Un oraş de provincie este asemeni unui palimpsest: vârstele timpului sunt gravate în casele şi străzile sale , ca nişte fraze pe care doar atingerea visului le mai poate trezi, prefăcându-le în desenele de fum pe care ochiul de copil le zăreşte, înseninat, în dimineaţa timpurie de iarnă.
Un oraş de provincie este o gară aromată de melancolie, din care generaţii de copii, părinţi şi bunici se îndreaptă spre largul nostalgic al Bucureştiului, doar spre a se reîntoarce pe acel peron unde umbrele celor ce au fost îi aşteaptă, răbdătoare,una cu vântul ce colindă, graţios, una cu cerul ce se încarcă de splendoarea crepusculară a morţii blânde ce se coboară din cer, ca o ploaie intensă de amurg.
Un oraş de provincie este o anticameră a reveriei, un domeniu în care graniţa de carne şi de regret a vieţii trecătoare lasă loc cortinei de vis împinsă de boarea spectrelor, elegie citită în tihna unei amieze de toamnă, în vecinătatea grădinii copleşite de tăcerea în care se adună toate cuvintele nespuse .
Un oraş de provincie este partitura graţioasă a unui simbolist minor, poemul în care rimele dorm, cuminţi, alinate de soarele ce trece din zi către noapte, fără ca durerea pierderii şi a despărţirii să îi mai poată încerca pe cei ce privesc un firmament al iubirii.
Un oraş de provincie este culoarul de parfum şi de aşteptare al liceelor ce îmbătrânesc înconjurate de coroane de arbori, ca de un cer vegetal, preschimbate în mormântul de arome ce îi primeşte pe cei timizi şi naivi, asemeni unui port în care revin călătorii oceanelor fără de capăt.
Un oraş de provincie este jucăria şuie ce se iveşte din materia plăpândă a fericirii trecute, ca şi cum, din vălul de ceaţă al uitării tot ceea ce a fost ajunge la noi, ca un ecou de paşi rătăciţi în grădina saturată de soarele complice al lui septembrie.
Şi doar în acest oraş de provincie ce creşte în amintire ca un semn de carte aşternut peste o dedicaţie înscrisă pe pagina de gardă a unei cărţi romanul nostru de dragoste putea începe, cu ritmul balzacian al unei cronici de familie: un şir de fotografii sepia, ce păreau că anunţă un timp prelung al calmului inocent, o vreme a săruturilor furate şi a graţiei balurilor din cercul militar.
Şi doar în acest oraş de provincie, atins de aripa de plumb a istoriei ce nu cunoaşte mila, se puteau ivi anii în care, şcolară fragilă, înaintai dinspre strada noastră către liceul de fete, cu ochii spre cerul a cărui ţesătură de nori îti evoca împletirea de glasuri a operei, ca un ţesut delicat şi polifonic.
Şi doar în acest oraş de provincie, al cărui nume mi-l amintesc în toate visele mele, ca pe o incantaţie, speranţa ta putea dura, tenace şi neînduplecată, nestinsă de vântul teribil al suferinţei şi al umilinţelor.
Şi doar în acest oraş de provincie tu puteai convoca vacanţele noastre, ca pe un val marin, destinat să atingă modestul ţărm de meri şi de trandafiri al casei bunicilor: din pragul scărilor de intrare se putea zări linia şerpuitoare a străzii de unde tu însăţi, plecaseşi, cândva.
Iar atunci când tu nu mai eşti decât şoaptă şi ecou, în acest Focşani al glasurilor şi al parfumului colindăm , împreună, în vreme ce ochii noştri treziţi prin moarte contemplă edificiul de reverie al trecutului ce durează, dincolo de linia biologiei oarbe.
Şi în acest Focşani ce ne primeşte frazele modeste putem simţi cum fiinţa ce ne uneşte bate cu o singură inimă, iar singurătatea doliului este alungată de comuniunea mâinilor ce se ating, dincolo de moarte.
Şi din acest Focşani ce doarme un somn străbătut de curenţii marini ai aducerii-aminte pornim, înseninaţi, în călătoriile noastre: văzul psihedelic pătrunde până în adâncul de culori şi de voci al începuturilor, luminând un cer ce explodează ca o stea neliniştită, în pragul genezei.
Şi în acest Focşani ne odihnim, în visele noastre, înainte de a porni mai departe, tot mai departe. Undeva, în miezul de cosmos lichid, oraşul de provincie al dragostei noastre luceşte,tremurător, ca un far ce conversează cu marea. Şi ştim că spre el ne vom întoarce, mereu şi mereu, spre a atinge zidurile de fum în care sunt înscrise clipele vieţilor noastre, rânduri nostalgice din caietele elevei care ai fost.
