Ce aveți cu ei ???

….i-am putea întreba pe unii. Horatius atrăgea atenția că, atunci când vrei să te manifești critic la adresa altuia, e bine să te verifici întâi pe tine însuți (în manieră socratică), adică să te (re)cunoști spre a avea certitudinea că nu tu ești, în primul rând, ridicol. Puțini cunosc regula, dar și mai puțini îi dau curs. 

Un post de televiziune autohton (cel puțin după rostire), promotor al unei severe analize periodice la adresa stâlcitorilor vocabulelor românești, dar puțin atent la propriile inepții, anunțase la un moment dat că nomenclatorul meseriilor din România ar fi anacronic în general, sau oricum pe ici pe acolo pentru că ar nominaliza „ocupații care în România nu mai există  din secolul al XIX-lea , precum haham, muftiu, muezin, sobar”. Asupra nivelului (sub)cultural al televiziunilor  nu revin, mai ales că stă cert sub semnul rezilienței, termen pe care l-am mai explicat și care înseamnă dare înapoi. 

Totuși să lămurim lucrurile, nu atât pentru teleaști cât pentru privitorii la ecran. Haham (pătruns la noi, pare-se, din turcă) îl desemnează pe  cel însărcinat cu sacrificarea rituală a viețuitoarelor admise pentru consum de religia mozaică (în principal vite – dintre patrupede, gâște – dintre înaripate). Cert trebuie să mai activeze vreunul în vreo zonă a Țării, după cum până în preajma lui 1989 în Timișoara era prezent un haham, pitoresc și respectabil, avându-și „centrul de activitate” la abatorul ritual din Lugoj. 

Muftiul (termenul dar și funcția) își face datoria și azi în România, un muftiat existând la Constanța, firesc de vreme ce avem credincioși musulmani. Muezinii există așijderi, doar chemarea lor nu e întotdeauna directă, adesea fiind înlocuită cu banda magnetică trecută prin amplificator.

În fine, dar nu la urmă, mai aproape de noi și sobarii mai viețuiesc prin țară, căci nu toți românii sunt tributari eolienelor sau panourilor bătute de soare; unii preferă (de voie sau mai ales de nevoie) focul din soba care când crapă, când fumegă… 

Presupunând că amintiții termeni ar fi arhaisme, după opinia mediatică, nu văd cu ce ar deranja de vreme ce plocon, ciubuc, șpagă, hain și altele, deși vechi își păstrează profunda actualitate națională augmentându-și seculara opulență (semantică). Dacă Shakespeare sugera că otrava turnată în ureche are efectul cel mai sigur, parafrazându-l, sugerez la rândul meu că eficiența supremă a prostiei e (și) consecința îmbinării auditivului cu vizualul, în absența unei  minime culturi. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *