Franța, între extremismul islamic și liberalism

Oana-Valentina Suciu în dialog cu Bogdan Călinescu/Nicolas Lecaussin¹, director al Institutului de Cercetări Economice şi Fiscale din Paris

“După fiecare tragedie, se organizează un “marș silențios”. (…) Vă închipuiți cum se prăpădesc de râs teroriștii”

Oana Valentina Suciu (OVS): Un autor pe care îl admirăm amândoi, Jean-François Revel, afirma că extremismul islamic provine nu din ciocnirea civilizațiilor și a culturilor, ci din refuzul acestuia de a se adapta la fenomenul de modernizare, concret, de respectare a drepturilor omului, și, implicit, adaug eu, al libertății de expresie. Considerați că islamiștii din Franța și aiurea vor să se modernizeze fără să se occidentalizeze? Este așa ceva posibil? Este atacul terorist asupra redacției Charlie Hebdo un efect al acestui conflict?

Bogdan Călinescu (BC): În eseul “Comment les démocraties finissent”² (“Cum sfârșesc democrațiile”), Jean-François Revel scrie că nu crede că există un “islam moderat”, pentru că nu l-a văzut niciodată, în nici o țară. Există, desigur, diferite tipuri de islam, cum e cazul în țările din fosta Iugoslavie, unde musulmanii sunt foarte discreți. Însă religia islamică e, din păcate, incompatibilă cu formele moderne occidentale.  Ori o abandonezi și devii un occidental, ori continui să-i urmezi preceptele și tabuurile. Avem de a face cu o religie ce se consideră superioară legilor și drepturilor omului. Aceste aspecte au fost perfect tratate de Ibn Warraq în cartea intitulata “Pourquoi je ne suis pas musulman”³ (“De ce nu sunt musulman”).

În acelasi timp, am avut și semne pozitive. “Primăvara arabă”, cu revoltele tinerilor, într-un context economic catastrofal, a demonstrat că există o aspirație pentru libertate la o parte din populație. Tunisia e un laborator interesant  din acest punct de vedere. S-a uitat, însă, că au fost alegeri democratice în Afganistan, Irak, Kuweit… Însa această aspirație e incompatibilă cu religia musulmană și organizarea tribală a acestor societăți.

OVS: În volumul apărut în 2014 la Editura Humanitas, Franța, Europa, România⁴, menționați corectitudinea politică franceză dusă la extrem, inclusiv în pieselede teatru pentru copii. Este oare acest fenomen una dintre cauzele care stau la baza evenimentelor tragice din Paris, din 7 ianuarie 2015?

BC: În privința imigrației și a fenomenului islamist în Franța, corectitudinea politică a fost extrem de prezentă. Se pot distinge trei perioade în ultimii 20 de ani. Până la alegerile din aprilie 2002, când candidatul extremei dreapte, Jean-Marie Le Pen, a ajuns în turul doi în locul candidatului socialist, s-a negat practic problema imigrației și a pericolului islamist. Atunci când se punea problema integrării populației musulmane pe un platou de televiziune sau la radio, erai imediat pus la punct și acuzat că ești “agent de extremă dreaptă”. Între 2002 și 2007, a început să se vorbească deschis și s-a acordat mai multă atenție faptului că există în Franța o categorie de imigranți care nu s-au integrat. După 2007 și victoria lui Nicolas Sarkozy la alegeri, subiectul nu a mai fost considerat tabu și electoratul Frontului Național (extrema dreaptă) a devenit frecventabil. Sfârșitul corectitudinii politice a contribuit de altfel la prăbușirea Frontului Național în Franța, unde a pierdut, în doi ani, jumătate din electorat. Din păcate, eșecul lui Sarkozy și întoarcerea stângii la putere au revigorat corectitudinea politică franceză. Problemele din periferiile Parisului sau ale altor orașe au fost din nou negate și s-a revenit la metode vechi, cu zeci de miliarde de euro aruncați pe fereastră pentru “politica orașului”. Aș adăuga și “corectitudinea politică” a unor intelectuali precum demograful Emmanuel Todd, care a negat, într-o carte de la începutul anilor 2000, problema islamismului în lume (și în Franța), pe care îl considera o “fantasmă americană”. Evenimentele de astăzi din Franța ne demonstreaza, vai, că multi s-au înșelat.

OVS: Considerați ca Franța laică a pierdut contactul cu realitatea politică? Este cazul ca ea să înțeleagă și să se adapteze sensibilităților religioase?

BC: Franța laică și republicană e formula pe care o aud până la sațietate. În primul rând, “republică” nu-mi spune nimica. Și URSS era o Republică, și România lui Ceaușescu, și Iranul islamist. Iar laicitatea e forma de incultură crasă. S-a ajuns pâna la interzicerea scenelor  Nativității de Crăciun în școli și la primării. E de un cretinism total. Asta înseamnă a nega istoria creștină a Franței! Cred, dimpotrivă, că ar trebui mai multă religie catolică, tocmai pentru a încerca să se atragă tinerii în biserici. Sunt total de accord și cu celelalte religii, cu condiția să fie practicate în moschei sau acasă, nu pe stradă.

OVS: Politicienii și jurnaliștii francezi vorbesc deja despre o “solidaritate republicană” și despre un marș al clasei politice, în timp ce un mini-sondaj realizat de revista L’Express dă câștig de cauză opțiunii pentru intensificarea luptei împotriva terorismului, și, abia ulterior, a libertății de exprimare și a satirei. Considerați că aceste evenimente tragice vor fi traduse electoral în curând în creșterea unor partide extremiste, promotoare ale unor politici anti-imigrație?

BC: După fiecare tragedie, se organizează un “marș silențios”. E un spectacol sinistru. După atacul terorist de miercuri, au fost marșuri silențioase în toata Franța și s-au făcut declarații pompoase de “solidaritate națională”. Vă închipuiți cum se prăpădesc de râs teroriștii. Nu marșurile și “solidaritatea republicană” îi vor opri, ci lupta împotriva terorismului. Trebuie să se înțeleagă că Occidentul e în război de cîțiva ani buni și că acest război va fi lung. Nu e vorba de un “conflict de civilizații”. Noi, da, suntem o civilizatie, cei din față sunt însă o barbarie, ce vor să ne distrugă și să ne supună.

Bineînțeles că partidul extremist francez, Frontul Național, va profita de această situație. E deja foarte bine situat în sondaje și faptul că socialiștii nu vor să-l invite la “marșul republican” de duminică îl va întări și mai mult.

OVS: În mediile din România s-a vehiculat ideea că statul francez nu a învățat nimic din revoltele tinerilor din banlieurile pariziene de acum câțiva ani. Ca autor care vorbește despre “obsesia antiliberală franceză”, credeți că este rolul statului să rezolve această stare socială, culturală, economică și politică?

BC: Acum câteva zile am publicat un articol în ziarul Le Figaro, intitulat : “Oui à l’immigration mais… sans l’Etat providence”⁵, în care denunț eșecul statului francez în ceea ce privește integrarea tinerilor și propun sfârsitul asistențiatului. De ani de zile se consideră ca acești tineri sunt “victime ale societății” și nu victimele incapacității lor de a se adapta. O parte din acest tineret se complace în postura de victimă și nu face nici un efort pentru a reuși prin muncă sau studii. Un lucru important de menționat e faptul că pericolul vine din partea tineretului musulman din Franța, și nu de la cei mai în vârstă, care au ajuns aici în anii ’60 și ’70 și au fost obligați să muncească pentru a putea rămâne în Franța. De altfel, mulți dintre acești musulmani fac parte din electoratul Frontului Național, deoarece sunt exasperați de neputința și eșecul clasei politice franceze.

OVS: Vă mulțumesc!

1. Bogdan Călinescu este absolvent al Institutul de Ştiinţe Politice din Paris, fost preşedinte al Institutului Francez de Politici Publice (IFRAP). Actualmente este director al Institutului de Cercetări Economice şi Fiscale (IREF) din Paris. De câţiva ani, conduce la Universitatea din Pontoise un seminar consacrat dezinformării economice şi politice. Este autorul mai multor volume de succes publicate în Franţa sub pseudonimul Nicolas Lecaussin: Cet Etat qui tue la France (Plon, 2005), L’absolutisme efficace (Plon, 2008), Au secours! Ils veulent la peau du capitalisme (First Editions, 2009), A quoi servent les riches (Lattès, 2012). Ultima sa carte, L’obsession antilibérale française: Ses causes et ses consequences,  a apărut în 2014, la Editura Libréchange.
2. Jean-François Revel, Comment les démocraties finissent, Grasset, 1983
3. Ibn Warraq, Pourquoi je ne suis pas musulman, L’Age d’Homme
4. Bogdan Călinescu, Franța, Europa, România, Editura Humanitas, 2014
5. http://www.lefigaro.fr/vox/economie/2014/12/17/31007-20141217ARTFIG00395-oui-a-l-immigration-mais-sans-etat-providence.php