1990, 20 mai- portret de grup cu naţiune fanatizată

20 mai 1990 este capătul de linie al evoluţiei care se desenează odată cu ianuarie 1990. Din violenţele de stradă, din devastările sediilor partidelor democratice, din valul de ură care se întinde peste o întreagă naţiune, se iveşte această zi, aceea a apoteozei Frontului Salvării Naţionale. Prin votul dat FSN şi lui Ion Iliescu, românii ratifică un nou pact social, întemeiat pe valorile uitării, complicităţii şi paternalismului. Ostilitatea faţă de proprietatea privată, refuzul privatizărilor, populismul care denunţă pe intelectual care un duşman al poporului, toate acestea sunt flamurile sub care România va fi plasată, în anii care vor urma. Victoria FSN este victoria unei Românii care priveşte către trecut cu nostalgie nedisimulată. Din victimele lui decembrie 1989 se naşte un regim care mizează pe continuitate, patronaj şi corupţie.

20 mai 1990 este şi ziua în care cealaltă Românie, minoritară şi insurgentă, este înfrântă, electoral şi simbolic. Demonizarea Pieţii Universităţii, (operaţiune mediatică în care Televiziunea Română Liberă îşi atinge o culme a turpitudinii) anticipează zilele de 14 şi 15 iunie. Opoziţia devine, în această lectură care se gravează în mentalul colectiv, o colecţie de drogaţi, trădători şi fascişti. Misiunea ei este de a submina pacea socială pe care o edifică, generos, FSN şi Ion Iliescu. Lichidarea fizică a dizidenţilor este reacţia naturală a unui organism sănătos. FSN duce mai departe lecţia anilor 1945/1947. Nici un compromis cu inamicii, luptă până la capăt şi mobilizare a urii. Fractura pe care o consacră 20 mai 1990 este fractura pe care deceniile de postcomunism nu o pot înlătura decât parţial. România urbană, România mobilă se va opune, implacabil, unui bloc monolitic hrănit de resentiment şi condiţionat de ajutoarele sociale.

20 mai 1990 este şi sursa de la care se legitimează ordinea constituţională autohtonă. Îi va fi dat Frontului să codifice aranjamentele instituţionale care ne guvernează până acum. Prima generaţie de legislatori constituanţi este una în care ceauşismul rezidual este ideologia dominantă şi unificatoare. Prezenţă centrală şi far călăuzitor, Ion Iliescu este şamanul ce domină şi vrăjeşte naţiunea, uzurpând poziţia de părinte al patriei. Constituţia din 1991 este croită spre a încadra puterea personală a unui conducător providenţial.

Pe 20 mai 1990, România a ales, iar alegerile făcute atunci sunt cele din care se nutresc şi alegerile de astăzi. Înainte ca dejecţiile trustului “Intact” să modeleze comunitatea politică, a existat precedentul, istoric, al urii cotropitoare din mai şi iunie 1990. Schimbarea de astăzi este una de strategie, iar nu de substanţă – în locul asaltului fizic direct şi brutal, succesorii FSN şi ai Securităţii preferă execuţia la ore de maximă audienţă, sub pavăza CNA şi a partidelor aliate.

În cele din urmă, 20 mai 1990 este ziua în care România de astăzi a început să se clădească. Temeliile ei cangrenate şi monstruoase sunt aşezate de cei care înving. Fesenismul este matricea de la care se revendică un întreg spectru politic de astăzi. Populismul este cărămida pe care stă politica românească, acum. Amintirea lui 20 mai 1990 este amintirea unei geneze din care vin cei de astăzi.