Jack Gilbert
Singur
Nu m-am gândit niciodată că Michiko va reveni
după ce a murit. Dar dacă ar fi venit
ar fi fost o doamnă într-o rochie albă, lungă.
Este ciudat că s-a întors
ca dalmațianul cuiva. Aproape în fiecare săptămână
îl intâlnesc pe
bărbatul care o plimbă în lesă.
El mă salută cu bună dimineața
iar eu mă aplec să o calmez. Odată
mi-a spus că ea nu mai reacționează așa
cu alți oameni. Uneori, când trec pe lângă
gazonul lor o văd legată în lesă. Dacă nu e nimeni
în jur, mă așez pe iarbă. Când,
în cele din urmă tace, își pune capul în poala mea
și ne uităm unul în ochii altuia, în timp ce eu îi șoptesc
în urechile moi. Nu-i pasă de niciun secret.
Îi place cel mai mult când
o ating pe creștet și îi povestesc
fleacuri despre zilele mele și despre prietenii noștri.
Asta o face fericită așa cum întotdeauna o făcea.
Jack Gilbert (1925-2012) poet marcant al poeziei americane contemporane, născut în Pittsburgh, Pennsylvania, autor a cinci volume de poezie, câștigător al prestigiosului premiu literar Yale Younger Poets Prize în 1962 pentru “Views of Jeopardy”. A mai câștigat, printre alte premii pentru poezie, premiul Stanley Kunitz, și a fost bursier al fundației Guggenheim. Gilbert, un poet cu totul aparte în peisajul literar american, nu a căutat să fie în lumina reflectoarelor, s-a retras în Europa, unde a locuit mai bine de 20 de ani. Gilbert a fost, temporar, profesor la Universitatea Knoxville, Tennessee, studenții lui mărturisind că a fost cel mai extraordinar profesor pe care l-au avut.
Jack Gilbert
Alone
I never thought Michiko would come back
after she died. But if she did, I knew
it would be as a lady in a long white dress.
It is strange that she has returned
as somebody’s dalmatian. I meet
the man walking her on a leash
almost every week. He says good morning
and I stoop down to calm her. He said
once that she was never like that with
other people. Sometimes she is tethered
on their lawn when I go by. If nobody
is around, I sit on the grass. When she
finally quiets, she puts her head in my lap
and we watch each other’s eyes as I whisper
in her soft ears. She cares nothing about
the mystery. She likes it best when
I touch her head and tell her small
things about my days and our friends.
That makes her happy the way it always did.
