consecintele virusului rabiei.
Dar oare in ziua de azi mai este permisa lipsa preventiei si a solutionarii civilizate sau lipsa evolutiei gandirii romanilor ???
Ildiko, i am raspuns lui Dia mai amplu.
@Titus: Este interesant ce spuneti si cred ca aveti dreptate in mare parte si, desi, nu va impartasesc ingrijorarile, le respect si mi se par total legitime. In general „execeptionalismul uman” – ca putem face orice cu natura si speciile animale – mi se pare destul de plictisitor, e ca atunci cind batausul scolii il smiminteste in bataie looser-ul scolii. Cred ca lucrurile ce tin de comportamentul ciinilor, structura lor mentala si comportamentala etc sint lucruri mai complexe, pe care nu le stapinesc nici, dar desigur ca sint scrise enorm de multe chestii. Merci de feedback.
@Ciprian. Am sa am grija ce maninc de Paste:) Poate mai lasam carneturile cu ocazia asta (vedeti articolul lui Liviu Gaita din acest numar) si, de fapt, cu mai multe ocazii. Iar despre statistici, da, mi-ar placea sa vad o astfel de analiza, pina acum am vazut multe hate-speech-uri.
Ma bucur ca cineva vorbeste despre catei si ei este niste suflete…
Sunt catei sau sunt vaci? Poate boi? Cateii sunt sfinti? Mai bine spus, sunt vacile sfinte ale Bucurestiului!!! Domnule antropolog, vad ca folositi numere, dar se pare ca nu le folositi pe acelea care ar putea descrie problema/problemele. Poate incercati, pe viitor, sa faceti o analiza asupra costurilor financiare/spatiu/siguranta/etc si sa incercati sa lasati propaganda si sensibilizarea opiniei publice. Ah, si sper ca nu sunteti vegetarian … ca doar de Paste mancati drob, aveti grija, va rog sa verificati, ca mielul sa nu aiba colti …
Costurile apar in orice situatie si daca se rezolva problema civilizat si daca seabordeaza necivilizat, ba abordarea necivilizata duce doar la risipirea banului public si nicidecum la solutionare (exemplu, perioada 2001-2008 cand s-a eutanasiat/omorat scump si degeaba)!
Impresia mea – doar o impresie – este ca abordarea dintr-o perspectiva morala a intentiei de a ucide cainii comunitari este o abordare gresita, nu prin natura ei (caci o latura morala nu poate fi exclusa din discutie), ci prin natura solutiilor pe care le propune. Ca sa parafrazez o binecunoscuta intrebare, ma bazez pe dezbaterea – aproape confruntarea – fara de sfasit de aproape 23 de ani incoace.
Cred ca cei mai multi dintre cei care sunt „pentru” uciderea cainilor strazii nu ar putea face cu mana lor acest lucru. Totdeauna vor sa o faca altii si cel mai sigur „primaria”, adica nu o persoana ci o institutie cat se poate de depersonalizata. Ma intreb daca intentia de a ucide cainii este chiar asa ceva, sau este o forma exprimata a ceva ce nu se poate exprima foarte usor.
In opinia mea, mai degraba ar fi vorba de dorinta de a nu mai exista aceasta problema a cainilor stazii si exasperarea celor mai multi ca problema nu se rezolva, ci se acutizeaza. Pur si simplu, asa-zisi „ucigasi” de caini ar vrea ca acestia sa dispara din peisajul citadin, sa nu-i mai intalneasca. Nu cred ca sunt prea multi cei care ar vrea la modul serios ca acesti caini sa moara de-adevaratelea. Practic, daca toti cainii stazii ar fi omorati, problema ar disparea. Cred ca aici este sursa acestei intentii ucigase, simplitatea logica a solutiei totale si usurinta cu care poate fi ea exprimata.
Apoi, sa nu ne amagim, cainii stazii nu (mai) sunt animale domestice. Si nu individul canin este cel care pune probleme, ci haitele. Pentru cine are rabdare sa studieze haitele de caini citadini va gasi surprinzatoare asemanari cu comportamentul suporterilor de fotbal sau al gastilor de cartier. Problema este ca pe acestia din urma stii unde sa-i gasesti si pe unde sa te feresti de prezenta lor (nu ma voi duce in galeria Rapidului daca tin cu Steaua, ba mai sigur e ca nu ma voi duce deloc indiferent cu cine tin, chiar si cu Rapidul), in timp ce haitele de caini sunt mai peste tot si ce-i mai grav in drumul spre casa sau spre scoala al copiilor.
Si pentru ca am adus aminte de copii, nu cred ca exista parinte care sa nu devina extrem de nervos atunci cand copilul sau de 2-3 ani care se joaca in parculetul din fata blocului la groapa de nisip se umple pe maini de excremente canine, pe care, eventual, ca orice copil mic, le va duce la gura. Crede-ma, puiul de om este pentru om incomensurabil mai valoros decat orice caine. Atat de mare este distanta, incat in reprezentarea mentala a parintelui cainele este ca si mort (si primarul totodata). De ce hotaraste parintele ca excrementul acela este de caine si nu de pisica? De unde stie ca este de caine comunitar si nu facut de cainele cuiva – sa zicem – neatent, nu stiu. Poate pentru ca este mult mai usopr sa dai vina pe ceea ce vezi, iar prezenta cainilor comunitari este departe de a fi… invizibila.
In sfarsit, eu nu as spune ca incercam sa omoram problemele in loc sa le rezolvam. E mai degraba o reactie la faptul ca problemele ajung sa ne omoare pe noi tocmai pentru nimeni nu se inghesuie sa le rezolve (ai aratat asta in articol foarte bine). Indiferent de ceea ce spun statisticile (desi un singur om omorat de caini ai strazii este deja mult prea mult), omul – spre deosebire de caine – este capabil sa reactioneze anticipativ si la pericole potentiale, reale sau doar inchipuite, tocmai pentru ca avem aceasta abilitate de a crea imagini inca neexistente din amintirea unor fapte petrecute. Practic, asa am ajuns sa ne construim orasele – intai pe macheta, ca imagine a unor lucruri posibile si la inceput doar inchipuite – iar orasele noastre sunt acum pline de caini comunitari, animale care nu au participat cu nimic la construirea acestor locuri unde noi oamenii am considerat potrivit sa vietuim. Cainii nu sunt prezenti pe machete sau in schitele arhitectilor. Aparitia lor abia „dupa” schimba si de cele mai multe ori strica proiectul.
Toate cele bune.