Dialog Cristian Pătrășconiu – Dana Moroiu.
Dana Moroiu, director editorial la Editura Baroque Books & Arts
De cînd simți și vezi, despre ”books & arts”, baroque? Și de ce?
La începutul anilor nouăzeci – eram redactor la Editura Enciclopedică – am avut o bursă KulturKontakt în Austria. Un program impecabil, o combinație de rigurozitate germană și rafinament imperial austriac. Am învățat, de la mari profesori din toată Europa, despre cum se organizează un festival, o expoziție, un muzeu, o galerie de artă, o editură, o revistă și multe, multe altele despre aproape toate fațetele bine șlefuite ale culturii. Am învățat că un Klimt reprodus pe o copertă de carte rămîne a piece of art, în timp ce același Klimt tipărit pe o eșarfă sau pe o cană devine un kitsch. Mare mirare a fost pentru mine, obișnuită cu copertele sobre ale enciclopediilor pe care le lucram sau cu copertele posace ale cărților din România acelui timp, să văd acea demonstrație de concepere a unei coperte plecînd de la o operă de artă. Nu pot să spun că am simțit sau că am văzut, nu, dar sigur m-am întrebat cum o fi să editezi o asemenea carte, cu o asemenea copertă? Și cum ar trebui să fie o asemenea editură? Părea ceva ce categoric aparținea altei lumi, un spectacol editorial la care mi-ar fi plăcut enorm să asist, dintr-o lojă mică, de la etaj, fără să mă gîndesc nicio clipă că aș putea să mă apropii de scenă. Și tot atunci, într-o cofetărie din Viena, am primit, alături de o cafea minunată, o sticlă mică și cochetă de apă minerală cu etichetă Hundertwasser. Altfel spus, o doză de artă efervescentă, pe care o vezi, o simți și o poți lua cu tine.
Cum ai decupat portofoliul Baroque Books and Arts? Cum era la început The Big Picture?
Începutul a venit atît de neașteptat, încît pot spune că în afară de un strop de speranță și o mare de nebunie nu a existat nimic altceva. A, desigur, alături de experiența a sute și sute de titluri publicate, dintre care doar cîteva adorate.
S-a modificat aceasta proiecție inițială în mod substanțial pînă acum?
Proiecția inițială a plecat de la ideea acelor titluri adorate, de la ideea de carte-obiect de artă, care încearcă să picure bucurie cu discreție, ironie și imaginație. Nu aș putea spune că s-a modificat, ci doar că a ajuns să aibă personalitate, deoarece am reușit să creăm o nișă de haute-couture editorial. Am plecat de la convingerea că nu e important să faci lucruri neobișnuite, ci lucruri obișnuite într-un mod neobișnuit, cum spune un înțelept japonez. Lucrăm cu cei mai buni graficieni din România – care desigur sunt foarte diferiți între ei, dar împreună formează o subtilă galerie de artă, galeria Baroque Books & Arts – și cu cele mai mari case editoriale din lume, tipărim la cea mai performantă tipografie, pe cele mai fine materiale. Căutăm întotdeauna imperfecțiunea studiată, cît mai departe de perfecțiunea mecanică, într-un elitism onest guvernat de șarmul firescului. Adică șic & șui, cum spune un foarte drag prieten al nostru. Iar Baroque – în portugheză Barocco, dacă mergem la etimologie, dincolo de perioada flamboaiantă și de perlă – înseamnă migală.
Concepția grafică și concepția editorială ne aparțin în totalitate și în fiecare dimineață ne spunem: “fii treaz, fii întreg la minte, inventează și, mai cu seamă, nu fi prost!” (N. Steinhardt)
Ce spun degetele tale cînd întîlnesc hîrtia sau cînd sînt în preajma ei?
Numai degetele? Hîrtia se pipăie, se mîngîie, se miroase și se ascultă. Pentru că hîrtia bună foșnește altfel.
La Baroque Books & Arts aveți, între altele, ”Arta simplității”. Cărțile pe hîrtie simplifică sau complică viața?
Depinde foarte mult de ”cum ai apucat”. Să citești, desigur, sau să publici. Pentru noi, cartea tipărită se află în prelungirea mîinii, în timp ce tableta se află întotdeauna în mîna altora.
Exclusiv cărți în format de hîrtie? Nu e ceva aproape nebunesc să faci un asemenea pariu acum cînd tot mai mult e ”online”, ”virtual”, șamd?
Nu e un pariu, e un mod de viață. Cu toată recunoștința pentru izbînzile tehnologiei informatice, de care ne folosim din plin în toate etapele editoriale, de la manuscrisele electronice pe care le primim pe cale electronică de la marile case editoriale din lumea largă în doar cîteva minute de cînd le cerem, la machetare, prelucrare de imagine, pre press și trimiterea materialelor în tipografe. Apoi, stop. De acolo luăm cărțile-obiect care ajung la cititori prin intermediul librăriilor clasice. Dar și prin mediul online!
E loc pentru atît de multe cărți pe hîrtie pe piața de carte românească?
Da, întotdeauna va fi loc pentru cărțile bune, tipărite pe hîrtie bună. Rafinamentul se simte, se învață, se educă și se lasă moștenire.
Hîrtia pentru cărți – o elegie? Numai atît? Nu cumva e și va fi și mai mult decît atît? Ce secrete – uitate, ignorate, aproape anulate prin banalizare – sunt de reamintit despre această protectoare formidabilă a cărților care este hîrtia?
Noi am publicat o carte care se cheamă Hîrtia, o elegie. Un regal pentru regina istoriei. Este o carte-manifest, care începe cu un simplu exercițiu: să ne imaginăm, doar pentru o clipă, că toată hîrtia ar dispărea. Am pierde oare ceva? Am pierde totul! Cărți, scrisori, jurnale, cecuri și formulare bancare, cărți de vizită, certificate de naștere și de mariaj, timbre, confeti, cupoane de reducere, glaspapir, bilete, pachețele de ceai, șervețele, evantaie, pașapoarte, hîrte igienică și cîte și mai cîte. Secretele hîrtiei sunt multe, am folosit hîrtie lucrată manual cu inserturi de petale de flori, de iarbă și de timbre vechi, dar și hîrtie care se fabrică numai din copaci care au fost plantați special pentru a fi tăiați. Dintr-un adevărat respect pentru mediu.
Sau hîrtie reciclată 100%, cotată internațional cu cinci stele, care este albă, nu are înălbitori, nici adeziv, și poate fi reciclată de șapte ori, păstrîndu-și perfect caracteristicile. Se cheamă Cocoon și este distribuită în Romania de Antalis. Specialista lor în creative paper îți poate vorbi ore în șir despre virtuțile și pedanteriile fiecărui tip de hîrtie, pe care tu, ca editor, ar trebui să îl folosești măcar o dată în viață. Există hîrtie colorată în masă, hîrtie cu fibră de bambus, cu fibră de bumbac, de mătase, cu timbru de apă și amețitor de multe alte combinații. Atunci cînd grafica ne permite, tipărim coperta aceleiași cărți pe carton colorat în masă de diferite culori, astfel încît să îți poți alege exemplarul preferat. Noi am putea spune că întîlnirea cu Antalis ne-a schimbat viața, îi trimitem un gînd bun în fiecare zi și am inițiat și o nouă tendință în piața de carte, care se cheamă EcoBaroque. Am tipărit de curînd o carte minunată, Culorile și viața lor secretă, și trebuie să spun că această hîrtie redă perfect și cea mai pretențioasă cromatică, desigur dacă intră în joc și o tipografie performantă cum este Monitorul Oficial.
Cineva – un respectabil profesor ieșean – mi-a spus că, în bună măsură, hîrtia folosită acum, și de altfel în ultimii zeci de ani, pentru a face cărți e mult mai fragilă, deci mai nesigură, decît cea folosită în scopuri similare acum 500 de ani. Ce este de spus în această privință?
Și hîrtia se aliniază supus epocii pe-repede-înainte trăite de noi, desigur sub semnul lui merge-și-așa. Salvarea este individuală, există oferte generoase, cu preț pe măsură, dar important este că există. Iar prețul e dat uitării, în timp ce renumele rămîne.
Ce hîrtie le dai cărților tale? Ce hîrtie ai vrea să le dai cărților tale?
Cea mai bună hîrtie din lume, în cele mai îndrăznețe combinații. Hîrtie care vine din Scoția, Franța, Italia, Japonia, pentru care trebuie să aștepți cîteva săptămîni să fie adusă, cu aceeași nerăbdare ca pe Moș Crăciun. Dar se mai poate urca o treaptă, întotdeauna…
Am văzut un documentar britanic despre un mare pasionat și specialist în ale artei tipografice, care cu multă migală și trudă a reprodus fidel condițiile în care a fost tipărită Biblia lui Gutenberg: utilajul tipografic, din lemnul și metalul timpului, zincurile, hîrtia, miniaturile, cerneala și procedeele de imprimare. Totul, intact. Și bucuria din momentul tipăririi primei pagini cred că a fost la fel de mare ca în 1455.
A propos: ce dă hîrtia cărților și, indirect, beneficiarilor acestora și nimeni altcineva nu poate da așa ceva?
Grație, putere și autenticitate. Senzația că opera de artă a fost desenată pe fiecare copertă în parte, pentru fiecare cititor în parte.
Dacă ar fi să stai pe o insulă pustie mai mult timp (alege tu cît anume!), ce ai alege să iei (presupunînd că ai putea să alegi): cîteva cărți în format clasic, de hîrtie sau un stick pe care ar putea intra o bibliotecă electronică întreagă?
O, să fim serioși! Ce să faci cu stick-ul pe o insulă pustie? De unde net, de unde priză? Bun, hai să zicem că ar fi. Dar insula fiind pustie, nu ar trebui să îți iei și un stick cu mîncare, pe care ar putea intra imagini din toate restaurantele Pămîntului? Un adevărat e-festin!
