Soluţia Schopenhauer: 3 în 1

 

Cartea extraordinarului Irvin D. Yalom (extraordinar, inclusiv pentru polivaleţa la vîrf pe care o etalează de ani buni – medic terapist de renume mondial, conferinţiar  public de mare succes, scriitor cu titluri în zeci de limbi şi milioane de exemplare tiraj; spre exemplu, doar marea sa lucrare de specialitate „Teoria şi practica terapiei de grup” a fost vîndută deja în peste 700.000 de exemplare) tradusă în româneşte la dinamica editură Vellant cu formula „Soluţia Schopenhauer” se cheamă în engleză, şi titlul acesta e mai rotund, mai elocvent decît echivalentul său românesc, „The Schopenhauer Cure”. Cura, terapia prin Schopenhauer, aşadar.

E un roman – din specia uşor de identificat a romanelor care poarta amprenta acestui om cu har (medical şi literar) – dar e chiar mai mult decît atît: e o carte care conţine trei cărţi cel puţin. 3 în 1! – un roman cu intrigă, cu acţiune tensionată, cu dialoguri consistente, cu un start extraordinar şi cu un final deschis; o monografie de sine stătătoare foarte interesantă, densă, concentrată dedicată vieţii şi operei unuia dintre marii gînditori ai civilizaţiei vestice, Arthur Schopenhauer (elementele acestei monografii inserate în roman sînt capitole de sine stătătoare şi sînt în număr aproape egal cu restul capitolelor care conţin grosul poveştii, deşi, în mod evident, cu mult mai mici); un curs destul de amplu despre cum se face terapie, mai ales terapie de grup – pasajele acestuia sînt implicite, sînt inserate în multe dintre capitolele cărţii, ca notaţii ce conţin observaţii cu privire la metodele de terapie de grup, la tacticile punctuale care survin sau care trebuie să fie puse la lucru în cadrul unei şedinţe şamd. Dacă vom lua în calcul, în acest mic exerciţiu de statistică prin care se semnalează complexitatea şi splendoarea acestei cărţi, şi o mică antologie care cuprinde 42 de citate din acelaşi Arthur Schopenhauer – citate care stau ca motto pentru fiecare capitol -, avem, iată 4 cărţi într-una. Una fascinantă.

Cartea aceasta este, aşadar, şi una despre moarte, mai adecvat spus, despre cum să te pregăteşti pentru moarte. Încă o dată: personajul principal, Julis, e bolnav incurabil; deci, se pregăteşte să moară. Acestei teme teribile – şi foare ofertante, pentru varii domenii de expertiză sau domenii de artă -, Irvin D Yalom îi dedică şiun volum distinct, de data aceatsa nonficţional, publicat de aceeaşi editură Vellant, „Privind soarele în faţă”.  „Orice s-ar spune, moartea chiar doare. Doare tot timpul; este mereu cu noi, scormonind undeva în interior, fîlfîind uşor, abia auzită, undeva sub membrana conştientului. Ascunsă şi deghizată, curgînd într-o varietate de simptomen, este izvorul multora dintre grijile, tensiunile şi conflictele noastre”, spune-scrie în cartea invocată mai înainte Irvin D. Yalom. Tot despre moarte, despre pregătirea pentru moarte, despre confruntarea cu moartea,Yalom  într-o înregistrare de la una dintre numeroasele sale conferinţe publice:

https://www.youtube.com/watch?v=yMbkIYpZ1v8

Julius e bolnav incurabil, deci se pregăteşte să moară. „Julius se pregăteşte să moară” – ar putea fi un titlul de articol sau, însă nu atît de inspirat cum e titlul oficial al cărţii (fiindcă marele filosof german, opera sa şi ceea ce înteleg personajele cărţii din ele stau, în raport cu această carte şi cu pachetul său tematic, şi la început, şi într-o zonă „infra”, şi într-o zonă „meta”), chiar un titlu de carte. Sau Jiulius învaţă să moară – e un bătrîn, inspirat, experimentat şi foarte apreciat psihoterapeut care află, într-o zi, în urma unui control care nu anunţa acest moment de cotitură, că are o formă neîndurătoare de cancer – cancer de piele – şi că, în mod normal (şi în chip real, aşa cum vom afla la sfîrşitul cărţii) mai are de trăit un singur an din viaţă. „Toţi avem o condamnare la moarte” – spune, la un moment dat, chiar Julius, şi el află aceasta, fără putinţă de tăgadă imediat după rezultatele controlului. Iar acest fapt accelerează şi aşează viaţa – „vieţile” personajele – şi sensurile pe care acestea le extrag din viaţă.

După ce află teribilul diagnostic, după ce, altfel spus, i se omologhează „condamnarea” şi termenii în care aceasta va avea loc, Julius se duce, nu ca într-o cochilie protectoare, ci încercînd să înteleagă în primul rînd, către trecutul său – mai precis, către greşelile sale. Şi acolo dă peste Philip Slate – cel mai înfiorător eşec profesional al şedintelor de terapie pe care Julius le conduce. Un Slate radical schimbat faţă de omul pe care, în zadar mai degrabă, încercase să îl vindece, cu ani buni în urmă, Julius – cîndva, un om cu un apetit sexual autodevorator, acum, calculat, rece, retras, adept al „biblioterapiei” prin marele Arthur Schopenhauer, practician al unei filosofii aplicate, al unei filosofii clinice, dornic să ajute şi pe alţi oameni în urma a ceea ce descoperise în sine şi despre sine. Slate, aşadar, se alătură ultimului grup de terapie pe care îl conduce, înainte de a muri şi pînă cu puţin ore înainte de a muri de fapt, Julius. Intră într-un grup solid, destul de sudat şi, de aici, din acest bruiaj la început minimal provocat de prezenţa permanentă a noului invitat, splendoare acestui roman, marele spectacol de idei, de argumente, de replici cu care ne incită această carte.

Despre profilul lui Arthur Schopenhauer – monografia bifurcată pe care, admirativ şi cu un acut simţ al detaliilor, i-o dedică Irvin Yalom marelui gînditor german (bifurcată, căci, spuneam şi mai sus, la povestea vieţii şi parţial a operei lui A.Schopenhauer se adaugă, din startul fiecărui capitol, şi antologia de citate foarte reprezentative) – doar o observaţie, constatare, invitaţie: capitolaşele distincte dedicate lui Schopenhauer – cu bogăţia lor de idei şi de informaţii – pot sta lejer drept curs universitar strălucit de un semestru sau de un an. Cine e interesat de opera acestui uriaş gînditor – redus la noi pe nedrept la o serie de locuri comune din „comentariile” banale, cînd nu inepte de-a dreptul, ale dascălilor de liceu plictisiţi – poate începe de aici, de la ce e despre A. Schopenhauer în această carte. Are la ce reflecta! Şi o paranteză care are de-a face cu tematica şi filosoful-reper pentru cartea în discuţie şi care (re) aminteşte o informaţie editorială importantă: de aproape doi ani avem o fabuloasă şi cochetă ediţie la Humanitas – o premieră, de fapt, fiindcă e traducerea integrală şi ani buni muncită! – din „Lumea ca voinţă şi reprezentare”, una dintre marile cărţi de filosofie ale ultimelor secole, carte la care, şi în volumul lui Irvin D. Yalom, referinţele sînt nenumărate.

În privinţa psihoterapiei, a romanului implicit dedicat psihoterapiei de grup cu precădere în această carte, să marcăm pasiunea competentă, hipercompetentă am putea spune, cu care vorbeşte-scrie despre acest domeniu, fascinant, riscant, uneori cu rezultate luminoase. Este în paginile acestei cărţi un elogiu vibrant adus psihoterapiei de grup, elogiu vizibil inclusiv în acurateţea şi plăcerea de a vorbi despre ce se întîmplă la o şedinţa ori la alta – niciuna nefiind în raport cu vreo alta identică. „Julius le explica întotdeauna studenţilor diferenţa dintre confesiunea verticală şi cea orizontală. Grupul încerca să obţină, cum era e aşteptat, o confesiunea verticală – detalii despre trecut, inclusiv prin întrebări precum aplitudinea şi durata viciului său – în timp ce confesiunea orizontală, adică o confesiune despre confesiune, era întotdeauna mai productivă”. Sau „În liniştea totală care urmă acestei izbucniri, Julius se întrebă dacă este bine să continue. Adesea era mai bine să aştepţi – una dintre axiomele lui preferate pentru terapie era bate fierul cît e rece! Julius considera că terapia este o secvenţă de activări emoţionale urmate de integrare, astfel că acum reflecta asupra abundenţei emoţionale care fusese exprimată”. Sînt multe asemenea, de specialitate, competent formulate, practice pasaje în care acest mare psihoterapeut (a cărui operă scrisă de specialitate este, în bună măsură, disponibilă şi în limba română) vorbeşte despre profesia sa de vindecător de suflete.

„Soluţia Schopenhauer” este un roman splendid, foarte atent construit, suplu şi consistent, cu o tensiune extraordinară de idei. Greu de citit, de dus? Nu. Deloc. Fiindcă e scris captivant. E un roman mai degrabă de citit cu mare atenţie, aşa cum trebuie să fie luate în posesie textele rafinate despre această vietate atît de complexă, atît de puternică şi de fragilă cum este sufletul uman.

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *