Ce însemnă speranță pentru tine?

Zilele trecute, la un curs, am fost rugată să mă gândesc la niște atribute ale Sinelui meu. În primă fază, nu m-am putut gândi la nimic. Apoi a apărut cuvinte precum iubire, speranță și creativitate. La speranță aș vrea să mă opresc azi. De ce? Deoarece, întrebată fiind ce am vrut să exprim prin asta, nu am știut să definesc exact cum văd eu speranța. Iar când ceilalți au oferit definițiile lor, mi-am dat seama că eu nu gândesc la fel și că, deși pare un cuvânt de la sine înțeles, uite că nu este așa. Tu ce înțelegi prin speranță?

De ce am ales tocmai acest cuvânt, nu aș putea spune (ar cam trebui să am acces la „sistemele zombi” despre care vorbește David Eagleman în Incognito), dar dacă mă gândesc bine, de speranță avem toți nevoie. Când colega mea de curs a citit, emoționată și bucuroasă, descrierea Sinelui meu: „Eu, Emilia, sunt Speranță și Iubire”, am fost forțată să mă gândesc la ceea ce am vrut să spun. Nu-i așa că, uneori, ne înșelăm singuri când spunem ceva despre noi, dar nu ne oprim câteva momente să ne gândim la ceea ce am vrut cu adevărat să exprimăm? Chiar dacă Speranță și Iubire a reverberat în colegele mele de curs, cum și în mine a reverberat atributele lor (pe care le-am ales și eu mai târziu), precum Empatie, Blândețe, Generozitate, Curiozitate etc., trebuia să înțeleg ce simt în raport cu aceste sentimente.

Speranță, în acel context, a însemnat că eu am venit în lumea asta ca speranță pentru cineva și/sau ceva, ca inspirație. Și asta deoarece, de-a lungul timpului, mulți oameni au apărut ca speranțe pentru mine, unii au stat mai mult în viața mea, alții mai puțin, dar au avut efecte mari. Unii au avut un nume, alții doar o identitate anonimă în lumea virtuală; unii cu legături de sânge, alții din alt capăt al pământului. Poate chiar tu, care citești acum aceste cuvinte, ai fost speranță pentru mine. Să crezi asta, totul este posibil. Cunosc unele dintre momentele în care am fost speranță pentru cineva, de la copii de 7 ani până la adulți serioși, cu povești de viață; nu a contat nici vârsta mea, nici vârsta lor.

Tu crezi că ai venit ca speranță pentru cineva, pe acest pământ? Oare, atunci când scriitorii spun că dacă au și un singur cititor care a rezonat cu scrierile lor, e de ajuns, oare nu la asta se referă? Sau când oamenii în vârstă oferă toată atenția unui animal de companie, nu la asta se referă? Misiunea noastră pe pământ nu e speranță pentru noi, apoi pentru ceilalți? Din acest motiv nu suntem niciodată singuri. Suntem singuri când alegem să nu fim speranță pentru nimeni, nici măcar pentru noi.

Generalizând, putem destul de ușor să devenim speranță pentru cineva sau ceva: prin vorbe bune, prin ajutor efectiv, făcând voluntariat, donând, adoptând ceva, postând pe internet povești de viață inspiraționale, scriind cărți, împărtășind lucruri pe care le-am învățat în timp îndelungat, dar care i-ar scutii pe alții de a pierde minute prețioase să învețe astfel de lecții, respectându-ne propriile valori. Sunt multe exemple, sunt sigură că și tu le ai pe ale tale, la care eu nici nu m-am gândit.

Îmi amintesc de ceea ce se spune despre nou-născuți: că s-a născut o speranță, o speranță de a face ceva, de a schimba lumea în bine, de-a aduce ceva nou. Și este adevărat. Însă mai cred că nu contează ce vârstă ai, și tu poți schimba lumea în bine (iar „lumea” nu trebuie să însemne neapărat întreaga planetă), poți, prin câteva cuvinte spuse din suflet, să devii speranța unui copil și nu numai.

Dar, mai întâi și mai întâi, devin-o Speranță pentru tine. Crezi că poți fi propria ta speranță! Mai departe sunt sigură că vei ști ce să faci.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *