Gânduri despre tranziţie… înainte să se oprească televizorul!

Să nu credeţi că mai este ceva pe lumea asta care să fie chiar ceea ce pare! Mereu mai există un înţeles, o intenţie ascunsă sau măcar o insinuare. Zău că este cineva în spatele tuturor: un master of puppets care ordonează și în același timp încâlcește totul. Trebuie numai să vezi! Şi pentru asta, cei mai mulţi dau drumul la televizor.

Mai devreme sau mai târziu poate că toate astea se vor termina. De când ne-am născut, împărţim cu toţii o continuă perioadă de tranziţie. J. L. Borges spunea într-unul din interviurile pe care le-a dat că, de fapt, toate epocile sunt de tranziţie. Tind să-i dau dreptate. E foarte posibil ca istoria să se fi oprit într-o clipă nesfârșită de tranziţie, dar care, paradoxal, se învârte în cerc.

Şi mai interesant, discursul despre tranziţie este o lamentaţie continuă. Cu toţii vrem să ajungem undeva, numai că nu reușim, datorită tranzitoriului. Vedem asta zilnic la televizor: liderii politici cu preocupările și ambiţiile lor, vedetele de tot felul care sfidează tristeţea, necazurile chiar şi trecerea timpului, analiștii care își dau savant cu părerea despre tot și despre toate, participarea echipelor românești de fotbal în primăvara europeană – dar care, din pacate, din nou se va încheia iarna – și vremea neobișnuit de rece, ploioasă sau caldă pentru această perioadă a anului. Aș mai putea continua enumerarea, dar şi aşa noi tot avem o rezervă semnificativă de optimism cu care înfruntăm tranzitoriul contemporan.

Mă tot întreb ce s-ar întâmpla dacă într-o bună zi toate televizoarele s-ar opri. Să nu mai apară nimic pe sticlă, plasmă sau LCD, iar depanatorii să se uite neputincioși la obiectul meseriei lor. Eu sunt convins că lumea ar supravieţui urgiei. Dincolo de sentimentul apocaliptic de moment, am descoperi că lumea în care trăim este mai mare, mai diversă și mai colorată.

Întrebarea care ar trebui să ne frământe acum este dacă putem oare schimba sensul condiţiei tranzitorii în care trăim?