În cele din urmă fiecare frază a literaturii se înscrie în zarea de imprecizie a morţii: cuvintele care se aştern pe ecranele tremurătoare sunt semnele ce se pierd în acest spaţiu de pauze şi de şoapte al absenţei despre care putem doar scrie, ca despre o presimţire a trecerii. Căci […]
Nostalgia este cel din urmă cer pe care îl poate zări literatura: dincolo de cuvintele şi de pauzele textului se află doar acest orizont pe care îl putem numi destin. Iar drumul spre destin este însăşi cărarea nostalgiei, de vreme ce, în cele din urmă, ne este dat să ajungem […]
„Cu excepţia câtorva pagini care mi-au lăsat cicatrice adânci şi urâte pe piele, n-am scris niciodată din toate puterile mele, fiindcă am vrut să supravieţuiesc, să am o viaţă. Mi-am protejat corpul şi mintea de mine însumi, aşa cum şerpii au ţesuturi de protecţie la interiorul pungilor cu venin. Vârfurile […]
Motto: ,, E minunea minunilor că sunt ceea ce trebuie să fiu : cea mai tainică bâlbâială a lumii”- Matei Călinescu Volumul de poeme ,, Înainte de sfârșit e totdeauna prea devreme” a apărut în anul 2023 la editura Humanitas. Textele sunt selectate din volumele ,,Semn”(1968); ,, Versuri “( 1970); […]
Îndepărtatul an 1919 este cel al renaşterii lui Vladimir Nabokov: despărţirea de Rusia este clipa în care toate certutudinile unei vieţi încetează să mai existe. De acum înainte, până la moarte, Nabokov va fi un exilat, iar patria sa pierdută va luci doar în palatul de cleştar al ficţiunilor sale. […]
Există inși foarte siguri pe golul din ei. Printre oameni care doar mimează cultura (unii cu patalama de cititori avizați) „dă bine” să strâmbi din nas când vine vorba de orice carte care are o temă religioasă, fie ea roman, eseu sau volum de poezie. Spui din start că nu […]
Utilizând o metaforă sportivă, aş spune că un prozator precum Corin Braga, nelipsit de prolificitate, este un scouter de vise. Exact asta face şi în Acedia: jurnal de vise (Polirom, 2014), unde înscenează chiar un soi de manifest oniric personal, o artă poetică plămădită dintr-o tensiune permanentă, iscată între impulsul […]
Literatura nu le poate oferi nimic celor însetaţi de adevărurile absolute ale mântuirii. Literatura nu poate fi calea de salvare pentru cei ce freamătă cu gândul la un timp al perfecţiunii lumii: ambiguitatea textului este la antipodul căutării lor exaltate. Iar Cehov este unul dintre cei care ilustrează această condiţie […]
Nimic nu este mai teribil şi mai atroce decât mumificarea unui scriitor. În clipa în care arta este castrată, iar filistinismul se înstăpâneşte, suveran, nuanţele, melancolia şi subtilitatea sunt înlocuite de tropăitul cazon al propagandei. Din acel moment, scriitorul este doar statuia la care se închină, maşinal, şirurile de automate […]
„Mai dureros în ce mă priveşte ai nimerit-o cu aversiunea ta faţă de scrisul meu şi faţă de ceea ce, fără ca tu s-o ştii, avea legătură cu el. Aici am reuşit într-adevăr să mă desprind, într-o măsură ceva mai mare şi folosind doar propriile mele forţe, de tine. (…) […]
