Mihai Mateiu despre situaţia revoltătoare de la „Tribuna” din Cluj

Mihai Mateiu, unul dintre cei mai bine primiţi prozatori tineri, despre care Attila Bartis scrie că posedă „acoperirea în aur a literaturii” şi comparat de Marius Chivu cu Wells Tower (revelaţia recentă a prozei scurte americane), mi-a trimis pentru LaPunkt un text de atitudine privitor la situaţia intolerabilă de la Tribuna din Cluj (despre care am scris şi eu aici).

La ora la care scriu s-au strâns deja 422 de semnături pe petiţia celor revoltaţi de virulenţa atacurilor lui Mircea Arman la adresa unora dintre cei mai respectaţi intelectuali contemporani. Cine doreşte, poate să semneze aici.

Iată, aşadar, textul lui Mihai Mateiu.

 

„Sunt lucruri personale care mă leagă de Tribuna din Cluj: primele povestiri publicate acolo, colaborarea de câţiva ani cu recenzii de carte, programul de traduceri reciproce dintre ea şi Helikon, clubul de lectură născut în redacţie (ulterior Nepotu’ lui Thoreau), prietenia cu Ştefan Manasia, după mine unul dintre cei mai dăruiţi poeţi tineri pe care-i avem. Dincolo de asta, Tribuna e revista care în ultimii 10 ani a publicat constant literatură nouă bună (şi nu doar clujeană), în care s-au recenzat apariţiile notabile, s-au publicat opinii, dezbateri, interviuri sau polemici interesante – toate astea au fost meritele redactorilor! A fost şi mult balast (articole neinteresante, lucruri care „trebuiau” să intre în revistă), imaginea prăfuită şi distribuţia slabă, refuzul romantic de-a se adapta vremii şi pieţei. „Cultura nu trebuie să se vândă! Dacă o face, e prostituţie!” – idei ciudate din punctul meu de vedere, cu atât mai mult cu cât veneau din partea unor tineri.

Ce se întâmplă acum cu revista e încă o siluire a culturii în văzul lumii. Haideţi să nu mai pomenim, de dragul decenţei, simulacrul de concurs pentru ocuparea postului de redactor-şef – a ajuns şi la Tribiuna valul schimbării pe linie de partid, asta e tot. Din păcate, nici în cadrul „puterii” nu s-a făcut un concurs, o minimă încercare de-a găsi omul potrivit. Viziunea culturală, competenţa managerială sau caracterul n-au fost criterii. S-a calculat doar cine trebuie recompensat, cine merită osul şi ce beneficii poate aduce. Aşa s-a ales Tribuna cu Mircea Arman la microfon.

(Orice intelectual din ţara asta s-a convins ce-i poate pielea după prima glăsuire – o resuscitare viguroasă a propagandei lătrătoare de partid, lipsită de substanţă, de logică şi de umanitate. Şi o singură contestare a fost de ajuns ca să-i dezlănţuie, furibunde, frustrarea intelectuală şi ura de clasă.)

Cum e posibil să se mai întâmple aşa ceva? Cât vor mai continua aceste practici? Atâta timp cât oamenii le vor permite. Atâta timp cât nu le vor refuza, condamnându-le public şi nu vor protesta împotriva lor, mergând pe cale legală până în pânzele albe. Atâta timp cât se vor resemna, convinşi că „oricum nu se poate face nimic”. Cât comoditatea va avea câştig de cauză în faţa lungului, stresantului şi incertului demers de a produce o schimbare.

Atitudinea redacţiei Tribunei e ilustrativă: nicio reacţie. Nici o delimitare de ideologia găunoasă a noului şef, niciun protest faţă de atitudinea lui, nici măcar semnături pe petiţia iniţiată de alţii (o petiţie altfel slabă şi patetică, pornită din atingerea unor oameni şi nu a unor principii, care reclamă nişte scuze formale şi nu o schimbare reală). O atitudine bazată pe presupuneri aberante, născute din frică. Că schimbarea e imposibilă se poate clama abia după încercări repetate şi lipsite de succes. Se poate intra în grevă, se poate picheta redacţia, se poate merge în audienţă la consiliul judeţean, primărie, partide şi ministere. Orice asemenea acţiune s-ar bucura de susţinerea necondiţionată a intelectualilor români şi de o largă reflectare în presă. Atenţia mediei ar putea creşte şansele de reuşită ale demersului sau, cel puţin, ar face mai greu de demis în masă protestatarii. Pentru că e şi această teamă exagerată a pierderii jobului, a „siguranţei zilei de mâine”, a „pâinii copiilor”. Toţi oamenii de pe lumea asta au nevoie de casă şi masă, dar nu e normal ca pentru asta să te calce alţii în picioare. Eşti plătit pentru munca ta, pentru competenţele şi performanţele tale şi, dacă ai aşa ceva, vei găsi oricând ceva de lucru. Tăcând acum, tot ce „salvează” angajaţii Tribunei sunt nişte slujbe care vor deveni rapid de nesuportat, chinuitoare. Slujbe la care, mai devreme sau mai târziu, în funcţie de rezistenţa fiecăruia, vor renunţa de bunăvoie – protestele singulare de atunci nu vor avea însă niciun ecou, va fi prea târziu.

Aştept cu pumnii strânşi ca tribuniştii să ia atitudine. Revista le aparţine în mult mai mare măsură decât lui Mircea Arman.”

Tags:

5 Comentarii

  1. Să nu fie lista de semnături un foc de paie, propun, după cum ne vine rândul, în funcție de ordinea semnăturilor, să/i trimitem domnului Uioreanu, seful CJ Cluj, câte o scrisoare de protest, de ce vreți, patrusute și ceva de expeditori,zilnic câte o scrisoare, doar de Paști și Crăciun, pauză. Într/adevăr, oameni cu voință, coerenți.

  2. Nu ştiu prea bine dacă Mihai Mateiu cere sau nu prea mult tribuniştilor.
    Ce ştiu sigur e că o asemenea chemare la revoltă e posibilă numai sub un regim autoritarist/dictatorial.
    Ceea ce spune totul despre ce a făcut Mircea Arman la „Tribuna”. Şi încă într-un timp record.
    Cei de la CJ Cluj, dacă mai au o urmă de luciditate, trebuie să facă totul pentru ca un asemenea personaj ridicol & imund să plece cât mai curând.

  3. Aşa este controlată societatea noastră că, dacă o lună nu ai salar, te-ai dus pe copcă.Nu zic de asta. Zic aşa. Ai fost în situaţia asta? Dacă ai fost, poţi să dai consiliere. Să nu uităm . Suntem de aceeaşi parte a baricadei. Revistă a consiluiului judeţean, trebuie să fii politician deştept, să stai pe margine doar cu finanţarea şi cu titlul de glorie că ai susţinut Tribuna. N-ai făcut-o, bate vânt de nostalgie dinspre Alin Tişe. Cât despre redactori, cu toţii, îndrăznesc să zic, sunt prietenii mei. Deocamdată este momentul derutei. Specialişti în calcularea unei rachete ce trebuie să ajungă pe Lună, le-au venit ca şef, un sergent de pe un camion cu katiuşe.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *