TRANSATLANTIC. Gwendolyn Brooks – A fi îndrăgostit

Gwendolyn Brooks

A fi îndrăgostit

 

A fi îndrăgostit

Înseamnă a atinge cu o mână mai ușoară.

Molatec, într-o stare de bine.

Te uiți la lucruri

Prin ochii lui.

O pasăre cardinal este roșie

Un cer e albastru.

Deodată știi că și el știe.

El nu e acolo, dar

știi că împreună gustați

din iarnă sau din briza ușoară a primăverii.

Să-ți țină mâna în mâna lui –

Prea mult de suportat.

Nu te poți uita în ochii lui

Pentru că pulsul tău nu trebuie să spună

Ceea ce nu trebuie spus.

Când el

Închide o ușă –

Nu este acolo

Brațele tale sunt apă.

Ești liberă

Într-o libertate sfâșietoare.

Tu ești splendida jumătate

A unei dureri aurii

Tu ești cea care își aduce aminte

Cea care râvnește la gura lui

să i-o atingă, să-i pună șoapte pe ea

O! când să exclame

E sigur Moartea

O! când să prevină

E sigur Vraja

Coloana de Aur prefăcându-se

În cea mai banală cenușă.

Gwendolyn Brooks  (7 iunie, 1917-  3 decembrie, 2000) poetă americană, câștigătoare a premiului Pulizer pentru Poezie în anul 1950 cu volumul  “Annie Allen”, prima poetă de culoare distinsă cu acest important premiu.  Brooks este, de asemenea, prima femeie de culoare aleasă membră a Academiei de Arte și Litere Americane.  A fost numită Poet Laureat al statului Illinois, poziție deținută pentru 32 de ani până la moartea sa, în anul 2000.   A locuit în Chicago aproape întreaga viață. A scris peste 20 de volume de versuri și a obținut numeroase premii și distincții literare.

 

Gwendolyn Brooks

To Be In Love

To be in love
Is to touch with a lighter hand.
In yourself you stretch, you are well.
You look at things
Through his eyes.
A cardinal is red.
A sky is blue.
Suddenly you know he knows too.
He is not there but
You know you are tasting together
The winter, or a light spring weather.
His hand to take your hand is overmuch.
Too much to bear.
You cannot look in his eyes
Because your pulse must not say
What must not be said.
When he
Shuts a door-
Is not there_
Your arms are water.
And you are free
With a ghastly freedom.
You are the beautiful half
Of a golden hurt.
You remember and covet his mouth
To touch, to whisper on.
Oh when to declare
Is certain Death!
Oh when to apprize
Is to mesmerize,
To see fall down, the Column of Gold,
Into the commonest ash.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *