Nomenclatura ca societate secreta: Elemente de etnografie politica.

Au aparut de-acum numeroase cronici ale volumului “Lumea secreta a nomenclaturii”. Ma bucur sa public mai jos un fragment din analiza propusa de filosoful politic Catalin Avramescu intr-un editorial din „Bursa”. Cu Catalin am purtat, de-a lungul anilor, intense discutii despre cultura politica a comunismului in genere, a celui romanesc in particular.

Profesorul Avramescu surprinde in acest articol impenetrabilitatea sistematic construita a structurilor de putere si de comunicare din regimurile comuniste. Biografiile reale ale nomenclaturii constituiau secrete de stat, relatiile de familie si de prietenie din acel univers erau invelite in limbajele totalitare. Stela Moghioros ii spunea sotului ei “Tovarase”. Cand una din fetele lui Leonte Rautu l-a intrebat pe tatal ei daca Petre Blajovici, recent promovat de Ceausescu ca vice-presedinte al Consiliului de Ministri, era inteligent, ideologul partidului a raspuns laconic: “Este un tovaras bun”. Nomenclatura si-a creat limbaje, semnale, coduri ezoterice, menite sa ascunda, sa camufleze si sa converteasca realitatea intr-o supra-realitate, inradacinata in ideologie.

Rumoarea se substituia informatiei, iar dosarele de cadre erau ascunse cu maniacala gelozie in seifurile sectiilor specializate ale CC-ului. “Cadrele decid totul”, spunea Stalin. Informatiile despre cadre, evident, devin elemente decisive in perpetua lupta pentru putere din sectele comuniste. Chestiunea „Cine a fost casatorit cu cine?” se transforma in revelator biografic si indicator politic. Inainte de a se fi casatorit cu Ella (stenografa Biroului Politic in anii 50), ilegalistul Radu Manescu (un timp ministru adjunct la Finante) a fost sotul Floricai Munzer, ulterior Florica Bodnaras. Prima sotie a lui Rautu a devenit apoi sotia lui Foris. Ana Grossmann a fost mai intai sotia lui Sorin Toma, apoi a lui Constantin Parvulescu, apoi a lui Gheorghe Pintilie, zis Pantiusa. Istoria comunismului din Romania o retine sub numele de Ana Toma.

Istorica franceza Annie Kriegel (1926-1995), candva militanta comunista ea insasi, a scris o carte importanta despre PCF cu subtitlul eseu de etnografie politica. Cartea mea despre lumea secreta a nomenclaturii se doreste o invitatie in aceasta directie:

“Îmi amintesc că era o vreme în care ziarele şi revistele publicau asememea clasamente, iar publicul chiar era atent. Acum, mai puţin. Însă asta nu mă împiedică să speculez. Sigur, plecat fiind din ţară, eu nu am acces la tot ce publică editurile din România. Încă nu am citit, spre exemplu, “Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste”, a lui Andrei Pleşu, care a fost deja, din câte înţeleg, declarată cartea anului de către Uniunea Scriitorilor. Nu am citit nici cartea lui Lucia Boia, “De ce este România altfel?”. Îmi recunosc limitele. Aşa încât voi spune doar atât: pentru mine, cartea anului 2012 a fost “Lumea secretă a nomenclaturii. Amintiri, dezvăluiri, portrete”, a lui Vladimir Tismăneanu.

Motivul este simplu: cartea lui Tismăneanu este mai mult decât o biografie a elitei din cartierul Primăverii. Este o lucrare ce ne pune în faţa unei întrebări fundamentale pentru relaţia dintre Cetăţean şi Stat – Poate exista un regim legitim în condiţiile în care cetăţenii nu ştiu cine sunt cei care îi guvernează?”

http://m.bursa.ro/s=editorial&articol=196246.html

2 Comentarii

  1. Sunt de acord, domnule profesor, ca pastrarea „la secret” a dosarelor corifeilor de partid s-a facut din ratiuni pragmatice. Nu era permis oricui sa stie performantele scolare ale cuplului Ceausescu sau titlul de caftangiu al lui Dej. Pe de alta parte, daca toata lumea ar fi stiut aceste lucruri atunci personajul nu mai putea fi santajat si deci obligat sa fie obedient partidului. Cred insa ca in cazul dictatorilor secretul biografic are si o conotatie cu caracter mistic ce ne indica elementul religios secular. De exemplu, mistificarea datei si locul precis al nasterii dictatorului creaza in mentalul colectiv ideea unui personaj mesianic. Este cazul dinastiei Nord Coreene unde atat in cazul lui Kim Ir-sen dar si a fiului Kim Jong-il s-au creat adevarate mituri privind nasterea si moartea acestora. Imi aduc aminte ca la un moment dat am citit un comunicat oficial al partidului in care era descris „miracolul” petrecut la moartea lui Kim Ir-sen cum un stol de cocori (pasare cu conotatii divine in Asia) a coborat pentru a-l lua in ceruri pe „marele parinte coreean” insa plansetul de jale al poporului a speriat cocorii si astfel conducatorul iubit a ramas pentru eternitate printre coreeeni.

  2. Poate exista un regim legitim în condiţiile în care cetăţenii nu ştiu cine sunt cei care îi guvernează?
    O intrebare buna la care trebuie sa gasim chiar in prezentul politic un raspuns si o solutie pentru ca romanii sa-si cunoasca mai bine alesii!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *