pentru Răzvan
Iată patria mea.
Iată o națiune romanțioasă ca o fată bătrână.
Iată grânele ei, iată uzinele înfloritoare, iată-i aeroporturile și turnurile de control,
iată dealurile, izvoarele, munții, iată locuințele oamenilor
și iată-i pe oameni în locuințele lor, veseli și încrezători în destinul lor.
Iată o țară ca un glob de sticlă în care au încăput toate acestea.
Dacă ai scutura globul, ai vedea imaginea răsturnându-se, caii
căzând de pe dealuri cu capul în jos, turlele sclipitoare înfigându-se în pământ.
Țara aceasta este o țară pe dos?
Cel care a spus asta va fi aspru pedepsit.
Țara aceasta pe care glandele o trădează atât de des.
Fie. Voi spune că îi aparțin și voi închide ochii.
Iată patria. Iată idealurile. Iată oamenii cu foarfecele lor de tuns iarba.
Cu roboții de bucătărie. Cu dezordinea și cu platfusul.
„Vă dați seama ce bine ne-am fi descurcat dacă am fi fost să spunem greci.”
În țara aceasta s-au inventat multe lucruri frumoase.
În țara aceasta s-au inventat două-trei lucruri utile.
În țara aceasta s-au inventat mereu scuze.
În țara aceasta ești pus adesea în situații fără ieșire.
Când mi se întâmplă, mă forțez să spun o glumă, fac un număr de jonglerie.
Credeți că ajută la ceva?
Iată o țară cu memoria vraiște ca a unui poet.
Iată pisica poetului.
În obiectiv intră lucruri la care nu te-ai aștepta, peisajul se modifică
la cea mai mică intervenție.
Țara aceasta a așteptat mereu să intervină cineva.
Țara aceasta a crezut că, dar realitatea a contrazis-o.
„Țara asta nu se va lecui niciodată”, mi-l amintesc spunând pe bunicul.
Sunt sigur că se baza pe ceva.
Iubesc țara aceasta și îmi iubesc limba maternă, iubesc acest accent
ce predispune la crize existențiale.
Iubesc țara aceasta cu melancolia ei, cu capul băgat în pământ,
țara aceasta unde apele-s repezi și fiarele nu se încruntă niciodată la oameni.
A fost o vreme în care aș fi vrut să scriu versuri direct pe timpan.
Aș fi primit bucuros titlul de cetățean de onoare al orașului Urlați.
Acum știu cât e de important să deosebești lucrurile folositoare
de cele nefolositoare.
Dacă ai un steag al tău, poți cel puțin să-l fâlfâi.
Cineva îmi vorbea despre voluptatea de a pierde bătăliile importante.
Țara aceasta are tot felul de voluptăți.
Țara aceasta își expune ciotul, se mândrește cu el, ți-l bagă în ochi.
Îngerași de ghips roz ciobiți, aramă coclită.
Se simte în aer apropierea furtunii.
Ar trebui să strângem scaunele de răchită de pe terasă.
De pe terasă nu se văd munții și nu se aude marea,
doar gardul culcat de vânt, câinii rezemați de o baracă muncitorească,
foșnetul de răchită subțire al patriei mele………………………………………..
blogul lui claudiu komartin este accesibil aici
