RȘPV: mai mult decît poezie și artă plastică

 

Nu o citești pur și simplu și numai atît, nu scrii pe ea pe margine sau în jocul paginii – nici măcar dacă e a ta; nu ai voie să faci una ca asta  -, nu o subliniezi chiar dacă îți place de numa-numa (și o să îți placă foarte mult, te asigur!), nu îi îndoi nici o pagină, nu o harpoezi, nu umbli oricum cu ea, nu o pui oriunde, la întîmplare în bibliotecă. O carte așa de frumoasă trebuie păstrată cu mare grijă.

Se numește, șic și de neuitat, Ascuns în transparență. A apărut – în haine de mare sărbătoare – la editura Polirom, de foarte puțin timp. Are peste 60 de poeme și chiar mai multe de atîtea imagini.

Pentru că aceasta nu este doar o carte de poezie și nici nu este doar un album de artă.

Ascuns în transparență e și o carte de (și despre) pictură, e și o expoziție ambulantă de poeme; e o comoară de mare preț care rezultă din admirabila și dezirabila îndrăzneală a artelor de a-și rupe granițele proprii și de a invada, cu toate darurile și harurile, teritorii vecine. În cazul de față: arta plastică și poezia se lasă, fiecare, fecundată, îmbrățișată una de cealaltă. Arta plastică reprodusă în foaie tipărită și poezia care stă flancată de imagini și de idei plastice memorabile.  Este o carte atît de ofertantă – ca idee, ca idei, ca imagine, ca obiect, ca ființă îmi vine să spun – încît nu e nelalocul lui să plusez: Ascuns în transparență este cu mult mai mult chiar decît ceea ce am spus în frazele precedente.

Poetul este Robert Șerban, artisul plastic este Pavel Vereș. Iar Pavel Vereș – Robert Șerban formează, în cartea aceasta, un duet de mare clasă și rafinament.

Când am aflat prima oară de la unul dintre co-autorii ei despre ea – aceasta se întâmpla în decembrie, anul trecut -, omul mi-a spus: o asemenea carte își dorește orice om. ”Iar eu, ca poet, nu îmi pot dori mai mult decît atît”, mi-a adăugat. Acum, după ce am la îndemână acest volum, îl înțeleg perfect.

Volumul beneficiază și de un cuvînt înainte – titlul sub care stă aceasta este ”Palimpsest deturnat” – semnat de Mircea Mihăieș.

Pe Mircea Mihăieș l-am aflat recent ca autor al unei cărămizi de peste 1.000 de pagini. Dar aici e altceva – are un text magnific, cred că de nici 4.000 de semne (spun asta ochiometric – oricum, nu greșesc cu mult, dacă greșesc…). Scurtă, densă, afină, subtil-empatică, profundă și sincer admirativă, nu în ultimul rînd curgînd într-o scriitură seniorială – prefața lui Mircea Mihăieș dă o cheie foarte bună de lectură pentru această carte. Dar și, pentru că este așa de bună, frisoane celor care se încumetă să scrie despre ce este, în mod fundamental, o asemenea carte precum ”Ascuns în transparență”.

ascuns in transparenta

Aparent, pentru că, la nivel textual, volumul are profilul unei antologii care beneficiază de un bonus ”la zi”  – antologie din poemel incluse în volumele deja publicate de Robert Șerban, plus 5 texte noi/inedite -, tentația primă ar fi aceea de a spune că nu descoperim un nou poet și o nouă ”linie groasă de biznis” poetic din creația sa. Dar, dacă am spune așa, ne-am grăbi și ar fi profund injust. Pentru că volumul acesta ne arată – ne subliniază, cu instrumente numeroase – ce polivalență extraordinară, ce semantică bogată, ce deschidere de sugestii are poezia unuia dintre cei mai valoroși poeți pe care îi avem la ora actuală. Și cît e de solidă și de generoasă nu arta poetică, ci arta lui Robert Șerban de a face poezii.

Iar Pavel Vereș, cel care dă imaginea – atît de complexă, de seducător-luminoasă a – acestui volum este cel care are un merit fundamental în sensul reinventării poeziei unui mare poet. O să spun mai bine aceasta nu cu vorbele mele – și astfel, cred, se va înțelege mai clar de ce spuneam mai înainte că Mircea Mihăieș este redutabil și cînd scrie pe spații scurte. Așadar: ”dinamismul interior – caracteristic fiecăreia dintre artele coborîte în arenă – se metamorfozează în energie expansivă, în colonizare grațioasă a zonelor rămase nehașurate dintr-un discurs al genezei și creșterii suferinței. Exuberanța – a penei, a penelului – e înselătoare, născută din prejudecata că întotdeauna există un adevăr mai profund, la care nu ai acces decît printr-un sacrificiu, prin acceptarea suferinței. Rezumîndu-mă la o singură ilustrate, Nasturii de la cămașă, poemul lui Robert Șerban, își găsește contra-partea în replica inspirată a lui Pavel Vereș. Versurile ”poți să-mi smulgi cu ușurință / inima / dar înainte va trebui / să-mi desfaci / nasturii de la cămasă”, plasate în stînga, acolo unde se află inima, primesc o replică excepțională în dreapta paginii: spațiul alb, al foii aparent imaculate, e sfîșiat brutal, pentru a aduce la lumină zona grea de conținut a unui manuscris-inimă”.

Nu în ultimul rînd: se spune adesea, e loc comun (și adesea e chiar un insipid loc comun – fără sens cu adevărat, fără să spună nimic relevant), că ”volumul X” sau ”cartea Y” este ”un regal”. Aici, asemenea vorbe sînt cu asupra de măsură acoperită de realitate – și carte e un regal, dar și ce este în ea (poezie, desen, pictură, imagine; artă / arte congruente) este o cale regală. E o carte uluitoare – inclusiv uluitor de frumoasă.

Așa încît, să nu vă mirați – căci li s-a mai întâmplat și altora (mie, bunăoară): anume, dacă, deschizînd-o de mai multe ori (cum are să se întîmple atunci cînd veți avea această bijuterie în mîinile dumneavoastră), veți avea sentimentul că duhurile bune de acolo ies din și dintre pagini și vin spre dumneavoastră. Spre mintea, spre inima, spre sufletul dumneavoastră…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *