Scrisul ca o oazã

Poeta Liliana Ursu a publicat în 2012 o antologie din întreaga sa creaţie liricã, intitulatã Loc ferit, la editura Baroque Books and Art. În peisajul tulbure al vremurilor de azi, când vulgaritatea, dezbinarea şi scandalul au devenit principalele puncte de atracţie ale unui public ţinut în mod deliberat într-o perpetuã stare de confuzie, scriitoarea vine sã-i ofere acestuia un loc ferit, de regãsire a calmului spiritual şi a frumuseţii dobândite prin reculegere şi credinţã. De la primele pagini, lectorul intrã într-o oazã de linişte melodioasã, unde începe sã respire adânc, regãsindu-şi treptat armonia pierdutã a fiinţei.

Versurile care prind sã-l tãmãduiascã pe cititor vorbesc despre “întoarcerea acasã” a sufletului, “întoarcere” care urmeazã traiectoria unei spirale ascendente, de la atmosfera caldã a casei pãrinteşti la ambianţa Sibiului natal. De aici spaţiul se lãrgeşte cuprinzând perimetrul ţãrii dar şi al locurilor din lume prin care a cãlãtorit poeta. Când se aflã în America, de pildã, ea scrie despre oamenii şi priveliştile româneşti, când vine înapoi, mediteazã asupra celor vãzute şi trãite în strãinãtate, creînd punţi între aproape şi departe, pânã când cele douã dimensiuni ajung sinonime. Dacã distanţele sunt astfel comprimate în locaţia unui lãuntric “aici”, tot astfel trecutul şi prezentul sunt prelucrate în alambicul minţii care produce clipa de aur a permanentului “acum”.

Care e ţinta unui asemenea demers? Pe mãsurã ce ne cufundãm în lectura volumului, trãim privilegiul unei “întineriri”: mai întâi simţim cum cad de pe noi mizeria şi murdãria cu care suntem zilnic împroşcaţi de mai micii şi de mai marii noştri. Devenim curaţi ca dupã o baie sufleteascã. O datã cu zoaiele, ne lepãdãm de blazare, de povara anilor, redescoperind starea de minunare a inocenţei. Aceastã terapie liricã are o funcţie înaltã deoarece, iniţindu-ne pe spirala ascendentã, de care pomeneam mai înainte, poeta ne aduce aminte cã “acasã” cu adevãrat suntem numai în prezenţa lui Dumnezeu. De aceea “aici” şi “acum” se încarcã de bogãţie, cãpãtând intensitatea revelaţiei.
Lectura versurilor Lilianei Ursu apare astfel ca un exerciţiu spiritual care ne scoate din vacarmul şi din vârtejul lumii din jur, care ne face sã lãsãm în urmã balastul egoismului şi al grijilor mãrunte, pentru a ne cãlãuzi spre limanul divin al provenienţei noastre. Sunt lecţii de zbor atât de benefice pentru cei care au uitat sã-şi ridice privirea dinspre pãmânt…
Cum izbuteşte poeta un asemenea tur de forţã?

Nu doar prin viziune liricã, octrotitã de har, ci şi prin limbaj, cãci ea ne conduce, pe aceeaşi spiralã ascendentã, acasã în Logos.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *